Sistemul produce/formează intenţionat/special persoane diferite care să se revolte împotriva sitemului.
Se spune, cu îndeajunsă cunoaştere, consider, că orice individ are nevoie de apartenenţă. Această nevoie se face pregnant simţită şi - (re)formulez eu frumos, deturnat de altele, abătându-mă de la vreo formă iniţială (de exprimare) - dă naştere anturajului. Omul împrumută, adoptă, asimilează, îşi însuşeşte trăsături dominante ale grupului căruia îi aparţine; se identifică. Dar mie mi se pare atât de urât cuvântul ăsta şi de bolovănos şi colţuros şi mă zgârie j-ul ăla ca un cârlig mic de peşte pe vărful minţii, încât îl displac; sună mai curând a blocaj sau a ambuteiaj, la care desigur că-mi pot imagina aferent şi noxele şi smogul. Nu găsesc nici un pic de intimitate sau căldură la sânul acestui cuvânt, în leagănul său launtric, cum presupun că ar fi firesc. Nici nu mă-ntreb prea tare!
Mintea mea este un castel plutitor; un copac înrădăcinat în universalul nesolid, în efemeritatea constantă. Trupul mi-ascunde găuri negre de adânci şi larg deschise, cu acea poftă istovitor-absorbitoare sau cu o decorticată nepoftă amuţită. Cordul mi-e nomad rubin... şi uneori smarald. O stea am prinsă-n pleată; de mai multă vreme, o tânără cometă. Pe o sprânceană am brumă străbună şi pe cealaltă cărbune, iar pe gene, rouă. Am salbă de doruri la gât şi corpul mi-e gât de girafă. Nesecret ţin ochi mici caleidoscopici în număr de muşuroi de furnici, ce imaginează continuu semiabstract. Şi cu-n folos toate acestea, desigur, pe care eu nu-l ştiu, se pare, încă (cu exactitate)! Deşi...
Ca de la un stat liber, întins şi vast, la altul, ca de la un organism capabil de fluctuaţie, plasticitate, modulaţie, accident, totodată hazard şi decizie, la altul, întreb, în tot acest mecanism complex înconjurător, cine mă omolog- ează / ă / eşte (şi pe mine)?
Deşi... nici nu o fac prea tare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu