la inceput, oamenii sunt precum Mos Craciun sau Iepurasul sau alte alea cand esti mic - exista (nu doar fizic, ci mai mult) pur si simplu, orice s-ar intampla, concret, fara nici o urma de indoiala, de intrebare, dintr-o motivatie / intr-o ratiune aproape organica, fara nevoia vreunei justificari, explicatii, argumentari, dar ajungi in final sa remarci ca oamenii sunt precum maselele cand esti matur si catva calit: te dor o perioada, la inceput mai usor poate, pana cand apoi te urci pe pereti si ai face orice, ti-ai da jos mandibula cu pichamarul, te-ai ciopli singur cu dalta, te-ai lasat tractat de un 4x4 legat de masea, numai sa nu mai simti nimic, sa te lase durerea, sa poti respira in tihna, iar la un moment dat, totul trece - cumva inexplicabil din prisma suferintei - si o liniste deplina se instaleaza potentata - a cazut sau ti-a extras-o un specialist! si parca uiti cat de mult te-a durut, cat iti venea sa strigi, cata votka ai fi bagat, sa-ti amorteasca totul in tine si, in timp, te obisnuiesti si fara ea. vreodata, daca vei vrea, iti poti pune alta, daca nu, poti foarte bine sa ramai asa... pana cand toate vor fi cazut si nu vei mai avea cum / cu ce mesteca.
e mai greu pana vezi paralela, dar daca ai zbierat vreodata o saptamana de la o masea si daca stii cum cineva ti-a disparut din memorie, neputandu-ti-o retrezi cu prezenta, caci nu se poate fizic, e simplu de inteles.
si, de altfel, cred ca e un exemplu care nu functioneaza doar cu oameni, ci si cu idei, credinte, intelegeri asupra fenomenelor din lume si tot asa.
ce-i drept, imi dau seama ca nu e vreo revelatie divina si-mi cer scuze indirect fata de cei care oricum stiau toate astea si care, poate, chiar au zbierat o viata intreaga sau inca mai zbiara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu