[epistola nescrisă încă]
...şi-a încetat a-mi mai părea deştept...
şi nici frumos nu-mi mai părea...
căci a chelit, şi-a-mbătrânit
şi-alte cusururi, multe, s-au ivit
treptat treptat spre observat;
şi-ncet încet mi-a luat şi-atracţia...
ce mi-o purta furată întrerupt,
când îl ştiam cumva pe împrejur,
ca un sejur plăcut dar prea abrupt!
şi-am încetat să-l mai iubesc...
şi am scăpat într-un târziu
de dorul ce i-l dam pe-ascuns
şi umbrele ce îi purtam pe suflet
între un gol tardiv şi-un simţ de neajuns
şi mă-ntrebam acum, într-o trezie:
ce mi s-a năzărit atunci, să fie,
de-am hărăzit şi izbutit şi izbăvit
asemenea odraslă de odor,
mai light, sau volatil, decât un nor,
dar mult mai greu decât sentinţa ultimă,
la crunt omor, prin aprigă uitare?!...
timpul în sine 'mi dă crezare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu