sui-generis şi reclama ascunsă

Sistemul produce/formează intenţionat/special persoane diferite care să se revolte împotriva sitemului.

Se spune, cu îndeajunsă cunoaştere, consider, că orice individ are nevoie de apartenenţă. Această nevoie se face pregnant simţită şi - (re)formulez eu frumos, deturnat de altele, abătându-mă de la vreo formă iniţială (de exprimare) - dă naştere anturajului. Omul împrumută, adoptă, asimilează, îşi însuşeşte trăsături dominante ale grupului căruia îi aparţine; se identifică. Dar mie mi se pare atât de urât cuvântul ăsta şi de bolovănos şi colţuros şi mă zgârie j-ul ăla ca un cârlig mic de peşte pe vărful minţii, încât îl displac; sună mai curând a blocaj sau a ambuteiaj, la care desigur că-mi pot imagina aferent şi noxele şi smogul. Nu găsesc nici un pic de intimitate sau căldură la sânul acestui cuvânt, în leagănul său launtric, cum presupun că ar fi firesc. Nici nu mă-ntreb prea tare!

Mintea mea este un castel plutitor; un copac înrădăcinat în universalul nesolid, în efemeritatea constantă. Trupul mi-ascunde găuri negre de adânci şi larg deschise, cu acea poftă istovitor-absorbitoare sau cu o decorticată nepoftă amuţită. Cordul mi-e nomad rubin... şi uneori smarald. O stea am prinsă-n pleată; de mai multă vreme, o tânără cometă. Pe o sprânceană am brumă străbună şi pe cealaltă cărbune, iar pe gene, rouă. Am salbă de doruri la gât şi corpul mi-e gât de girafă. Nesecret ţin ochi mici caleidoscopici în număr de muşuroi de furnici, ce imaginează continuu semiabstract. Şi cu-n folos toate acestea, desigur, pe care eu nu-l ştiu, se pare, încă (cu exactitate)! Deşi...

Ca de la un stat liber, întins şi vast, la altul, ca de la un organism capabil de fluctuaţie, plasticitate, modulaţie, accident, totodată hazard şi decizie, la altul, întreb, în tot acest mecanism complex înconjurător, cine mă omolog- ează / ă / eşte (şi pe mine)?
Deşi... nici nu o fac prea tare...

un moment infim infinit

mi s-a largit tesutul intim si nu mai este ferm-solid, mi s-a lasat muschiul cordului si se scurge - cam cum atarna pieile batranilor peste carnea moale ce-mbraca conglomeratul secular de calciu - prelingandu-se peste colturile arhitecturii antice launtrice si picurand antigravitational tandru in unghere inaccesibil de stramte ce palpita lent in reversul falfaitului firav de pene prelungi rasucite, precum sprancenele lui jack nicholson, pline de demers dement prin curburile de cupru dizolvabil in etern solvent enigmatic dinamico-emotional. explozibil spatial radiant cromatic circular spiralat orbind amorfa intunecata! mi s-au lungit bratele precum crengile copacilor, iar cand n-au ajuns obiectul dorit, adorat, s-au despicat, din noduri sa se intinda iarasi si mai mult si mai mult pana ce coaja creata, creponata, incrancenata prin increngaturi astrale, se va scoroji si va aluneca, dezbracand galbuiul tanar zemos si elastic viguros din interior. vai, ce vlastar! ce vlastar nestiutor gingas pre cand asuprai umbra pandeste in negativ plin de saruri revelatoare si fixator.
nu cred ca va urma, desi ar trebui.

caracter eroic

Nu ma pot numi un impatimit al benzilor desenate; probabil pt. ca mai niciodata n-am avut indeajunsa rabdare necesara pt. a finaliza ceva deja inceput, sperand ca nu interesul pt. a parcurge intregul mi-ar lipsi, ci ar fi doar simple/complexe efecte conjuncturale. Cred ca mai corect ar fi sa spun doar ca sunt un constant degustator de desen, abstractizat, comic, esentializat, cu incarcatura si ramificatii, cu poveste integrata, interioara, cu forta intrinseca. Desigur, nu as avea cum sa nu stiu de super eroii benzilor desenate, de vreme ce s-au facut atatea filme sau desene animate cu ei; si ma bucur ca e macar asa in ceea ce ma priveste, daca tot n-a fost sa fie mai mult de-atat.
De aceea, ma gandesc ca ar lipsi unul cu desavarsire si propun realizarea sa: Omul-Anxietate. Desi probabil suna mai mult a antieroul pe care sa sara toti ceilalti din Liga sa-l tabaceasca in numele binelui universal, aceasta nu poate fi decat o aparenta. - Adevarul e ca nu ma simt chiar in cea mai buna forma de a scrie; fac un efort destul de mare de concentrare si metaforizare spontana, in timp ce privirea-mi dispersata in gol, distrasa de alte ganduri lipsite de contur, imi lasa undeva in fundal, nefocusat, textul difuz si lacunar asteptand inainte! - Puterile sale ar trebui sa fie unele insemnate si menite a fi folosite doar in scopuri constructive; chit ca nu stiu exact ce arsenal i-ar putea inchega super-personalitatea.
- Vaaaai, ajutor, sunt in pericol; cineva sa ma ajute!
Dar stai, situatia e salvata, caci a venit el numaidecat!
- Sunt aici, eu, Omul-Anxietate si voi robi intreaga forta negativa! Hmm... oare cum sa fac asta? Cred ca voi absorbi totul in mine pana voi imploda, divizandu-ma! Sa speram ca totul va fi OK de data asta! isi spune in gand si sufla in san a noroc.
...Si toate temerile, anguasele si senzatia de splin se indreptara cu viteza luminii catre corpul sau polimorf, reinchegandu-se sub primul strat exterior, bolborosind vulcanic, crescandu-i forta incomensurabil, direct proportional cu raul pe care i l-ar face kriptonita lui Superman.
Ce viata complicata pe super-eroul meu, in aceasta stare nocturna continua!...

interacţiune fantastică

     Fascinant şi odios! Cât rău îmi fac ei; cât rău le fac eu lor!
     Am fost întrerupt cu un telefon de urgenţă din recitalul meu de seară. Cel mai aşteptat şi mai încântător recital din cele cotidiene, acela magnific de eliberator, care mă aruncă dezbrăcat în extaz, rupt de ei, sau ei de mine! După exerciţiile anevoioase de contractare, extragere şi expulzare dizarmonică a cărnii muzicale, urmează liniştea divină însiropată cu dilatarea nărilor, lăsată de aerul proaspăt care, postforare, ajunge să încingă coşul pieptului, alintând şemineul îndurerat de exercitarea acţiunilor precedente. Funingine şi nisip fin grunjos! Mi se desfăşoara o destindere-contractare-destindere lăuntrică a coastelor şi-a muşchilor în timpul şi după această despărţire de drumuri, sau independetinzare spontană, subită, forţată; mereu mi se dă de veste cu doar niţcaiva frânturi de clipă înainte de a fi chemat pe podiumul exprimării majestice (maiestuoase nu-mi oferea aceeaşi satisfacţie, J-ul din paj face simţită discreta diferenţă).
După ce am isprăvit conversaţia telefonică, am zis să-mi reiau partitura, dar am constatat că deja nu mai aveam note de eliberat în lumea asta în fâlfâit sărbătoresc. Însă ecourile hârşâitului zgrumţuros violent al corzii principale încă se lasă incisiv de simţit. Alchimia fenomenologică este cam aşa: după două zile de purtat fular chiar şi pe tărâmul oniric, mă apropii - nici tacticos, nici grăbit - de vasul intim, de bolul smălţuit cu alb şi, de la distanţa optimă, urmând demersul aparent nul, de înspre interior şi apoi înspre exterior, repetat, îi slobozesc în lumea înconjurătoare, de alte proporţii, cele pe care le cunoaştem noi, ca o ploaie de lumină. Cum se cuvine în orice partitură amplă, parcurg mai multe pasaje, interpretând timpii şi forta specifică fiecăreia în parte.
La sfârşit, obosit, rămân înmărmurit să contemplu flageloasa, gelatinoasa, congestionata materie mucioasă densă, adunată, de-un alb lăptos frumos, plin, lipsit de tonurile gălbui bolnăvicioase, jucăusă şi ademenitoare tactil parcă prin moliciunea texturii sale pufoase - de infinite sedimente stratificate până la paroxism, conglomerate, puternic concentrate până la Viaţă -, ce plutesc în apă, purtându-şi chiar şi nişte mici extremităţi arcuite, ca nişte codiţe mai puţin vâscoase, mai puţin opace, de un alb difuz ce se amestecă cu transparenţa apei, de trecere sfumato, precum nişte trepte diafane ce te îmbie să urci sau să cobori în beciul existenţei lor tranzitorii.
     Realizez că, deşi mici şi insuportabile chiar pentru mine cu spiritul lor oarecum maliţios, am scuipat constelaţii întregi în W.C., poate chiar universul lor întru totul, mii şi milioane, poate chiar miliarde de vieţi adunate laolaltă, presate, condensate să-şi sufoce intimitatea într-o singură gură închegată menită să supravieţuiască, într-o coliziune orgasmică, orgioasă, ce le permite să-şi întindă chiar şi mai mult graniţele mici exprimate în metrică umană. Fireşte, sunt conştient că ultima parte poate fi considerată doar o fantezie de-a mea, căci ştiu despre "rupturile" microbiene.
Mai zilele trecute chiar, într-un context de-aceeaşi natură, am afirmat foarte serios, pe un ton grav cu nivelul acidităţii foarte crescut că, mai mult ca probabil, tot aşa trebuie să fi apărut şi noi, omenirea; şi acum nu mai scapă de noi Dumnezeul altora (de seama mea), nescuipaţi încă, desigur si fireşte, asezonaţi la Căldura Sa internă, faringiană, laringiană sau esofagiană, nici nu ştiu!
Să fiu eu oare acela, Doamne, portalul între micro- şi macro- cosmos?!... Şi dacă da, cum cred şi eu, nu-mi ţine tăinuit, rogu-te cu bună ştiinţă, portalul între mine şi gigantismul pseudoinfinit nemăsurat! Nu consideri, sau nu găseşti că se cuvine, măcar înaintea apocalipsei de mâine?...
     Iar apoi, când toată fascinaţia delirică extatică a luat sfârşit de la sine, colapsând sub propria-i greutate si vastitate empirică, lăsându-mi un gust încă nesaturat, înainte de a mă desprinde de subiect şi să revin la normele pământeşti, am tras apa privind cum totul se duce învârtindu-se ameţitor prin vârtej într-un abis nou şi necunoscut.
     Cine ştie ce ne rezervă viitorul în secret, nu-i aşa?

geneza freneziei. fast si uz de fast

cand vad atatea conformisme si clisee, idei deja patinate de atata uzura, ca un vibrator vechi, deja obosit si scorojit de la indelunga folosinta, de-i curge uleiul din el care nici nu exista, imagini mentale chinuite ca o carte intre lirism si catstif tinuta secole sub apa sa putrezeasca, saruturi de naftalina ce-ti lasa gura punga, vreau sa musc insetat din aorta sensului neinteles, din vastul irational spumant nedescris, din nearmonia corsetului croit pe masura, din formele acelea de exprimare de-o asemenea natura absurd de atipica, de un pregnant disconfort al gandirii sau intelegerii. sa ii inghit extremitatile apetisante, cu tot cu unghii si noite. si sa-i ragai grotesc multumit resturile nedigerate dupa un asemenea ospat plin de fast. imi vine sa scot hartie cretata si sarma ghimpata pe gura intr-un dans stangaci nemaivazut, erotic de sarmant ca atunci cand curtezi pe cineva intr-o limba straina. o masa de cuvinte aruncate ca un bulgare de sare in ciorba sa se dizolve, ca o masa de oameni necunoscuti adusi laolalta intr-un nespatiu sa intretina raporturi sexuale intense si violente; sa se ciocneasca precum niste orbi fara ghidaj pe strada in avalansa. gasesc ca se cuvine cu o forta de neimaginat sa dau drumul la ample simfonii clasice cu volumul la maxim si din trupul nud sa lovesc cu muschiul erect cuvintele neascultatoare, care n-au vrut sa doarma in banca lor atunci cand le era timpul. nimic sa nu se lege. iar din praful dens al literelor sfaramate sa inalt un far de lumina in negativ, sincera si vie, unduind oasele duri ale craniilor inchise prin cresterea fatului. as dansa cu cuvinte grele din aur masiv la gat, la maini, la picioare, atarnand de orice ar putea atarna, frenetic in demersul de crucire a celor din jur. si tot n-ar fi un performance, ci doar un statement, un sarut prea gingas pe fruntea celorlalti. probabil chiar as incerca sa sculptez cuvantul simtului baroc puturos - oricare ar fi el, cel cu o tenta falsa de vintage, data post-clipei spontane in photoshop si as invita toti lorzii, toate contesele, toti cavalerii si toate curtezanele sa urineze pe fiecare litera in parte. dupa care le-as face niste colibe din bete in care sa-si incheie procesiunea grandios intr-un extaz orgios somptuos, recitand continuu individual versuri delirice preferate in voie. si peste tot acest sfarfit, apoteoza o va reprezenta clipa unica in care isi vor saruta tandru cururile unii altora prin niste rame groase ca acelea demne doar de tablourile consacrate cu regi si regine. in timpul de relas, cand totul va avea un gust mult mai bun, ca dupa ce te-ai spalat pe dinti de resturile mileniilor, in timp ce vor curge inca peste ei - cei obositi de acum de atata ambrozie - notele grave din partiturile orchestratiei, le voi da extemporal din autorii best-seller-urilor care ne informeaza despre cum sa traim firesc si nu nefiresc, aproape prea perfect.

vor zice criticii ca am nevoie de asistenta medicala. bine..., poate m-am dus un pic cam departe de data asta. dar limba, cea pornita din cord, care-mi mangaie si excita pe furis cerul, valul palatin, e a mea, toata... si doar pt. mine, sa-mi alinte convexitatea concava cu plinaciune, imi sopteste galant, alunecos si dand pe-afara din preaplinul sau de marinimie Beethoven!

diacriticele vor ramane exercitiul deductiei, caci sunt realmente epuizat.

vine şi mă paşte

Nici sa mananc nu pot; cine a mai auzit, sa mananci zacusca incalzita?!

Ma intreb daca Adam umbla in costumul sau - singurul pe care il avea si, de altfel incomplet si acela, ca presupun ca nu avea cravata sau papion la el - si iarna. De altfel, pot sa ma intreb si cand mai apuca sa-l dea la spalat, daca trebuia sa-l poarte tot timpul si nu avea unul altul de schimb. Si totusi, raspunsul nu e chiar departe de mine: poate ca avand mult timp liber, nefiind corporatist, il arunca repede in cosul cu rufe (cam mic si cam gol) cat timp se dadea cu Eva. Probabil ca aici s-a suparat sarpele ca era nevoit sa-i tot puna la spalat hainele si a incercat s-o mituiasca pe Eva, s-o faca femeie in casa.
Usor lipsit din context, dar nu chiar, vreau sa marturisesc ca-mi plac extrem de mult expresiile de argou, multe de altfel ca variante pt. a puncta actiunea dintre sexul tare si cel frumos. Le gasesc mereu zemoase lingvistic si interesante ca ocolis precum o acadea; de aceea mi-as fi dorit sa le prezint intre ele pe un petec de hartie. A "to do" list?...

Dar sa nu deviez. In aceasta vara, care nu e vara pt. ca e toamna deja pt. ca nu mai e vara... deja, am reusit cu maestrie, dibacie si perseverenta sa racesc cobza si imi voi face boo-hoo (in sac) ca nu-mi va aduce nimeni supa la plic la pat (stiu, ar trebui sa ma decid intre plic sau pat, dar inca sper sa nu stau la pat... "cu cobzarul langa mine, cu paharul langa mine, tra la la"). Si pe buna dreptate la o adica, la ce ma asteptam, daca am asa un dar rar de a trena si complica relatiile cu microbii; parca nu mi-ar fi spus parintii cand eram mic sa nu ma joc cu ei sau chiar mai mult, sa nu ma incred si sa ma feresc de ei; si am ajuns un fel de militant pt cauza lor si modul nefast de viata pe care il duc la limita subzistentei. Si nici nu-mi place sa iau medicamente; mai curand i-as arde direct. Cum nu sunt vraci si n-am nici ierburi nici prafuri magice, va trebui sa-mi urnesc corpul greoi pe care mi l-am decorat cu niste sosete trase peste pantalonii flausati si sa ma duc la bucatarie sa pun un imbric de apa pe foc la fiert pt. viitorul ceai ce sper sa-mi curme agoniile sinusurilor si ale gatului. Bine, poate si pe cele ale ochilor, putin acolo! dar nu ma targuiesc. Va avea culoare rosiatica si va fi ceai de portocale cu puternica aroma de ciocolata, cica. Iamm-iii! Si pt idilicul situatiei, il voi servi dintr-o cana ca acelea de bunica, din portelan, cu flori pictate de-o parta si de cealalta a(le?) toartei si cu doua dungute aurii sus, la buza. Il voi bea direct fierbinte, sa-mi oparasc grumazul si sa exilez chiriasii neinvitati.
Solidarizeaza cineva cu mine?
Nu ma intreb de ce ma obosesc, cand putini imi trec pragul virtual, dar nici un jurnalul personal nu e citit chiar asa de toata lumea, tam-nesam, in mijlocul targului, nu?
Dar trebuie sa ma opresc aici, caci imi curge insistent un muc, dornic sa ma dragalaseasca.

fundal sonor: susur cristalin de ceai ce transcende vesel libertin din mediul ibricului in cel al canii; mai mult sau mai putin libertin

un fel de dor...

nu stiu cat de mult era menit sa fie asa, dar asa s-a intamplat!...

Le-am lasat pe toate sa moara pentru ca pur si simplu n-as fi avut cum a le tine in viata. Nu cred ca tine de "a vrea", de incercare dusa la extrem din dorinta arzatoare, de determinare, de incrancenarea vointei, de inversunare, insistenta s.a.m.d.. N-au fost compromisuri, nici nu m-am complacut, nici nu consider ca as fi cedat usor. Pur si simplu! Pur si simplu nu exista o astfel de confruntare, considerand ca n-ar putea fi loc de neconformare.

Pe aleile dintre blocuri, unde locuiesc, pluteste o liniste taciturna, batraneasca. Toata lumea si-a tras gard in jurul spatiilor odata verdi pe care ne-am fi jucat demult. Copii care sa se alerge in chiote si sa chicoteasca seara nu sunt. Batranii sunt mult prea batrani sa mai iasa din casele lor macar in fata blocului. Se mai aude de ici colo, cand si cand, cate o piesa muzicala prin obloane deschise.
Bine-cunoscutul motiv se respecta si in acest caz: toate acelea care-mi pareau atat de mari, de fascinante sau de misterioase odinioara, acum par pustiite de oricare din acele calitati magnifice ce-mi amprentau copilaria zilnic. Indraznesc sa privesc cu alti ochi acele locuri de care m-as fi ferit, care ma tineau la distanta si ma intrigau prin riscul implicit ce mi-ar fi crescut adrenalina. Despart altfel spatiile, cumva delimitate si inainte, intre afara si inauntru. Acum "afara" este mult mai mare, mai vast, covarsitor aproape cu intinderea sa, cu libertatea sa, cu macro-pustietatea sa constrangatoare, iar "inauntru" este mult mai adanc, mai concentrat, mai specific si profund, mai intim pe alocuri, mai exact, mai inchis si limitat; fiecare dintre ele ca un mediu extrem sau intrem de dens. Uneori ma gandesc ca-ntre cele doua, granita stau si sunt doar eu; mereu pe linia de demarcatie, mereu portalul, mereu inceputul sau sfarsitul. Liant!
Privesc locuri despre care inainte fabulam si fata de care stateam cu inima stransa, nu cumva sa fi fost prins. Nici acum nu stiu exact ce este acolo inauntru, dar nu mi-ar mai fi acea/aceeasi teama, chiar daca acum este pustiu acolo si n-au mai ramas decat limitele exterioare, decat fatadele pe care ne agatam candva. Incerc sa inteleg mecanismele de care ne bucuram si speriam concomitent fara intrebari majore, lunadule ca atare. Privesc intrandurile care ni se pareau ca ne protejeaza de atat de multe si ne faceau sa intimizam intre noi. Au luat noi haine, sau noi miezuri, toatele. Sau, de fapt, doar au fost dezbracate cu un fel de brutalitate, pe nesimtite insa, cu fiecare an trecut.

In toata aceasta vreme nu m-am cunoscut decat pe mine. Am stiut, simtit si resimtit cand m-am ciocnit de ele, doar schimbarile imediat apropiate-mi, adiacente mie; doar ale mele. Cunosteam, fara poate chiar a le percepe, doar schimbarile habitatului meu. N-am fost de fata si n-am gustat cu-aceleasi papile gustative montarea usii de garaj, cemerelor de filmat, interfonului la blocul pe care il strabateam la "faţea"! intram in bloc, traversam intreg holul acela cat o sala de bal de palat, raportat la viziunea de-atunci, incercam sa nu ma prinda nimeni si sa-si exercite urecheatul, iar apoi saream pe geamul din spate care dadea tocmai hat departe, de unde trebuia sa revin in inima jocului. N-am vazut cu-aceiasi ochi cresterea sau aducerea in paragina a gradinilor din spate, prin care nu puteam trece fara risc de strigate revoltate de vecini! N-am simtit cu-aceiasi piele cresterea, maturizarea si extazul sau tristetea momentelor speciale ale altora, cunoscuti mie de exemplu, dintre copiii care ne jucam impreuna! n-am palpat incantarea descoperirilor lor. Nu mi-au tiuit timpanele la fel.

As fi vrut sa fi simtit mai mult, poate mai altfel; si totusi...

Am niste necunoscuti de care astazi mi-este dor (maine poate nu).

arheolog

Ai grijă şi te fereşte! (aprox. 2006, cred)

Ce oameni retarzi mă-nconjoară
cu feţele lor de retarzi
când noaptea uşor se coboară
şi suflul în tine ţi-l arzi
precum o ţigară!

Ce mă pot enerva cu acţiunile lor stupide
lipsite de logică şi cu minţile lichide
menite doar să se scurgă;
Doamne, ce mă pot consuma!

Un fel de omor cu premeditare, o crimă
provocată doar de o gândire infimă;
dar mult prea darnic să-i spun "premeditare",
căci gândul intens şi prea aspru
adesea şi doare! păi nu?!...

Fereşte-ţi persoana, fiinţa şi trupul
de mintea ce poate să fie ca lutul,
c-atunci te prinde slutul în ghiare
şi victimă devii, scutită de premeditare!

--------------------
descoperiri de modă veche; plăcerea izvorăşte din a avea o agendă la tine, la-ndemână; ca atare m-amuz şi împart revolta mea de mulţi ani în urmă şi de puţin timp încoace stinsă.