despre amintiri, pe larg

   nu am adoptat recent o filosofie necrofila doar din placere, sau in urma vreunei contorsionari a psihicului sau din vreo deviere a sinelui dinspre fortele incarcate pozitiv din lume, dar mi-este dat sa constat ca evolutia isi are inscrisa semnul mortii. departe de a incerca sa fiu mistic sau de a da conotatii sau vreo nota de cult morbid! pur si simplu, remarc!
   evolutia de la copilarie la faza de adult se realizeaza cu sfarsirea celei dintai si, poate, pastrarea doar a unor amintiri legate de aceasta. trecerea timpului face dintr-un om, prin diferite procese (evolutive presupun), sa ramana doar un corp fizic intert, iar mai apoi elemente dezmembrate (de origine osoasa) ce-au alcatuit sau sustinut respectivul suport pentru natura metafizica a fiintei vii si pe langa, cel mult, amintiri diverse cu incarcaturi emotionale diverse despre acel om. pasii evolutiei lumii (dpdv stiintific si social, in care se subscriu, desigur, tehnologic si psihologic) au facut ere intregi sau etape ale egoului launtric uman (in structura sa cu toate obiceiurile sau credintele sau formele de dinamism conceptual) sa se asemene copilariei, au lasat omul primitiv in urma (cu propriile-i cunostintele despre mediul inconjurator, sau toate ritualurile, temerile si placerile sale, intrebarile, cautarile sau cătările/cauzele - expectante, asteptari, rezolutii, scopuri, idealuri, teluri) deconectat, dislocat, rupt de omul contemporan in vreo incercare de contact, accesibil doar prin amintiri (nesigure, incerte, distorsionate, interpretate, ajustate) sau semne discrete relevante doar in masuri moderate. cum, probabil, a facut si el, in acceptiunea unei teorii evolutioniste, lasand in urma forme primare de viata, unicelulare ce-au ajuns in timp sa-l compuna. in sine habitatul sau aproape ca este o amintire, desi cred ca nici un contemporan de-al meu s-o mai aiba (sunt constient ca topica lasa de dorit, dar nu ma lasa inima s-o schimb!). am urmarit curand un film (documentar, s-ar numi el ca gen) in care ni se prezentau premisele unui om nou, evoluat, intr-o versiune avansata, chiar superioara, intr-o forma de prezentare in simbioza cu natura tehnologica; un alt salt maret mai departe de prima structura vie, oricare o fi fost aceea. o noua epoca, precum migrarea pe o alta planeta, sau asemeni trecerii de la virginitate la "activ sexual", ca abandonarea unei varste pentru un numar mai mare, ca izolarea intr-un castel de spatiul ce-l inconjura, ca a da viata, a primi viata, a vietui vs. a te sfarsi, ca a-ti aminti vs. a nu stii! atat cat se poate, in nuanta unei schimbari categorice si ireversibile. desigur, cu perioada de trecere si adaptare si zone tampon si structuri hibrid aferente. intuiesc ca daca intr-adevar se va ajunge acolo (si in fond si la urma urmei de ce nu?), omul, cum il cunosc eu astazi va ramane o relicva, o insemnare, o consemnare, o treapta parcursa deja dintr-o scara, poate un caz de cercetat la vreun moment dat, o alta copilarie depasita, un fel de lb latina acum sau altele inaintea ei.

   ma-ntreb, nu sunt deja, oare, vreo amintire? poate vreo cognitie neclara, distorsionata, fragmentata, neinteleasa, codata indescifrabil, incompleta a vreunui foarte indepartat succesor? si, daca as fi,... si daca as iubi...

------------------------
"sufletul tau e al meu; mi l-ai dat cand te-ai divizat si mi l-ai dat cand te-ai contopit cu restul, cu-ntregul inconjurator, mi l-am luat, ti l-am luat. il voi da mai departe, candva, poate cuiva."