la patru ace, sunt un demizeu! sunt un demizeu narcisist la patru ace. "dă-l dracu' pe dumnezeu" şi dă-l dumnezeului pe dracu' n-am auzit ieri ieşind din gura maimuţicii musculoase când nu mai aveam glas de la explicaţiile interminabile pe 'repeat' (şi nu puteam emite decât un gîjîit sincopat). dar sunt ca un burete când tac; nişte mici spaţii gonflate lăuntric mă texturează, nişte nano vinişoare perplexe se întind prin întregul meu trup şi se încâlcesc în gheme-galaxii de spaţiu negativ, constituindu-mă, nişte găuri negre se deschid absorbitoare către alte spaţii deschise către alte spaţii şi găuri de vierme interstelare sunt accente transcendentale pe o aurora boreală pretutindeni existentă, materia fiinţei mele. şi dintr-o dată, în valuri de gânduri şi idei, de expresii corporale, de posibilităţi, de frumos expandat inexplicabil, indescifrabil, pur prezent, de ritm trupesc sacadat sau fluid, alternând fluent cu graţia universală din firea lucrurilor, toate spaţiile sunt inundate până se revarsă peste şi mă umplu cu acest flux spre viitorul reflux până peste poate şi întreg cosmosul îmi îneacă făptura într-o clipă pulsândă scurgându-se înainte şi înapoi, explodând şi mai apoi spre înapoi implodând cu un scurt respiro infim. devin topit şi contopit şi toropit şi cotropit, robit şi infinit şi mărginit, suprasemantic investit. pentru o secundă atemporală.
şi respir! şi simt că respir.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu