presărat printre rânduri, nesărat

Îmi place să mă aud vorbind. Îmi place şi să mă citesc. Îmi place să mă văd citindu-mă. Sunt narcisist ; şi egoist ; şi mai presus de toate sunt, desigur, egocentric. Totu-i despre mine! Nu mă-ntrerupe încă ! "Remind me to mind-reset myself” mă gândeam; sună mai bine în limbajul străin - disloc şi realoc, transfer, substitui, ascult şi acordez, pot.
Mai ţii tu minte? O bibliotecă-ntreag' a dispărut. O serie de lumi posibile, probabile, s-a încheiat de unde a-nceput, doar mai târziu, închizându-se în cerc lipsit de acces, dar plin de sens. Clişeul e "o nouă zi!".
Când se dizolvă conceptul – abstract! –, abstractul. Vorbele vor rămâne pentru mine numai sunet. Cuvântul scris va fi doar semnul grafic. Iar imaginea, acele acumulări de simţuri, condensate, densitatea informaţiei omogenizate în amintiri, "pozele", "imortalizările momentelor", îmi vor rămâne doar ferestre fără orizont, fără peisaj, fără profunzime, nici măcar simplu acoperite privirii mele de vreo perdea. Nimic altceva! Privind, cu amnezie, în ochi nimicul !
Mai ţii tu minte ? Îţi mai e dor ; îţi mai lipseşte ce nici nu-ţi aminteşti a fi (fost), ce nici nu ştii a-ţi aminti ?
Nu-mi amintesc cine eram când am făcut acele câteva desene ce stau cuiva în cui în ramă groasă, nu-mi amintesc ce, câte semne de cărţi s-au şters şi cărţile care s-au dus, nu-mi amintesc ce-am vrut cândva să zic şi nu mai înteleg nici pâinea ce ar fi fost din firmiturile care s-au strâns (haotic), nu înteleg cine era în pozele alea laolaltă şi cum s-au cunoscut şi ce-au simţit şi cum se exprimau şi receptau şi se asimilau aproape reciproc, nu ştiu ce-nseamnă un cuvânt, nu-mi amintesc ce e cuvântul, nu-mi amintesc că nasc şi-exprim, şi expulzez într-un ingrat exil acest întreg complex de stare chiar acum, nu-mi amintesc prima imagine, prima bătaie-a pleoapelor, prima-ncordare-a cordului, nici primul pas, nici primul om - care am fost, care a fost cândva, vreodată. Nu-mi amintesc primul exil al sinelui lăuntric, vast, în vastu-i geamăn univers exterior; prima ieşire, prima intrare, primul sărut şi contopire şi contorsionare. Nu-mi amintesc leziunea, coliziunea, dimensiunea graniţei, a întâlnirii şi a trecerii, a intersecţiei. Nu-mi amintesc originea. Nu îmi mai amintesc nici tot ce nou’ a şters în timpu’ ăsta tot ce s-a târât, s-a înghiontit din urmă şi nevăzut s-a scurs până acum. Şi chiar şi-acum ! Nu îmi mai amintesc prima dovadă, prima făptură, primul freamăt, himera, întâia fizicalizare, cea dintâi prezenţă a existenţei. Dinainte de viaţă, încă. Şi nici inexistenţa ce i-a precedat. Tu îţi aduci aminte ; înţelegi ?

Mâine, eu nu voi mai întelege nimic din acest azi singular, izolar. Îi voi ştii şi simţi doar absenţa. Mie nu-mi voi lipsi absenţa. O urmă dinspre viitor mă va înlocui.

ps.: il voi ruga pe dl. Man Ray sa nu ma dea in judecata pt. drepturi de autor de aceasta data.