într-o oareşce ordine de idei

1. dialog concis:
- a cui esti tu, baietel?
- a lu Pigus!

2. imi place inima prajita, nu fiarta

3. pluteste ceva deprimant in aer azi

4. despre existenta
format sau deformat prin cunoastere?
e adevarat ca in lipsa unei educatii riguroase ca cea pe care am primit-o (totusi), nu musai severe, n-as fi fost apt pt a investiga asemea (im)posibilitati. insa punand intrebari ma indepartez de forma prima de prezentare, de natura "a fi"-ului, de esenta. cuvintele, sensul comunicarii despre referential, nu fac decat sa-l dedubleze pe acesta, sau cel mult, cel mai aproape, sa-l imbrace. daca as fi fost o primata needucata, as fi fost fericit. sau, si mai mult, nici nu mi-as fi pus aceste probleme, conceptul neexistand (si) pt. mine. as fi fost, pur si simplu, desi {...}=constrangeri/limite ca cel mai de pret bun; valorile lumii prin cunoastere vs. ignoranta.
"gandesc, deci exist" zicea Decartes. dar oare in existenta sa, era fericit?
fericirea de a exista (pr)in gandire? fericirea cunoasterii, dezvoltarii, complexitatii in care individul se considera {...}=importanta de sine.
libertate; existenta; fericire.
constat ca in anumite perioade, fericirea e strans legata (in cazul personal) de niste raporturi frumusete - emotie - sexualitate. mai departe, mai constat ceva: estetica se incadreaza in niste norme / canoane / directii etc, emotia este o derivata / rezultata a unei dezvoltari mentale (referitor in special la varietate / gama / paleta emotionala), sexualitatea fiind, ramanand singura forma primara in acest trinom.
probabil ca am ceva strict cu mijlocirea. intre lumea exterioara si cea interioara, singura granita / cale de acces care face realmente diferenta este mijlocirea prin cognitii.
si, iarasi poate, ca daca as fi imbratisat mai putin haosul, as fi reusit sa exprim mai coerent si concludent ce-am insirat aici... sau, chiar mai mult, poate nici nu i-as fi gasit rost acestei incursiuni / introspectii expuse.