grănicer

Gândindu-mă la, sau pesemne marcat de articolul pe care l-am citit de curând, cum că s-ar fi descoperit şi se încearcă dezvoltarea unei metode, unui mijloc, unui program de captare a imaginilor mentale, respectiv vise, s-a întâmplat ceva interesant şi deopotrivă fascinant pt mine. Am visat înspre dimineaţă, după un alt vis mustind de cunoscuţi şi locuri cvasiexistente (căci nu pot spune cu certitudine gradul de impretire) şi răsturnări ambigue de situaţie, nişte fotografii. Nişte negative, mai exact, augmentate în suprafaţă, parcă imense, mai mult decât ar putea cuprinde ochiul deschis, ca o panoramă copleşitoare, ca un doctor care se uită la nişte radiografii importante, impunătoare precum templele greceşti sau piramidele egiptene, ca un zgârie-nori din zilele noastre, însă încadrându-se la fix parcă, perfect în aria vizuală/de cuprindere a ochiului mental... şi acela augmentat, gigant, suprem - ca şi cum eu cu totul, în carne şi oase, aş fi fost doar ochiul, iar imaginile ce se înălţau înaintea privirii mele ar fi avut trupuri colosale. Desigur, erau luminate din spate - şi pt a le putea vedea, fiind peliculă transparentă, şi pt a spori efectul - şi se succedau ca într-un slideshow. Le vedeam până şi detaliile legate de profunzimea de câmp, respectiv punctul de focus. Pertotal, un sentiment înălţător! Dar nu până aici era partea interesantă, ci faptul că în timp ce aceste imagini supradimensionate se derulau în voia lor şi extazul meu, ştiind că mai mult decât altă dată până acum s-ar putea înregistra aceste imagini, depăşind bariera oniricului şi bucurându-mă şi Dincolo, îmi doream să poată fi salvate, cu o uşoara părere de rău că se vor pierde. Apoi am realizat - atât cât se poate folosi acest termen pt o stare de transă cel mult, sau chiar neconştienţă - că mintea mea, creierul probabil doar reproduce nişte cadre deja existente pe care le-am mai văzut şi le ştiu, căci chiar le am materializate Dincolo. Altfel spus, am exclus ideea că acelea ar fi nişte imagini noi, produse atunci şi acolo pt. mine de către... o parte din mine şi am dormit liniştit în continuare şi le-am urmărit cu atenţie.
Cum era de aşteptat, chiar dacă m-am trezit imediat (cred) după visul acesta, am uitat de el pe moment, furat şi distras de alte diverse. Cu toate astea, se face totuşi că mi-am amintit într-un târziu de el şi când am făcut asta nici n-am mai început căutarile, căci ştiu sigur că nu am făcut vreodată acele fotografii şi prin urmare, nu le am. Şi e păcat... căci mi-au produs sau îmi produceau plăcere.

Nu pot să nu mă gândesc ce mult ar revoluţiona arta un astfel de gadget care să-ţi transpună vizual gândurile, proiecţiile mentale - deşi trebuie să iau în calcul şi aspectul celălalt, că ar putea fi oarecum depăşit de situaţie uneori şi ca ar fi extrem de dificil de diferenţiat şi tradus/decodat informaţia pe alocuri - şi câte deschideri ar aduce acesteia, de asemenea, facilitând mult demersul operaţional. Şi mă amuz nespus; cum eu îl citesc pe predecesorul meu acum şi este deja "expirat" ceea ce-i părea lui avangardist atunci, presimt că veteranii exprimării artistice printr-un astfel de mijloc vor resimţi trăirile mele de acum.

De peste granită, deja, judecându-mă lucid, închei.

@#$#!@ , *&*#^%