greierele vs. furnica

      probabil ca celor care reusesc sa aiba un spirit cat de cat ca de sarbatoare in tot restul timpului, bucurandu-se de una sau de alta, mai mult sau mai putin marunta, a vietii, nu le este dat sa savureze prea tare ocaziile speciale, datile general acceptate ca fiind date sa poti respira, constientiza si te bucura; ca un fel de persoana opusa al fericitului standard de Craciun, cred, care viseaza cand e de lucru si transpira cand e de savurat!

      cand eram copil, de Craciun eram pierdut cu orele pe-afara, infofolit bine pana peste nas, de mi se vedeau doar ochii, la jocurile zapezii. ne dadeam cu sania, ne dadeam pe ghetus, ne bateam cu bulgari de zapada, faceam cazemate, faceam oameni de zapada, ne sapuneam si stateam afara pana cand ne inghetau picioarele, ne degerau mainile si nu ne mai simteam sub nici o forma fata, cum probabil toata lumea facea / a facut si stie. atunci intram in casa. acolo era cald de la cat s-a gatit, mirosea apetisant, irezistibil a mancare calda si gustoasa prin toata casa, bucatele se insirau pe masa si oamenii se agitau de colo colo cu voie buna. desi imi pare asa acum, nu e un basm; probabil ca oamenii mai erau si stresati din cand in cand, dar nu pregnant. curatenie nu mai stiu cand se facea, dar lucrurile se aratau ok, nici deranjant, nici ingrijorator, nici eu mai stiu cum altfel decat pozitiv. nu aveam nici un stres legat de existenta, altul decat cel legat de temele de vacanta probabil, care oricum urma discret sa-si faca prezenta dupa sfintenia zilelor. intram in casa cu crusta inghetata si turturi la nas, dar cu miezul plin de caldura prietenilor si jocurilor si petrecutului prelung in alergaturi, chiote, rasete, descoperiri, cunoastere, apropieri si tot asa. ma dezmorteam bine si probabil incepea impodobitul bradului. in familie. propria familie. globuri, globulete, noi, vechi, intregi, usor incomplete, sau cu mici lipsuri, cu sclipici sau fara, uni sau multicolore, cu valori sentimentale speciale sau proaspat achizitionate/cumparate, globuri cu desene, bomboane, beculete, beteala, varful; mirosul de brad! mirosul care-ti spunea unde esti in timp si-ti oferea cadou trairi puternice ale anotimpului rece. apoi, seara tarziu, plecatul cu colindul: am fost si in grup - 2, 3, 4, am fost si singur, depinde cat de bine ma aveam cu prietenii in ultimul timp sau cat de tarziu puteam iesi; am fost si cu prieteni buni, dar si cu persoane mai putin apropiate sau cunoscute, in unele cazuri. desigur, acum imi dau seama, mai probabil e sa fi cantat fals si turuit, neimpresionati si sa ne bucuram mai putin cand chiar primeam nuci, mere, portocale sau alte dulciuri, mai putin decat bani, dar era interesant (cel putin pentru mine) cand oamenii ne pofteau chiar in casa, in hol sau in sufragerie sa-i colindam, sa le cantam, sa le uram, sa le oferim si conferim buna-dispozitie si dragut, sau placut, cand inainte de despartire ne imparteam bunurile ce ne-au fost oferite. intr-un an chiar am fost si serios dezamagit si intristat, caci am fost furat, nu atat de bani, cat de un obiect cu puternica valoare sentimentala, de catre un necunoscut colindator cu care nu mai stiu cum de-am ajuns sa ma perind intr-o noapte. un ou de carton, din doua bucati, care se deschidea la mijloc si pe care-l luasem cu mine sa-mi tin in el ce mi se da, nu mi-a fost dat sa-l mai revad. cu greu, mai mult decat ce au facut si-asa!, nu cred ca ar fi avut - sau putut - ce face ai mei sa ma faca sa trec peste asta si sa-mi indulceasca despartirea neplanificata si neprevazuta. dupa noaptea de Craciun, urmau cadourile frumos impachetate, gasite sub brad. surpriza de dupa mijirea diminetii, a zorilor cetosi si indepartati, care si-asa pareau si apareau fascinanti, ca o surpriza, cand toata lumea doarme inca si intimitatea pluteste firesc si insesizabila varstei prin toata casa cufundata in liniste si spatiu nemiscat! doar luminitele ce mai clipocesc dinamic, nedormite. o noua jucarie, un nou obiect propriu-ti, sa-ti poarte inscrisa fiinta, viitoarele amintiri, un nou set de informatii de asimilat, o noua placere, noi activitati, noi legaturi cu cei dragi si tot asa, extins in cateva clipe dupa ruptul ambalajului cu entuziasm nestavilit sau despachetatul meticulos pentru arhivare! si tot asa cu Craciunul, cu joaca, cu prietenii, cu familia, cu vizitele pline de agitatie euforica, cu discutiile adultilor in care eram prinsi, sau din care eram exclusi cu tact, cu sarbatorile, cu iarna, cu copilaria!

      acum, in prezentul meu actual, zilele de sarbatoare vin infasurate intr-un nor de cinism si stres si griji si temeri si analism filosofic, social, cultural, existential si alte tacamuri necesare unui om sa poata servi ceva profund cand pofteste mai cu foame. si, cand aleg special cuvantul "infasurat", inseamna "in straturi", atat temporale cat si de intensitate, adica de cu zile inainte de soroc si pe crescendo pana la apogeu si declin cu subtile ecouri rasfirate pe ici colo cand si cand. o intreaga orchestra ar fi necesara sa poata ilustra cu acuratete triumful emotiilor si intrebarilor si nesigurantelor! sentimentele concentrice incep sa-mi dea tarcoale inca cu saptamani, spre luni, inainte, strangandu-se tot mai puternic in jurul miezului cerebral, mai concentrate, mai intense, intai doar ca niste semnale luminoase, sa zicem, iar in final adevarati pumni profesionisti sa te lase KO. desi strivit sub prezenta puternica a privirilor instantei constiente inca de dinainte, cu zile bune, abia in ultimul moment de rasucire, pe 23 si 24 am facut ordine prin casa, captiv intr-un labirint al disperarii si haosului relaxat in forma lui naturala, nealterat. un cimitir! una, alta, bla bla, tac-pac, fleosc-pleosc: lucruri si-au schimbat locul si prin urmare si traiectoria metafizica, dar macar praful si valatucii-oite au disparut pe bune! am facut si bradul intr-un rau tarziu, intr-o doara procedurala, care nu miroase a cetina - de fapt, nu miroase a nimic -, oricum nu se scutura, e din plastic, e din comert, desi oricum ar fi fost din comert si nu a vazut cadouri sub el asezate cu grija, decat in anii precedenti cred, la proprietarul sau de drept. dar macar n-am ascultat cum se taraganeaza lerul intre ce e sau ce nu e si nici fermecatoarea voce a lui Fuego; doar morbiditatile si vocea festiva si sinistra a Adei Milea incearca sa ne incalzeasca spiritul asa cum se cuvine. cand totul oricum pare fara speranta, imi dau seama inca o data ca n-am reusit sa iau cadouri, iar atentii n-am apucat sa fauresc cu drag. trei colindatori ne-au vazut usa deschizandu-se si chipurile pline de sarbatoare si ne-au dat la moara un colind sincopat - trei, de fapt, la cererea insistenta a publicului cu urmari usor moraliste - cam ca in calusei: start, sus, jos, sus, jos, stop si de la capat. desi nici ca as face vreo schimbare radicala, parul mi-e nespalat, talpile-mi sunt negre, unghile lungi si tot negre, barba mi-e netunsa - nici nu indraznesc sa zic "nearanjata"! - rasfirata ca o jungla, interesul mi-e aproape de disparut si transcend in sfintenie, canonizandu-mi starea interioara si forma materiala actuala. si intr-un impas de moment, simt! si ma gandesc ca nu e totul pierdut inca, as mai putea face, desi tarziu, ceva minor, macar de gest, din principiu salasluind solid prin vreun ungher neatins inca de boala; as putea da un semn de viata, chiar si slab, firav, discret, insignifiant, aproape neobservabil, cam cum imi trimite mie organismul meu cand se apropie cu doua luni sarbatoarea. mi se pare stupid, inutil, si oricum tardiv deja sa sun si sa zic, sa urez doar "Craciun fericit", monoton, monosilabic, prestabilit si cu vointa unui om muribund peste toate astea. si atunci refuz; refuz orice. refuz a ma mai gandi cine este si cine nu este singur de Craciun, cine se simte sau nu se simte si cum se simte si de ce si ce-mi sta in putere sa fac in legatura cu asta, la parinti, la apropiati, la prieteni, la persoane dragi, la cei cu care oricum nu ma aud decat o data pe an si ma vad o data la doi, la cei care au nevoie, la cei care asteapta, la cei care nici macar nu se asteapta, la cei care s-ar bucura, la cei care m-ar invita, la cei care mi-ar oferi, la cei care petrec intim sau la cei care petrec printre straini, la cei care nu petrec deloc, la cei care totusi mi-au urat, la toata lumea; la nimeni... si tot sunt convins ca am mai uitat acum, omis, dintre cei la care m-am gandit, macar pentru o clipa si nesarbatoresc si degeaba in noaptea de 24. ma scufund, tot mai adanc, uitand cum se respira, pana ce in final nu am ce face decat sa adorm, sa dispar de tot, sa uit, iar apoi sa ma trezesc recompus in forma altcuiva. si sa astept cu nerabdare sa retraiesc experienta curand, caci urmeaza anul nou. "cutare, psihologia crimei", film serial, mi-a umplut sufletul de evlavia ce-mi lipsea anul acesta.

      ma intreba cineva zilele trecute, cu un usor zambet strengaresc, daca imi place Craciunul, in timp ce altcineva imi zicea de "feliz navidad", invocand si restul paletei fonice sarbatoreasca promovata alaturi de sau ca o haina magica pentru un zdravan shopping cu un usor dispret de anticonsumerist; de parca aia ar fi singura mea problema, feliz navidad. macar sa fie aia cea mai mare! le-am raspuns, succint si usor eronat, doar ca nu mai e ca atunci cand eram copil, inexact, incomplet, nesugestiv pt complexitatea situatiei si privandu-i involuntar de aceste detalii sordide.

umanul se adună

       la patru ace, sunt un demizeu! sunt un demizeu narcisist la patru ace. "dă-l dracu' pe dumnezeu" şi dă-l dumnezeului pe dracu' n-am auzit ieri ieşind din gura maimuţicii musculoase când nu mai aveam glas de la explicaţiile interminabile pe 'repeat' (şi nu puteam emite decât un gîjîit sincopat). dar sunt ca un burete când tac; nişte mici spaţii gonflate lăuntric mă texturează, nişte nano vinişoare perplexe se întind prin întregul meu trup şi se încâlcesc în gheme-galaxii de spaţiu negativ, constituindu-mă, nişte găuri negre se deschid absorbitoare către alte spaţii deschise către alte spaţii şi găuri de vierme interstelare sunt accente transcendentale pe o aurora boreală pretutindeni existentă, materia fiinţei mele. şi dintr-o dată, în valuri de gânduri şi idei, de expresii corporale, de posibilităţi, de frumos expandat inexplicabil, indescifrabil, pur prezent, de ritm trupesc sacadat sau fluid, alternând fluent cu graţia universală din firea lucrurilor, toate spaţiile sunt inundate până se revarsă peste şi mă umplu cu acest flux spre viitorul reflux până peste poate şi întreg cosmosul îmi îneacă făptura într-o clipă pulsândă scurgându-se înainte şi înapoi, explodând şi mai apoi spre înapoi implodând cu un scurt respiro infim. devin topit şi contopit şi toropit şi cotropit, robit şi infinit şi mărginit, suprasemantic investit. pentru o secundă atemporală.
şi respir! şi simt că respir.