mami..., tati...., totu-i bine; am plecat puţin în spaţiu! / *
mă întorc... curând.

minime si cugetari

exista o vorba din batrani care zice ca mi-e lene sa scriu sau sa ma concentrez pe probleme care nu ma mai intereseaza deja, atunci cand stau cu ochii placizi si privesc in gol, prin neseninul monitor. nu credeam si inca imi sustin ideea ca nu ai putea scrie un text in absenta ta - desi presupun ca prin "ta" rezumam omul la atentie. interactiune si viteza de reactie; oricum! comunicare: receptare si transmitere inapoi / mai departe a unui flux de celule/particule de informatie - corecta, eronata, voit eronata, intentionata. ar parea ca fac dezacorduri, dar scriitura e corecta d.p.d.v. gramatical, doar in interiorul generatorului, transmitatorului s-a schimbat macazul pe nevazute. de simtit nici nu mai zic! si totusi, cum spuneam! ma irita nespus uneori cand idei noi le inlocuiesc pe cele vechi intr-atat de rapid, incat nici urma nu mai ramane din cele precedente. si zic asta pt ca ma chinui sa recuperez ceea ce nu intentionasem sa pierd... si nici nu stiu cu ce titani ai gandurilor trebuie sa ma lupt, sa caut sa-i dobor cu dibacie (cu anarhia absentei majusculelor si a diacriticelor si cu constanta punctuatiei incompleta) pt ca, dupa spargerea organelor sale vitale in urma caderii de la asemenea inaltimi, sa-mi recuperez incantat si entuziasmat informatiile uitate. cert e ca despre prezenta mea in textul asta incercam sa scriu, sau absenta, mai corect. in muzica sau in arte vizuale, de exemplu, te poti manifesta si suspendat (exista si suspendat deliberat - un act imitativ, mimetic a unei stari ce doar teoretic iti apartine, caci practic tu ii apartii ei; aici se face si diferenta intre deliberat si necontrolat). actul ramane firesc, de exprimare, si in lipsa supravegherii cognitive perpetue. pe scurt: poti da din mana si desena linii si pete si eu mai stiu ce, intrucat cu sens, la fel cum poti emite sunete armonioase - sau nu - in timp ce gandul iti zboara in cu totul alt loc decat cel produs de corzile vocale. expertii vor cataloga acest produs ca "doodle" :). in timp ce aceste forme prime de arta (minimala) se adreseaza direct unor receptori, scrisul e mediat de intelegere, fiind un cod - in afara acesteia ramanand doar la forma sa vizuala, sau cel mult sonora - astfel devenind necesara gandirea si cunoasterea (mecanismul si carnea) si pt emitere, nu doar pt receptare (corecta). desigur, toate reprezinta un limbaj in povestea asta, dar judecand dupa ce incercam sa fac si nu mi-a reusit (cam cum ma asteptam, de altfel!), imi dau seama ca prin cele doua exemple te poti dizolva, pierde, extinde, largi, expanda, in timp ce prin scris reusesti (impus) doar inversul - contractare, concentrare, aprofundare - in procesul de formulare.
de fapt, cautam sa-mi verific actele reflex, lipsite de constienta, de reflectie; intentionam relaxare, dispersare, deconectare si pierdere personala... si am ajuns la teoretizare. cam scurta lungime de unda; sau pur si simplu n-am eu destula imaginatie. oricum, revenind!

exista o vorba din batrani care zice: "cei ce sufera in sine, vor muri cand dau de bine.".
mai stiu un conglomerat intelept de cuvinte: "daca vrei sa vezi altceva, schimba peisajul; daca vrei sa vezi altfel viata, schimba-ti ochelarii (mintii)!" si continuarea "daca vrei sa nu mai vezi, inchide ochii, dormi un pic; daca-n continuare tot nu-ti place mai nimic din tine, baga un transplant in fine!".
si ultima, Zen gen: "exista doua tipuri de oameni impliniti: cei care le au pe toate si cei care n-au nimic, dar nu-si doresc." de-aici si maxima: "ferice cei ce stiu ca NU!" (nu pot, nu vor avea, nu au nevoie, nu vor pur si simplu, nu le trebuie nimic in plus, cum nu le trebuie nimic in minus etc.
mmm ce sa mai zic!...

N.B.: parantezele sunt ajutatoare (nu explicative).

[automat sans titre]

lucru mărunt,
lupa măsurând magnitudini miraculoase -
lupus pe lâncede oase;
aş isca o revoluţie, aş naşte-o fierbând prematur
din pântecele-mi goale,
când conchid cât am sărăcit
şi consimt că nu există
în trupul ghimpat nici urmă de simt!;
răni, cărbune şi tuş, bătături -
bătăuşi leproşi fără vreun gând
kamikaze sentimentali -
pe pânza deşi imaculată nu mai încape
nici cuvânt, nici sânge, nici aliteraţie,
nici meditaţie, metafore, 'au aberaţii,
sau cea din urmă altercaţie ,
analfabet fără răspuns
străpuns de tot ce-i vechi consemn şi sens
şi drept (prezent) ascuns.
[...]
în mijlocul noianului
s-a înălţat o nouă floare,
însă a nimănui şi abiotică,
nici scursă fumegând, nici pură,
ce protejată de valul de furtună
în ochiul limpede presus,
se schimbă născocind,
când în petale rătăcind,
când în pământul nesupus
şi când în rădăcină...
şi umbra i se-ntreabă-ntr-un târziu
de-i poartă neştiută vină
în calea trupului plăpând şi viu.

-----
:) poetului necunoscut, emeri/erudi-telor de suflet, curioşilor, oamenilor de rând, smeriţi, cât şi celor care se exprimă despre sine la persoana a III-a (formulându-mi neevident astfel un discurs ciclic )...

3 poezii minus una

[predestinat]   *

În frâng cu sârg

scurg lacrimi de şarpe metalic

cu solzi absurzi, fără înfăţişare

peste contrabasul sânului măiestru –

vibraţii arzând – explozii de astru ;

conflux stelar orbitor întunecat,

complex resort absorbitor,

raţiunea de-a trăi şi supernove

ascunse, alerte, atemporale

supuse de reguli morale

sau încălcând-născătoare –

fiori neîncercaţi neîncetaţi –

strănut – implozie – sărut !

[iubirii trecute]   *

Te-aş răsfoi filă cu filă

să te citesc adânc, până-n cotor

roman subtil neterminat

ce încă te mai scrii în timp

cu litere forjate –

trupul îţi e o barcă-broderie

la bordu-i azi călătorind,

dar ştii şi tu cum e :

unii citesc mai repede, mai mult,

iar unele capitole se scriu

mai greu, mai lent…

şi fără de odihnă

începi să fi şi neatent.

hey (midnight) stranger

de la schiţă la lucrare
de la băiat la bărbat
de la bărbat la femeie
de la femeie la femeie
de la dor la alt dor
de la o iubire la alta
de la început la sfârşit
de la act la rod răscopt
de la pasiune la fruct
de la timpan la creier
de la mână la alţii în ochi;

din ochi săgetând într-un gând
un cord temeinic arzând.

ar trebui să mai zic şi altceva?
mda. propun: * ; *

3+1 poezii de tranziţie

[atracţie]

văd negru-n jur în peisaj

în pete multe răsfirate

şi-l simt profund intern

şi-aproape, mult mai intens

şi mai mult parcă,

găuri adânc-întinse

în culoare, absorbitoare

de fascinaţie profană

şi falnic sine, inexplicabil

lacunar nenăscătoare.

[dual]

Pentru ce îngăduie celulele din mine

suferinţa ce eu n-o mai suport ?

particule umane iertătoare... 'n fine!

Un set de amigdale s-a umflat

într-un târziu şi peste noapte,

instant mă zgârie cuvântul înghiţit ;

o şiră colonară încă nefrântă

s-a aplecat, curbat, strâmbat diform,

s-a cocoşat sub textul greu defragmentat

despre integritate şi nu mă lasă să adorm ;

ţesutul protector dinspre exterior

se sfarmă pe alocuri, vulgar exfoliază

sau tace îngheţat nedecorat

cu grade mult scăzute,

sperând colonizat.

Nu pot decât să mă revolt

când, răul ce i-l fac, mi-l face !

[ludic. senzorial. originar]

cu o mână pe cord

şi o mână pe corpul cel sacru

ce de la ele lipseşte,

jur jucăuş

în grădina din spatele blocului

în copilăria cea veche

să râd pofticios!

[contre-jour figurativ]

sunt tânără şi liberă

şi bat şi-nghit Parisul

la picior, în soare

(măiastru, arzător, strălucitor)

şi treci razant pe lângă mine

într-un halou întunecat,

solarizat, negativat - stop-cadru –

curgând secvenţial

alunecând întortochiat (din trupu-ţi)

foşneşti şi-mbrăţişezi

pelicula mea toată-n cadru

şi simt că ai exagerat

extravaganţa ta de babă,

dar tot mai vreau…

mai mult ; nu mă lăsa

colată, nesfârşită !…

7 poezii de leagăn

[acorduri brutale]

s-a spart coaja-ntr-un târziu,

să-nvăţ să cresc,

să las timpul să se-nalţe dinspre mine,

dar a-nceput placenta necruţător
să crească peste-mi : nu mă mai nasc !

bătrân şi obosit răsună

basul copacului puternic matur

pe care rădăcinile îl ţin adevăr ancorat

din scorbura trunchiului sună

ecoul aprig neuitat.

[de geniu şi buchet]

Falsezi;

te-am auzit când cânţi,

mă ştii!

şi nu aş vrea să fiu sufleor

de poezie macră,

sau sculptor de decor.

Deruta e doar un cuvânt,

mai mare decât toate adunate

dar infinit mai mic

decât ocupă fiecare-un loc

când se arată presărate ;

te mai întreb un singur dar :

Nu ţi-este dor de nenoroc ?

[întrebarea]

Construcţii fără carne

şi fundament făr’ de-nălţimi

doar schele şi structuri râvnind

divinitatea, diversitatea din mulţimi ;

vocalele funebre strivindu-i gândurile, firea,

consoanele străpung brutal neştirea

cu piscurile şlefuite –

lesne, doar! – puind rostirea ;

cubistă-i aşteptarea

sărut lasciv în prispă

cunoaşterii prin noua prismă

cuplaj deconstructiv – declic :

“you’ll never know the real meaning

or all the thoughts she realy had!”
decât aşa... puţin, un pic...

[delirul]

şarlotă din suc de cocotă,

iubirea lipsită de nume,

se-arată cu ochi de mascotă,

adulmecă, îndrugă ‘au mestecă lent

târziu câte-o nedumicabilă iotă -

ombilical te-ascult

şi frământ sărutul în grotă

în lut şi visare plăpândă

în tentă lantentă de uitare
solfegiu pe-o singură notă

[lipsind din iubire]

lovind intangibilul,

sunet maur, ritmul vocii de transă

şi mult distors alunecând pe corzi

în gheare de vultur pleşuv, lasciv;

zeama de scoică scurgând puterea

şi sucul cel dulce împrospătând-o -

forme masiv-complementare originare:

un spectacol de viaţă,

pe scenă sau în public;

curbează privirea spre centrul ascuns

graiul cel blând al iubirii

şi cel crud dictator nemilos,

îmblânzind!

încătuşată simţirea, gândirea

în jocul nespus, nejucându-l,

nu ştiu ce proză,

nu ştiu ce poezie,

se va sfârşi curând

mai în adâncuri!

se tem oamenii

de suflete vândute

pe-ntuneric...

[bună-voinţa]

bătrân al nimănui,

cartofii ţi se-arată după nuntă

precum şi gogonelele;

mediile mediocrului

diferă într-acelaşi,

alunecând pe coji de banane

galbene-îmbătrânit pătate

timpul se-mpiedică nătâng

de răbdare centripetă;

acordă-mi, deci, te rog,

ultimul dans puternic-punk!

şi rogu-te şi mai atent,

nu ne elibera ca din pipetă...

[nesăvârşit zob]

o ploaie peste cărămizile

uitate între două dungi imaculate

ar trebui din miezul nopţii

să invoc şarmant, în ropot;

mi-e dor de carnea mea,

de oasele mele, de cord

-ul pulsând subtil impulsiv

întregul dezacord,

de glasul înfundat, răguşit,

răvăşind năvalnic;

de exploziile multicolore

lăsând cadavre alb-negru în urmă,

fără de griji, de-ntrebări

sau de-ndelungile politicoase

burghezite ore.

[...]

de-aş (mai) ştii

Covârşitoare coapse costale
costisitor cositorindu-mi simţirea
cu capse. Constant constat
a timpului îndepărtat urale
în contopire pierzându-mi firea -
toridă durerea! Contorsiotant
sărut calmant al vremii
pulsând pulverizat din gând
visarea vechimii, chemarea...
Latent alergând atent
pe gust vremelnic vehement
între umbrele corozive
ale aceluiaşi element bivalent.

?!+

Stau cu fereastra deschisă. Nu las întunericul să-mi intre în cameră, căci am lumina aprinsă; intră doar răcoarea care-mi înveleşte picioarele desculte. Dar mint cumva, puţin. Mai ajunge ceva la mine, pe lângă mirosul de primăvară dormind liniştit. De departe aş crede, dar nu prea, printre blocuri, răsună o cucuvea. Scoate sacadat câte un strigăt ca de jumătate de sperietură, aş zice că-i glas de femeie transparentă îngrozită prelung înghiţindu-şi fonemele. Şi parcă le văd cum se scurg prin ea, înapoi.... căci e imaterială radiind o strălucire învechită diafană, iar apoi cum se-ntorc vârtos să-i părăsească trupul prin gura deschisă nelarg, să pătrundă, să penetreze spaţiul cel vast. Un fel de sirenă de gară, dar neterminată de fiecare dată, repetitiv. A mai lătrat un câine, de curând, puţin înainte, dar parcă aparent. Îi ţinea isonul la un moment dat o pisică în călduri, mieunând zgomotos deranjant, dar până şi ea s-a oprit. Doar cucuveaua îşi comunica dorurile nestinse precum un balansoar scârţâind neoprit. Nici o maşină în noaptea asta, care-ar putea să rupă liniştea fragmentată de ea. Încerc să mi-o imaginez cum stă pe vreo cracă, în vreun copac semeţ răzleţ în cavitatea asta toracică a blocurilor de beton. Pe cine cheamă, oare, pe cine-aşteaptă?...

.....
s-au ridicat curând întrebări despre socializarea intensă, apartenenţă, (ne)comunicare, adaptare, conformare, singurătate şi altele din cubul ăsta ideatic
şi mi-a adus aminte de-un citat pe care îl asimilasem puţin altfel, dar mesajul e acelaşi:

"Prefer să am dreptate singur decât să mă înşel cu mii de imbecili." Ambroise Pare