contrafort s.n.

      Teorii care considera ca omul s-a trezit amnezic dintr-o data pe Terra, exilat sau inginerit de extraterestrii, fara sa-si mai poata aminti trecutul sau originile, alaturi de niste piramide care sa-i tina de urat sau sa-i {evoce} trezeasca dor indescifrabil, sau sa-i declanseze crize sau poate, la un moment dat, sa-l scoata din coma asta si sa-l ghideze sa-si revada stramosii familiali sau creatori, dar oricum nefamiliari dupa atata timp, poate chiar intr-o reactie ostila bilaterala, excluzand, renegand, contestand orice posibilitate a capacitatii umane de inteligenta, de reusite proprii!
      Teorii care sustin ca toata tehnologia si dezvoltarea actuala si inflorirea culturala si aproape tot ce ni se pare SF la ora actuala sau altceva nou ce ni se va putea parea inca SF peste mii de ani va ajunge la un moment dat sa fie relicva acoperita de varsta planetei, uitata si redescoperita, dupa vreun hiperrazboi atomic, dupa toate cataclismele lumii insumate {simultan}, dupa chiar apocalipsa, de cei scapati renascand umanitatea, cu tot atat de mult entuziasm, curiozitate, intriga si poate chiar tot atatea speculatii, cum ne minunam noi azi de piramide si alte obiecte ale fascinatiei mintii contemporane - mai pe scurt, ca un reset iminent neprevazut!
      Intre atate piramide mistice-galactic, practice politic sau de cult, sau total inutile, de decor la alta scara - premergatoare fenomenului de land art, sau o varianta mult mai luxoasa de salon, sau de gradini imperiale (ca doar n-o sa-mi spui ca nu se gasea niste lemn de brad pentru cosciug, simplu, clasic, ieftin si bun) - si fetita care reuseste sa traiasca, nu zic simplu ca a supravietuit, cu doar jumatate de creier (e pe bune, am vazut pe youtube!), care presupun ca arata in realitate cam ca o jumatate de rosie in galantar, iar scanurile craniene se arata ca adevarate opere de arta contemporana care evoca subliniat simtul vidului, lipsa, dislocarea si alienarea - repet: jumatate de creier in interiorul capului unei persoane vii, care umbla, rade, vorbeste, comunica - si probabil ceva muzica ce reuseste sa transforme cu lejeritate materia cenusie intr-o melasa nebuloasa compacta, cam cum un sculptur s-ar hotara fara vreo explicatie logica si parca nelucid sa-si intoarca maiestuoasa creatie, ce se desfasoara gratios spatial, intr-un cub - primordialul - inert de lut fara nici un sens, altul decat de materie prima, de suport, pierdut cumva printre toate astea, cum spuneam, si ecouri ale propriei nesperari in fata timpului nestrategizat, mi-am adus aminte fara vreun argument de piesa asta. Si daca tot sunt la simt retrograd scurt, sub 2 min e si asta.

* Alexandru Andries - Poarta-te frumos cu ea / El si Ea