eu, eu, eu, eu, eu; eu cu spatiu intre ei, cu ani din timp in timp; (un) el!...
si atatea s-au schimbat intre ei, fara ca el sa-si dea seama! si inca se vor mai schimba! afara, inauntru, in cautari si directii, in marime, miros, gust si poate chiar si culoare. pe undeva poate trecute toate in vreun carnetel istoric, intr-o descriere amanuntita, intr-un portret temporal, in vreo fisa tehnica necunoscuta a produsului, a mea.
o functie ma ajuta sa pot avansa progresiv, sa nu trebuiasca mereu s-o iau de la zero, sa stiu; nu uit. aceeasi functie care imi spune acum ca el sunt eu, sau ca el am fost eu. putinul din urma adunat ii spunea lui mereu atunci ca este eu (in sine, si nu altul). ii amintea, cumva la fel, cum imi aminteste mie acum ca am fost el.
ce falsitate, ce revers! prin simplu fapt ca m-am semnat. ca mai exista tot ce n-am uitat. si, de asemenea, in plus, si tot ce nu m-a uitat pe mine, pe el... de atunci, cel de fiecare data.
atat de diferiti... de fiecare data... in fiecare context... in sinea sa... cea unitara, poate, aparent!
acest, acelasi mecanism care mereu aduna, cerne, selecteaza, gratiaza, completeaza, se-ntreaba (acum) pt. ce si nici macar la ce folos, dar cu ce scop? si este chiar necesar, vital, esential acest proces de conturare si evidentierea sa - tinerea evidentei - si-a rezultatelor contururi?
si totusi, ce ciudat, stiind pe unde am lasat firimiturile in urma, as face-o si as vrea s-o vad facuta, painea intreaga la loc!
putin abstract, putin absurd, putin absent, putin utopic,
alt eu, acelasi.
