primitiv. spiralat. primitor. haotica interdependenta. ş.a.m.d.

iarasi a venit, strecurandu-se cu şiretenie pe te miri unde in calendar, cand nu erai atent, in carnea-ti frageda, in nari, sub piele. iarasi a venit vremea aceea din an, ispititoare ca o naluca. iarasi sunt imbracat, invaluit, mangaiat si sugrumat, absorbit, supt in valtoarea acestui aer divin. acest aer molatic, vivace, aproape matur si nu prea, umed, a carui fiecare particula pare a fi imbibata in dorinta flamboaianta, in soapte ademenitoare, in urzeala senzuala menita sa-ti amestece si ameteasca simturile frenetic, sa-ti roteasca (invarta, en. "to spin") imaginatia pana la fermecatorul refuz apoteotic! si apoi brusc lesini extenuat inca tremurand doar din inertie, extatic. dupa gust, o tigara dupa, un cub de ciocolata, o felie generoasa de mandarina sau un pahar darnic de bautura revigoranta cu pulpa, sau fara. acest aer puternic hormonic, sau hormonesc, sau hormonos; nu hormonal, nu. e de-ajuns sa deschizi geamul cateva clipiri de gene lungi ca acest sarmant tanar zburator iminent, invaluit in mantia sa intunecoasa de vasta noapte presarata cu timide stele, stelute si vechi astrii, sa-ti inunde camera oricat de moarta si sa-ti abunde oasele oricat de ingropate in trup. e anotimpul in care de la sine, intr-un spirit natural iti vine sa lasi octavele orgasmice fluide sa fuga firesc pe fereastra, sa curga, sa se reverse, sa alerge eliberate, sa zboare ca fluturii, zburdand vioaie printre cartiere adormite, lovindu-se imbratisate strans doar de ecoul lor sau alte foneme libere (de supracugetatori, sau transcunoscatori, sau suprematori ?). timpul in care animalic sa simti carnea vie cum palpita sau freamata firav sub buricele-ti degetelor, sub vraja organelor delicate dedicate comunicarii, conectarii, asimilarii si apartenentei si sa te adapi insetat cu zeama sacra din cupa sentimentelor, sa te infrupti cu hipertraire, cu arhiiubire direct din cord si nu cu paiul. timpul sa te avanti in celalalt, sa-i fi prea-plin si peste-poate-ul. valve organice deschise cu drag, pistoane sangvine in dragoste, delir. creator si creatie, cumul, intreg deplin, absolut (cu sau fara Bivolaru, i actually don't care). + hazard, fireste. intr-o atingere, primordial si paradoxal. vital. aproape virotic (care, desi s-ar crede, nu, nu este copilul din flori, pierdut si regasit, dintre viral si erotic, conceput intr-o noapte de demult, in voia grabnica si impulsiva a zeilor).

dar, desigur :), nu pe aceste franturi de viziune voiam sa-mi concentrez atentia, ci pe urmatoarea constatare:
inainte era totul alb-negru. trecutul pe care azi il cunoastem prin prisma vizuala a fost, este, va ramane alb-negru; asa l-am cunoscut, asa ne-a fost prezentat de cei care l-au "captat". reprezentarile (foto/video ale) timpului acela ne-au ramas doar alb-negru, desi realitatea proxima in care au aparut, in care au luat nastere pt. nemurire, era color. fara, poate, ca simplul privitor de azi, mai mult decat cel de atunci cred, spectator la spectacolul aparent neregizat, aparent prim-natural, sa-si puna si aceasta insignifianta problema asupra unei, poate, imperceptibile transformari a continutului sau, si mai corect, a procesului de metamorfozare a perceptiei in legatura cu, sau asupra acestuia. OMG, ce exprimare din barda, de teoretician analfabet! altfel spus si pe scurt, conceptul de "e firesc sa fie asa; e film vechi, e a/n sau vice-versa, e a/n, deci e vechi". n.b.: deja imperceptibila transformare deoarece impusa de medium, de limitele tehnologice ale acestuia, caracterizat prin respectivele mijloace aferente de exprimare si, prin urmare, transformarea, sau stabilirea acestuia ca nivelul 0 de pornire, fara a lua in calcul neconcordanta dintre referential si imaginea reprodusa a acestuia. almost OMG again! :D (cine a spus ca nu exista si in exprimarea lingvistica multimea cuvintelor - conceptelor, mai corect - complexe, ca-n matematica, de care mai bine te-ai tine departe, caci nu vei ajunge niciodata sa le uzitezi la piata, cand cumperi cartofi de la taraba?!)
prezentul il stim, il simtim zi de zi, il vedem constant, il gustam; e si el color; are si miros (cel mai adesea). imaginile sale sunt color, de asemenea, cu putinta relativ recenta. reprezentarile vor dainui colorate despre ere color, dar intr-o lume in care se presupune ca nici n-ar exista culoare(a) in afara creierului, in spatiul material, concret.
si ce-i cu asta, nu? exact mai nimic.
_____
ps: cat de zemos e miezul lor si ce intim dar extrem de cuprinzator si-ntins, extins aproape fara limite, univers deschid portile fiecarui cuvant! e realmente pacat sa pui atatea lacate si sa fereci aceste ne-cetati ce-asteapta neincepute, nedescoperite, necunoscute, fiecare in sine ca o idila cu poveste, cu specific. nici nu mai zic nimic despre posibilile conexiuni dintre ele in numar aproape infinit (chit ca dl. Infinit nu are grad de comparatie) ce confera noi progenituri ideatice, infloritoare extensii ale uzualului sa se inradacineze in discursuri posibile. in aceasta diversitate, chiar si cu maiestrie, dar mai ales cu maiestrie, consider, te poti pierde cu usurinta pana la nemaigasire.

una din zilele alea!

azi e una din zilele acelea in care de neunde imi rasar in minte o sumedenie de intrebari... si fiecare dintre ele inutila nu doar in felul ei si probabil lipsita de jumatatea raspunsului. ma intreb cine le sadeste acolo si cine are grija de ele cu atata migala, pana la maturitate, sa le ude, sa le schimbe, sa le stearga pana ajung sa infloreasca brusc undeva intre ochii mei, nesigur unde, fara sa le fi cunoscut si doar samanta, sau doar ghiveci.
de exemplu, ma intreb daca educatia intr-un spirit competitiv este chiar/intr-adevar buna? desigur, nu doar pt individ, ci si pt. colectivul sau. si nu doar pt colectivul sau, cat chiar si pt. sinele sau, ce usor s-ar putea frange la un moment dat, cum altii s-ar fi frant sub reusita sa. dar sa nu fiu recesiv cand vine vorba de o dezvoltare personala, o anumita finete si acuratete a sinelui, poate chiar o transcendenta! culmea, as fi zis o imbogatire, dar tocmai mi-am readus aminte ca mai greu este sa simplifici la esenta, decat sa umflii la nesfarsit. desi, iar culmea, imi suna extrem de ciudat existenta unui cumul ca rezultat doar al unor procese de scadere. in fine. oricum, nu-mi sta bine in ipostaza de Gandhi, plus ca apreciez fair-play-ul, ceea ce include competitia.
de exemplu, sunt curios cum ar fi daca intr-o zi, te-ai trezi indreptatit sa te intrebi daca tot ce ai aflat si ai invatat intr-o viata intreaga, insignifianta comparativ cu varsta cosmosului, este corect si adevarat. si nu ma refer la mici informatii, de la retete de bucatarie sau leacuri babesti pana la stiinta rachetelor si dezvoltarea nano-organismelor, ci la vectori de viata. daca nu cumva tot cursul istoric si toata evolutia, sau poate nu chiar toata, nu sunt decat o deviere si poate suntem, devenim redirectionati de la ceva mai... bun (?), maret (?), important (?). alternative necunoscute azi au existat si alternative neinfaptuite vor exista si atunci nu pot stabili criterii valorice (bun/rau, maret/neinsemnat, important/neimportant) pt ceva ipotetic, decat poate intr-o baza umana de interes comun. stiu, si putina paranoia si putina inconsecventa in raportarea fata de un referential (constant) in acelasi "de exemplu". poate ideea trecerii pe o noua treapta a evolutiei nu parcurge xxxxx ani de agoniseala, competitie, avutii si dezvoltare tehnologica. sau poate, dimpotriva, reprezinta o conditie pe care incerc eu sa o omit.
de exemplu, realizez ca ma pot intreba daca "ocazia de a iubi" este un bun dat, sau castigat. aceasta ocazie iti este oferita intr-o inlantuire de evenimente, intr-un melaj / cumul / deformare de experiente, de-o anumita conjunctura, un anumit context, sa spun persoana; survine? sau ti-o produci dupa buna vointa, nu musai bunul plac?
de exemplu, importanta independentei sau falsul sentiment de libertate?...
de exemplu, de exemplu!...

de exemplu... si doar de exemplu, de ce nu ma mai joc cat o faceam cand eram mic? durata si intensitate!

fărâmă intimă

frumusetea imi da aripi! si frumusetea mi le reteaza uneori. suflul ce le deschide e doar un vanticel, un zefir firav cârlionţat, o boare aproape. zborul nu mi-e lin, cum nici cursu-i nu-i este abrupt. zbor jos, adesea aproape ne-naltat. zmeiele stiu. cunoasterea imi da incredere. si cata cunoastere inca incape, gasindu-si rostul nestiut! gustul insa previne cunoasterii! tot ce preceda nu rar se uita. de-ar dainui impleticindu-se armonios, lunecand una peste cealalta, imbratisandu-se cu mai mult decat prezent in glas!...
mai mult, mai mult, extaziant, orgasmic, mai mult decat putinul, mai mult decat strictul necesar, insusi necesarul, putin mai relaxat! mai multa forma sa ma izeasca, mai mult alai sa ma zideasca, mai mult glas sa ma robeasca, mai multa lacrima sa ma zdrobeasca... ca-ntr-o moara de apa, de vant, de foc, de pamant, sa cearna, sa alchimizeze, sa-mi purifice voia!
cu toate simturile intregite, inrudite, sa ma framant. fara căinţă.
cum brutarul scoate dragastos painicile rotunde fierbinti din cuptorul cu lemne, absolvind sau absorbind cugetele cu proaspata si ademenitoarea mireasma pe care toti trebuie s-o fi cunoscut macar o data.

un dar, pă interes

intr-un univers postexploziv cultural, in continua expansiune, sinteza devine un proces extrem de dificil atat prin natura sa, cat si prin relatiile pe care le poate stabili cu ambientul in care ar putea lua nastere. cand interesul este de a folosi cat mai multe, poate chiar toate culorile de pe paleta, eventual chiar sa se mai inoveze, patenteze si catalogheze cateva tonuri daca ar fi cu putinta, procesul de a cauta drumul inapoi catre radacini, catre vreun sambure primordial trece cu usurinta drept o actiune retrograda si usor blamata. si cine isi doreste regres, involutie, sau pur si simplu sa se joace in cimitirul de oase, nu? de ce ne-am impotrivi evolutiei fugitive, in special in sensul superficialitatii, alerte si suprasaturate din care insa adesea lipseste cu desavarsire sentimentul preaplinului extaziant? de ce ne-am pierde timpul pretios, dedicat consumului de care suntem spanzurati, cu aberatii conceptuale precum contemplarea sau esentializarea? de ce am invata sa comunicam si exact, daca putem cu atata fast si opulenta sa aberam pedelaturile(?) vreunei esente? si-n plus... cine ar vrea sa ia parte la asa ceva, sa poarte semnul celui care n-a savurat prezentul si a trait doar in trecut, a celui care poate realiza la sfarsitul calatoriei ca nu a realizat aproape mai nimic - nimic de luat in seama de semenii sai?
desigur mi se pare ca urlu stupid precum cainii la luna si oricum nu stiu exact cui ma adresez caci "taberele" sunt deja impartite si definite probabil si oricum, din nou, o anumita aplecare cu interes catre acest gen de subiect nu impune sihastrie si abstinenta, cum ar putea intelege eronat unii, cum probabil tind sa ma exprim extremist. DAR unde mai este granita intre frumos si nonfrumos, intre arta si kitsch, intre tumultuos si degeaba, intre extaz si banal?! si nu ca as fi vreun conservator pur-sange, dar chiar si eu, contemporanul mie-mi, ma intreb uneori, adesea, "care granita?", la fel cum sunt convins ca mi s-ar replica din partea altui contemporan. sau, poate pe undeva chiar mai grava si adanca, "de ce?... ar fi nevoie de vreo/aceasta granita".
cum spuneam, nu caut sa propavaduiesc scheletele, sper, dar parca ar fi mai interesant de observat si exemple de oameni care inteleg ca sinteza este necesara unei mai evolutii :), ca este benefica unei dezvoltari armonioase, ca este de asemenea importanta.
si sarindu-mi putin, aproape, tot in sfera limbajului, gandul de la vizual la lingvistica, imi readuc aminte cum plang cu jale cimitire intregi de cuvinte (ingropate adanc dinainte de moarte) in discursuri lacunare si incomplete - daca-ti poti imagina si golul drept un element necesar -, nici macar laconice! un macel in care mila fata de ele nu exista, caci nici n-a fost cunoscuta, nici macar in stadiul incipient, de concept, de cuvant! fara oameni dornici, sau pregatiti, sa le resursciteze frumusetea zdrobita de macelari.

pseudofilosofie ieftina la ore tarzii. si-mi pare rau daca, pe deasupra, par si inconsecvent.
drept cadou ochiului macar interesat si rabdator pana la sfarsit,
X vs. 0 (aleatoriu ales si mai elevata decat altele)

si, desigur, nu sunt incuiat, admit ca si prost-gustul este la fel de necesar pe lumea asta pe cat este si opusul sau frate mai mic. ca doar suntem o mare familie, nu?!

o 9 smart aplicaţie

maimuţe camuflate în oameni. oameni costumaţi în maimuţe. cică şi delfinii! în frigider, în debara... sunt capete înşirate dezgolite de idei. în frigider, în debara... caut răspunsuri la întrebări picante care nu-şi găsesc ingredientele ici-colo. în parcare, în mall, în umbra satelitului străin poate ar fi mai lesne de asteptat un ecou (deloc târziu). înăuntru, aş fi zis, dar am uitat şi ce este afară. culori, explozii, direcţii. propulsie, absorbţie. forţe centripete şi forţe centrifuge. nimeni nu mai stă să analizeze limbajul, buchetul, mireasma, nuanţa. să escaladeze munţi, să umple văi cu voce, cu sens. şi la ce folos! că maimuţele oricum nu vorbesc. se înteleg din priviri doar! câtă cunoaştere, câtă comuniune; telepatie, frate! poate nici măcar. intelect superior de nedescifrat! alalalalong-longlonglilong-ohyee. sau vreo simplă user-friendly aplicaţie.
desigur, nu zic de cei cărora asta le este meseria, să analizeze discursuri, să înmoaie sau înăsprească substraturi, să învelească sau să dezvelească, să inventeze cuvinte noi de care ai nevoie să te faci înţeles, să-ţi ofere diverse linere colorate strict necesare.
...cartofi prăjiţi fierbinţi cu usturoi, să-ţi hârşâie creierele alea din gât, să le rupă de plămân! plăpândele creiere de microbi!
haos (deşi aş fi folosit "hazard") şi interhaos... cu o doză maximă de optimism. la pachet, că mă grăbesc să transcend!