un dar, pă interes

intr-un univers postexploziv cultural, in continua expansiune, sinteza devine un proces extrem de dificil atat prin natura sa, cat si prin relatiile pe care le poate stabili cu ambientul in care ar putea lua nastere. cand interesul este de a folosi cat mai multe, poate chiar toate culorile de pe paleta, eventual chiar sa se mai inoveze, patenteze si catalogheze cateva tonuri daca ar fi cu putinta, procesul de a cauta drumul inapoi catre radacini, catre vreun sambure primordial trece cu usurinta drept o actiune retrograda si usor blamata. si cine isi doreste regres, involutie, sau pur si simplu sa se joace in cimitirul de oase, nu? de ce ne-am impotrivi evolutiei fugitive, in special in sensul superficialitatii, alerte si suprasaturate din care insa adesea lipseste cu desavarsire sentimentul preaplinului extaziant? de ce ne-am pierde timpul pretios, dedicat consumului de care suntem spanzurati, cu aberatii conceptuale precum contemplarea sau esentializarea? de ce am invata sa comunicam si exact, daca putem cu atata fast si opulenta sa aberam pedelaturile(?) vreunei esente? si-n plus... cine ar vrea sa ia parte la asa ceva, sa poarte semnul celui care n-a savurat prezentul si a trait doar in trecut, a celui care poate realiza la sfarsitul calatoriei ca nu a realizat aproape mai nimic - nimic de luat in seama de semenii sai?
desigur mi se pare ca urlu stupid precum cainii la luna si oricum nu stiu exact cui ma adresez caci "taberele" sunt deja impartite si definite probabil si oricum, din nou, o anumita aplecare cu interes catre acest gen de subiect nu impune sihastrie si abstinenta, cum ar putea intelege eronat unii, cum probabil tind sa ma exprim extremist. DAR unde mai este granita intre frumos si nonfrumos, intre arta si kitsch, intre tumultuos si degeaba, intre extaz si banal?! si nu ca as fi vreun conservator pur-sange, dar chiar si eu, contemporanul mie-mi, ma intreb uneori, adesea, "care granita?", la fel cum sunt convins ca mi s-ar replica din partea altui contemporan. sau, poate pe undeva chiar mai grava si adanca, "de ce?... ar fi nevoie de vreo/aceasta granita".
cum spuneam, nu caut sa propavaduiesc scheletele, sper, dar parca ar fi mai interesant de observat si exemple de oameni care inteleg ca sinteza este necesara unei mai evolutii :), ca este benefica unei dezvoltari armonioase, ca este de asemenea importanta.
si sarindu-mi putin, aproape, tot in sfera limbajului, gandul de la vizual la lingvistica, imi readuc aminte cum plang cu jale cimitire intregi de cuvinte (ingropate adanc dinainte de moarte) in discursuri lacunare si incomplete - daca-ti poti imagina si golul drept un element necesar -, nici macar laconice! un macel in care mila fata de ele nu exista, caci nici n-a fost cunoscuta, nici macar in stadiul incipient, de concept, de cuvant! fara oameni dornici, sau pregatiti, sa le resursciteze frumusetea zdrobita de macelari.

pseudofilosofie ieftina la ore tarzii. si-mi pare rau daca, pe deasupra, par si inconsecvent.
drept cadou ochiului macar interesat si rabdator pana la sfarsit,
X vs. 0 (aleatoriu ales si mai elevata decat altele)

si, desigur, nu sunt incuiat, admit ca si prost-gustul este la fel de necesar pe lumea asta pe cat este si opusul sau frate mai mic. ca doar suntem o mare familie, nu?!