miercuri, 3 aprilie 2013

capricios


     Mai tii minte cand iti purtai cu dezinvoltura tricoul larg cu umarul cazut prin orasul canibal si cu cata lejeritate iti paseau talpile in papuci flip-flop pe asfaltul ud dupa ploaia parfumata varatec? Iti mai aduci aminte acele culoare lungi si inguste, holurile subterane cu tevi utilitare subtiri stranse imediat sub tavan ca un buchet pe-ntreaga distanta, ca o poteca printr-un buncar sau cine mai stie ce unitate mega secreta ? Sau presa aia veche, neagra, atragatoare precum erotismul tipografic, cu rotile ei lascive, cu flerul ei deosebit de sarmant ? Ploile torentiale care loveau caroseria masinii cand nu puteai vedea la jumatate de metru in fata ? Dragostea furata pe ascuns, cu pasiune, cu miez vulcanic, cu fruct mieros, cu infinit tangibil ? Cerneala tipografica, placutele metalice, inciziible acide, firea coroziva, natura abstracta a lumii, ochii gri cetosi, imaginile enigmatice, splash-urile pline de sens, culoarea stranie si aparte ? Certurile nocturne cu haine aruncate peste tot prin casa, cu mobilier rasturnat, cu usi trantite la intrare, cu scrasnituri dentare in lift, cu pasii nervosi adancind trotuarul pana la taxi ? Berile naive in bai de multime, in valuri de oameni relaxati si chipuri straine atragatoare cu vino-ncoa in privire ? Scanteierile lichide in ochi dintre rimele versurilor inspirate de necunoscuta din tramvai ? Briza frunzarind peretii cortului ? Bancurile din care radeai pana la epuizare ? Colegii pe care nu-i suportai dar ii salutai cu tot atat de mult drag ? Discutiile inepte interminabile pe teme nepractice ? Bibliotecile, cladirile, rafturile pline de albume ? Mirosul de cafea tragand cortina unei zile importante, pline ? Gustul noului sau senzatia spionatului siret ? Florile din coaja de portocala ? Tensiunea unui peisaj ce-ti strapunge creierul cu ace si sira spinarii cu fiori ? Iubirea alb-negru ? Orele de asteptare a zambetului intarziat in barul ce aproape se va inchide, dar cu muzica atat de buna? Stangacia in a-ti admite dorul viral ? Cautarile printre ruinele conceptuale ; ordinea, dezordinea primordiala ? Sensul, explicatia ? Lingurita furata de bucurie ca ai fost admis ? Mesajele desenate pe asfalt pt trecatorii care nu-ti cunosc intim existenta ? Analiza detaliilor, privirile pe intuneric, perna moale, asternutul cu model, plapuma primitoare precum bratele mangaietoare ? Umbra aia mare lasata pe perete ? Sarutul pe care nu l-ai mai primit ? Pantofii pe care te-ai bucurat nespus de mult sa ti-i cumperi ? Poza aia pe care ti-ai facut-o cand nu era nimeni atent ? Expozitia morbida de pusti teribilist ? Picioarele maiestuoase in dres, pieptul primitor, bazinul darnic, sarafanul, sunetul tocurilor sau geaca de piele ? Bicicletele, o da…, bicicletele ? Tigarile, telefoanele in toiul noptii, impacarile, alergatul, pozele de buletin, vizele, florile aruncate, somnul pe banca, aspiratiile si idealurile, nudurile, machiajul, copilareala, linistea etern-densa, distanta dintre invelisuri, dintre priviri, din timp dintre corduri si acord ? Egocentrismul, gustul intim, vizitele, cuvintele soptite, parfumul, visurile, cosmarurile, dintii, aerul, panorama, viitorul ? Noianul? Troienele…


Prematur. Iti mai aduci tu aminte timpul infantil si zeii vanitosi ?

3:47 / 4:22

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu