Ma uit inainte si
vad totul fara sa stiu insa nimic. Privirea mi-e incetosata in gol, in golul dintre alte doua goluri, unul
prezent, unul viitor. Mi-aduc
aminte cand mi-ai zis ca sunt neiertator ; cand desi nu tineam scorul, scorul
era tinut de aceleasi celule care ma tineau si pe mine. De neinduplecat, ma
simt de parca mi-as aminti fiecare varf de sageata sau fiecare lama de spada ce
mi-au cunoscut miezul firii vreodata cumva si nu mai cunosc aproape nici o
mangaiere ce mi-a stiut candva pielea fiintei prezente. O alta fiinta absenta… as crede ca a
ajuns vindicativa.
[…]
Mi-aduc aminte
cand am iesit din lift, tot scurs, tot sters, aproape tot inexistent, pe
de-a-ntregul furat de alt univers morbid si-ntunecat si umed si napadit de
mucegai si am deschis usile liftului si am impins usa grea de la parter si v-am
vazut cu nici un ochi. Ne-am salutat in alt timp decat cel prezent al meu
si-atunci ai vazut si-ai intrebat. Ti-am zis ca da, ca-s bine ; am zambit si am plecat.
[…]
Nu imi aduc
aminte cand ti-am zis ca te-as putea saruta pe frunte cum numai parinteste nu
ti-ar parea, desi parca mi-aduc. Te tachinam ; si imi placea nesiguranta,
acel mister intre doua sarutari necunoscute, poate cu drag, sau poate aspru. M-am scris, fara sa stiu a scrie
asa, in ritmu-ti cardiac. Am scris o poezie, cand nu creadeam a stii a scrie. Nu mai stiu pe unde s-a ascuns, prin alte
hartii, stiu doar c-avea o nemasura si un neritm, iar rima doar pe-alocuri, dar
continutul ca un lut, sau ca o coca, incert si moale, as spune intre nou-
si ne-nascut. Doua coperti de carta se-ademeneau sirete prin telefonul
fara fir. Desigur, alti copii decat aceia care intaia oara se-nghionteau razand
ca sunt copii si au ajuns s-o stie, sau s-o vada prin ochii reflectati iubiti,
il jucau. Desigur, fara vreo importanta asta ! …Si, de curand abia, ti-am
gasit, ca un postas imprastiat, sau poate ca un destinatar nomad mai curand,
intr-un mediu imaterial, nespus de multele nespuse epistole fara de plic. Inca
ravneai acel sarut ce sa-ti trezeasca fruntea.
[…]
Mi-aduc aminte
noptile in care primeam telegrame erotice, aduse de soli digitali, zemoase,
pufoase, pofticioase, printre multe alte -oase glazurate. Mi-ai zis
odata ca as fi usor necrofil si, desi suspectam ca sunt necrofag, mi-as fi
dorit mai tare sa fiu cronofag. Intuiam, desi nu reuseam. Uau, deja
s-a-nserat ! Stiu cum mi-ai purtat de grija si ti-ai purtat de sentimente,
dar n-am avut decat acel raspuns. Compozitii abstracte se compun si recompun
intre doua trupuri calatoare ce ajung sa se-mblanzeasca prin splendoarea
fiecaruia.
[…]
Mi-aduc aminte
cand puteam sa fiu gelos pe vant, pe drum, pe ore… pe carti, pe-asternuturi, pe
lumina din zi… poate pe amintiri ; pana ce voi uita.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu