fara titlu (2)

...si lucrurile se intorc de unde au plecat...

mi-a fost dat zilele precedente sa ascult Garbage. si ceva interesant s-a intamplat prin asta. o decada a facut un ciclu complet - de trairi, de perceptii, de gusturi, de experiente. dupa poezie electrica si vibe abstract, dupa emotii clasice cu atata maiestrie orchestrate, dupa raspunsuri, certitudini si sigurante postcautari, am ajuns sa reascult Guano Apes si altele de launtru adolescentin. cu aceeasi placere cu care o faceam si acum 10 ani. e adevarat ca 10 ani sunt un nimic chiar si pentru o viata de om, daramite pt firele de par incalcit ale universului.
tot azi reflectam la zbor. la zbor solitar prin furtuna, prin necunoscut, prin alb imaculat fara repere, in loop-uri concentrice, spiralate, in profunzime si inapoi. la miscari brauniene umane, din perspectiva sensului. "si inapoi" devine foarte bine pus aici, cu greutate, fara chiar sa constientizez imediat. gandeam la plecatul din cuib, fortat, impins, dornic, curios, pierdut, oricum. la desprinderea de definitii exacte, de mediu deja format, de la liniste la neliniste, sau de la tumult la calm. la traseul migrarii fara busola, doar pe intuitii, pe banuieli, pipaind, incercand. la toate valentele acestui spatiu de tranzitie, in care trecerea si necunoasterea se arata precum absolutul. la faptul ca intr-o zi se aseaza intr-un fel sau altul toate si zborul trecut capata alte valente in lumina cea noua, cele mai aproape de adevar poate. la zborul dintr-un cuib pentru a ajunge in final in alt cuib, dintr-o necesitate de migratie si intr-o nevoie de cuib, sau put si simplu la pieirea pe drum, urmandu-ti chemarea. si e interesant cum toate sunt si toate, aceleasi, capata diferite insemnatati si se arata in varii feluri, fals sau adevarat sau fals-adevarat sau oricum in functie de context si in raport cu referintiali diferiti.
si copiii au crescut in timpul asta. si au inceput si ei sa descopere aceasta lume incet incet fara sa-si dea seama concret, coerent, fara sa inteleaga pe ce taramuri pasesc, dandu-le propria forma, propria interpretare. si noi am crescut. si inca mai crestem.
si ma gandesc, cand ajung in port ca am crezut ca marea este totul. si imi dau seama ca nu stim ca e furtuna pe mare, credeam ca asa e marea tot timpul, ca asta este.
si ma gandesc la ce inteleg ceilalti, cei (si) mai tineri, din toata invalmaseala si harababura asta, prin focul continuu de informatii interpretabile si indoielnice, de ricoseuri subtile prin care trec, care constituie inevitabil viata, fara reperul unui far, pierdut, ascuns de ceata densa. (acesta nu e un text al martorilor lui iehova, camuflat, chiar daca ar putea parea asa) si ma intreb si eu ce inteleg oare; si inteleg bine asa cum o fac; si am ajuns la mal sau sunt inca pe mare; sau am iesit deja in cosmos si nici nu-mi mai dau seama pe ce mai pasesc?

... din toata reteaua asta intangibila, subtila, uneori imperceptibila, nemanipulabila efectiv (ci doar indirect, poate), abstracta, de rezultante (strict) umane...