Vreau sa-mi capitonez peretii albi ai camerei cu emotii, cu stari, cu actiuni, cu plasmuiri, cu o amorsa-amorfa care sa ma distraga discret de la activitatea odios de plicticoasa si solicitanta psihic pe care o intreprind in sila, asa ca, pt ca nu am la ce muzica sa dau drumu sa-mi umple golurile, ascult radioul care, intamplator, e pe rock fm. ...Muzica adoloscentei, doar asta imi poate fi concluzia! si, cu siguranta, nu doar a adolescentei mele, ci si a altor generatii care au avut timp destul sa-si atinga o stare de serenitate dupa ce au depasit tumultumul pueril al vremurilor tulburi ale pubertatii, caci atat de vechi si clasice si consacrate sunt piesele - led zepp, dire straits, nirvana, queen, rhcp, u2 si altele nelipsite din recuzita sau repertoriul oricarui tanar chinuit de varii emotii si intrebari specifice conditiei umane extinse varstei fragede.
Pe nesimtite se integreaza in spatiu. Runaway train (Soul asylum) mi-a fost predat, ca o stafeta, ca o legenda, ca o mostenire straveche cam pe cand aveam varsta de 16 ani. De fiecare data cand il aud de atunci ma cuprinde o poveste subtila si nedefinita, o vaga nostalgie, la fel cum probabil trebuie sa fi cuprins, ceva mai intens doar, pe posesorul de drept.
Si (acum) stau la geam, privind peste balcon prin intunericul serii la blocul de vis-a-vis cu lumini aprinse la diverse etaje prin diverse apartamente prin care stau diversi necunoscuti si la oamenii care merg pe trotuar nu stiu unde si la toate masinile care trec aiurea in impresia mea si parca m-as uita in gol si totusi parca nu, caci parca imi mai cauta ceva atentia inca, un mic detaliu semnificativ care sa intoarca totul pe dos si sa schimbe configuratii nu pentru totdeauna, dar macar sa dea startul maratonului in care sa-ti pierzii inima in urma, sa-ti arda plamanii, sa-ti sara dintii, sa-ti rupi picioarele, sa ti se usuce limba, sa ti se faca ochii pulbere si fum in miscarea accelerata, in amploare, in importanta momentului unic, discrepant, frapand, dislocat prin calitatea sa superioara a vietii pulsand accentuat.
M-am mai surprins gandind asemanator cu ceva ani in urma; anume ca e acelasi geam de la care ma uitam in acelasi fel si la 16, apoi la 18, apoi la 20, chiar si la 24 si tot asa pana azi, cand pentru farama asta de timp in care ma rup de context, de activitatea anterioara, realizez ca e ceva recurent si probabil nelipsit fiecarui an comportamentul asta - e aceeasi usa de balcon, acelasi peisaj, aceeasi plonjare cu privirea intr-un gol miscator si oarecum acelasi eu, doar diferente de ani, sau suma, in final.
Exact cum ii spuneam sora-mei recent despre calatoritul pe jos din punctul A in punctul B in toiul noptii, stiind cat iti va lua sa faci drumul si senzatia pregnanta de inconsecventa odata ajuns la destinatie, pe drum fiind perfect constient de efortul ce urmeaza depus, iar in final intrebandu-te unde si cum a disparut totul miraculos, cum a trecut, cum s-a transformat totul pe nesimtite parca, in lipsa instantei primare in nota careia s-a parcurs sau avea sa se parcurga traseul, infaptuindu-se procesul de trecere, de transformare, concluzionand ca niciodata nu vezi timpul trecand, efectiv, concret, desi esti constient de existenta sa, sau de urmarile sale, mai corect, de efectele vizibile, cuantificabile, masurabile. Nu e cel putin ciudat sa stii ca e mereu cu tine, ca nu lipseste nici o clipa, sa-i vezi "atingerea" in toate in jurul tau, oricand si cu toate astea sa nu-l poti vedea niciodata pe cel, ceea ce numim in lipsa-i concreta/materiala, timp - "prezent doar in spirit", daca pot spune :) ?
Pentru prima oara, dupa atata timp... si nu doar timp, sec, cuantificabil in unitati de masura si notatii, cat transformari de stare si sigurante lasate la sol si fortificari de spirit ce i-au survenit trecerii, imi pun problema... ca, de fapt, nici nu stiu ce semnifica piesa asta pt. ea; mai mult decat atat, realizez ca se poate ca si ea la randul ei s-o fi primit ca o stafeta, sau chiar mai mult sa fi fost vreo veche naluca proprie/personala adusa intre noi pe furis, ca vechea garderoba in casa noua, sau ca lada de zestre la maritis, sau ca un cufar tarait in secret pe intuneric prin camerele castelului inca nebantuit, inainte de vreme.
Pot spune ca azi ma intriga cum de am primit - si inca sarguincios! - ceva ce nu am inteles (niciodata)... si atat de subtil, discret si direct! Dar, in fond, nu se intampla la fel cu toate, sau cu cele mai multe importante: cultura generala, obiceiuri, iubirea, gusturi, educatia, limba etc? cine le-a-nteles pe toate astea cand le-a primit? si cum le duce fiecare in parte in sine mai departe in nestire!... si le da mai departe fara a-si pune problema. (...si nu in ultimul rand, cine mai intreaba, cand e sa primeasca?)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu