?

gasesc a fi tare curios ca nu pot numi nici un animal, inafara de om, care sa comita actul sinuciderii. poate exista, dar nu stiu eu; dar daca nu exista, de ce asa, oare? sa intre in categoria acelor minunate abilitati pe care le are doar mintea umana? umorul si moartea.

precum un om de stiinta, steril si onest, ma intreb care este "adevarata" iubire, aceea monogama, dedicata unei singure persoane pana la idolatrizare, riguroasa in respecarea regulilor - nimic colorat inafara conturului - precum pamantul ce te tine de sub picioare, dur si... responsabil, in siguranta, sau cea ca o pictura de-a lui Pollock, care este si stie ca este natura si face doar ce pofteste si cand pofteste, care se exprima liber peste granite impuse, care poate rani doar pt. ca este, pentru oricine, oricand, oriunde, oricum, asemeni aerului fara de care n-ai mai fi? si stiu ca sunt indivizibile-ntre ele, iar amandoua-si poarta numele si nu exista s-o definesti pe una prin cealalta.

in pare azi ca dumnezeu, daca nu nascut de om, asteapta sa devenim dumnezei; la fel cum parintii viseaza sa devenim si noi parinti, cum profesorii asteapta sa-ncolteasca ideile, cum iubitii sunt impliniti cand dau mai departe emotie pura sa defineasca si sa ordoneze. ca intr-un joc naiv sau inocent de leapsa, dumnezeii s-ar putea iubi intre ei, dar cum ar putea ploaia sa nu lase iarba sa creasca!