petrec rapid cu privirea indeosebi de multe fotografii. niciuna nu este cea pe care o caut. nici nu stiu pe care o caut in fapt. nici n-as avea cum s-o gasesc de altfel, caci nu exista inca.
ma gandesc intim: frumoase picioare; frumoase maini; frumos bazin; frumosi sani; frumos par; poate frumosi ochi; familiar glas poate daca l-as auzi; placuta arcuire a musculaturii, armonioase forme, atragatoare culori, rapitoare curburi, deschideri si inchideri; dar unde este OMUL? unde se afla omul intreg, omul frumos? le vad pe toate, pe fiecare bucata in parte, deosebita, cizelata, incantatoare, plutind intr-o zeama densa de neom intr-un recipient mistic si incapator pt. iernat. trecerea la anotimpul rece este pe de-o parte sfarsitoare, dar pe de alta nascatoare si nu consecutiv, cat simultan. cordurile decorticate ar trebui sa-si scoata blanurile de la naftalina sa se-nfase serios. se face ca unele au blana direct pe dinauntru. adesea acelea care dorm intre zabrele, inconjurate de bare paralele sudate in intreg. cuburi nascatoare de oua ce nu se mai deschid, de ecuatii cu rezultanta buclata in infinit - bucle suave precum parul balai al Venerei, cel alunecand in valuri, serpuind pana in valurile marii clare, care perpetua miscarile ondulatorii pana la tarmul cazand intre nori si-napoi printre stele si prin vant in parul ce albeste, al altei Venere.
nu este ca si cum as arunca resturile unui ospat demiurgic, sau as picura din potire doar ce-a mai ramas dupa ce zeii au baut spuma, ca un alcoolic ce aduna intr-o bodega din toate paharele dupa ce-au baut toti si-au plecat, desi nu e nici ca si cum m-as stradui sa insamantez un nesfarsit infloritor univers.
printre altele, in aceasta calatorie, am intalnit si niste franturi statice din timpul unui bun prieten care ar putea in cateva clipe sa deseneze aproape totul despre nimic. e placut sa stai la mare lasand vantul umed sarat sa-ti zvante faptura si din varful negru ascutit al creionului sa se scurga in nestire un alt univers, plat, prea putin asemanator cu cel recognoscibil. poate ar fi timpul sa-mi schimb prietenii. poate ar trebui sa ma schimb.
nu e ca ar fi sau ca n-ar fi, caci nu stiu daca as putea sau n-as putea, de vreme ce n-am incercat pe bune, dar n-am prea fost obisnuit sa vreau. ceea ce, 'mi dau seama, pe cat ar fi de filosofic, pe atat ar fi de incalcit - nu musai complicat - sau ne-de-viata - ori de neviata.
si pt. ca ma simt catva legat de piesa asta, cam in aceeasi masura in care nu prea sunt legat de nimic, dau mai departe, cum am primit si eu, o piesa ft. faina dintr-o alta cultura nemondializata, la care spre nebucuria mea n-am gasit traducere.
sâmbătă, 26 noiembrie 2011
miercuri, 23 noiembrie 2011
nostalgii pe langa moravuri
nu ca m-as da in laturi de la minimal, caci apreciez muzica repetitiva si in plus mi-o permite si varsta, dar mi-este imposibil sa nu constat ca inainte aveai ocazia sa-ti si dezvolti lexicul odata cu ascultarea muzicii, sau sa-ti reliefezi - chiar si vag - ceva trasaturi de caracter in timp ce-ti delectai simturile. putina traditie, ceva caracter - mai mult sau mai putin - national, nuante lingvistice sau chiar de conduita de viata si mai multe altele probabil le deprindeam in plus cat acul de la pick-up strabatea dicurile de vinil. desigur, si acum muzica educa sau ne educa copiii, dar as da dovada de prea mult old-school-ism daca as incepe sa insir revoltat ce anume! chiar, remarc amuzat ca pt filme exista recomandarea CNA-ului, ceea ce nu se aplica insa si la muzica. bine, stiu, inainte se mai treceau la misto niste avertismente pe casetele cu hip-hop suparat!
exemple: 1 2 3 si altele (piese) si altii (artisti)
iar acum cand le ascult imi dau seama de doua chestii: ce placut era sa stau si sa ascult odihnitor viniluri - parca reaud unele pacanituri cand era zgariat sau mai sarea capul; exista cuvinte in piesele astea, pe care nici acum nu cred ca le stiu.
exemple: 1 2 3 si altele (piese) si altii (artisti)
iar acum cand le ascult imi dau seama de doua chestii: ce placut era sa stau si sa ascult odihnitor viniluri - parca reaud unele pacanituri cand era zgariat sau mai sarea capul; exista cuvinte in piesele astea, pe care nici acum nu cred ca le stiu.
marți, 22 noiembrie 2011
la un non-non-stop
"- kidooooo!... - i AM a kido! i like being a kido! i LOVE being a kido!..."
am iesit sa-mi iau dulci de-ale gurii in ciuda orei tarzii. m-am surprins regasindu-ma in oglinda purtand geaca, caci ultimul timp mi l-am petrecut hibernand si ascutindu-mi simturile, inevitabil!
inaintea mea, la casa de marcat, era o tanti care nu stiu ce a cumparat, dar din usoara valva care s-a produs in jurul ei am remarcat ca a platit cu un bon si o bancnota de 100 de lei, probabil facandu-i fara intentie viata mai putin dulce casierei care s-ar fi pregatit sa-si incheie ziua de munca. am discreditat-o deoarece am observat ca-si opera captivata gadgetul high tech de comunicare chiar si in aceste cateva insesizabile clipe de asteptare la asemenea ora cand nici clientii nu-s multi si nici cosul de cumparaturi nu da pe afara in general. aceeasi rumoare din jur, freamatul pomenit anterior, care i-a distras atentia de la ecranul generos, m-a facut si pe mine sa iau seama la acest detaliu contemporan ce m-a condus la o... desconsidera, sa spunem. eram cu vreo doi pasi in urma ei. cand a terminat si am avansat am simtit un miros placut de bucurie dulce, un parfum atragator si captivant, fascinant, fermecator de... jeleu (probabil galben, sau rosu; nu cred ca albastru). m-am intrebat de unde poate sa vina, presupunand ca e de la casiera, insa pana sa-mi dau seama, a disparut. ceea ce m-a facut sa concluzionez totusi ca nu trebuie sa judeci o carte dupa coperti si ca poate fusesem cam aspru in secret cu tanara ce tocmai plecase.
"feeeemeeiieeee de jeleeeeeuuu..."
pssuuup, tragand baluta din ton: chaaaapp!
evit posibile alegorii sau sincretismul de aceasta data si adaug, prin urmare, bonusuri:
1 , 2 , 3 .
am iesit sa-mi iau dulci de-ale gurii in ciuda orei tarzii. m-am surprins regasindu-ma in oglinda purtand geaca, caci ultimul timp mi l-am petrecut hibernand si ascutindu-mi simturile, inevitabil!
inaintea mea, la casa de marcat, era o tanti care nu stiu ce a cumparat, dar din usoara valva care s-a produs in jurul ei am remarcat ca a platit cu un bon si o bancnota de 100 de lei, probabil facandu-i fara intentie viata mai putin dulce casierei care s-ar fi pregatit sa-si incheie ziua de munca. am discreditat-o deoarece am observat ca-si opera captivata gadgetul high tech de comunicare chiar si in aceste cateva insesizabile clipe de asteptare la asemenea ora cand nici clientii nu-s multi si nici cosul de cumparaturi nu da pe afara in general. aceeasi rumoare din jur, freamatul pomenit anterior, care i-a distras atentia de la ecranul generos, m-a facut si pe mine sa iau seama la acest detaliu contemporan ce m-a condus la o... desconsidera, sa spunem. eram cu vreo doi pasi in urma ei. cand a terminat si am avansat am simtit un miros placut de bucurie dulce, un parfum atragator si captivant, fascinant, fermecator de... jeleu (probabil galben, sau rosu; nu cred ca albastru). m-am intrebat de unde poate sa vina, presupunand ca e de la casiera, insa pana sa-mi dau seama, a disparut. ceea ce m-a facut sa concluzionez totusi ca nu trebuie sa judeci o carte dupa coperti si ca poate fusesem cam aspru in secret cu tanara ce tocmai plecase.
"feeeemeeiieeee de jeleeeeeuuu..."
pssuuup, tragand baluta din ton: chaaaapp!
evit posibile alegorii sau sincretismul de aceasta data si adaug, prin urmare, bonusuri:
1 , 2 , 3 .
vineri, 18 noiembrie 2011
text neindexat
Acu' ceva vreme, cu câtiva ani bunicei în urmă, bunul prieten al bunei mele prietene îşi încheia contul scriind "aruncă-te de pe blog" pe ultima sa pagină virtuală. Ne-am aruncat ca proştii rând pe rând, unul după altul. Întâi domnia sa, apoi buna mea prietenă, urmându-l în abisul concret, nevirtual, iar la sfârşit eu, lăsându-mă mai mult împins de la spate, fiind cumva dependent de o formă eliberatoare de scris, forţat chiar la cotitură, în momentul de tranziţie. Narez despre conturile 360 de la yahoo, ce şi-au modificat look-ul şi probabil şi mai mult de-atât şi mi-au blocat accesul la fostul eu. Desigur, mai mult decât "pe undeva" şi eu am fost încântat de această întâmplare, simţindu-mă eliberat de log-in şi log-out şi timpul intermediar necesar şi redobândindu-mi statutul de om social (vrăjealăă!). Eram cumva pregătit deja şi hotărât oricum să închei bolmojeala textuală scrisă cvasipompos. Amuzant mi s-a părut când i-a captat interesul unei rude de gradul I, descoperindu-l însă postdeces, când deja accesibile nu mai erau decât primele propoziţii din maxim 5 postări. Amuzant pentru că, fiind semisecret, nu-l citeau nici măcar o mână (de uriaş) de oameni, istorie care se repetă. Ştiu, unii ar întreba care-i rostul la a ţine un blog dacă nu e în văzul tuturor. - Hă?... ce spuneam?
Ideea e că nu sunt eu un mare cărturar, un lector notoriu şi totuşi m-a apucat aşa o nostalgie acum, nici nu ştiu de unde; un fel de curiozitate despre aspectele intime ale vieţii altora.
Cu el mă mai tot întâlneam pe stradă cu diverse ocazii, în diverse situaţii şi purtam scurte conversaţii fatice, de semicomplezenţă, cam fade şi inepte despre de toate comune, despre nimic, despre ultimele realizări ale fiecăruia. Mereu apelam la trecur în caz de liman incomod şi linişte jenantă: "Cum mai merge cu muzica? Şi... cum mai e cu trupa? Ei, şi ce-aţi mai făcut, ceva planuri noi? Da, lucraţi la un album nou, spui?". Era hilar, aş putea spune, dar e în natura omului să fie sociabil, comunicativ, plin de politeţuri (inutile). Ne-o cere codul lui Adam (deşi mie mai mult mi-o impune decât simplu cere).
Cu ea mă întâlneam în ape mai teritoriale şi îi citeam din când în când mai rarele postări cu interesul pe care l-aş acorda urmăririi unui film (serial) în care joacă o persoană cunoscută.
Vaaai, ce târziu e! Cât timp a trecut de când îmi manifest nostalgiile şi pofta de lectură, apetitul nesaturat pt. detalii personale! Ar trebui să mă întorc la treabă!...
Şi bartai inepţia de text ce las în urmă!
P.S.: acum, însă, citesc poezii contemporane când nu mi se oferă, dar răsar, înfloresc şi-mi devin accesibile.
Ideea e că nu sunt eu un mare cărturar, un lector notoriu şi totuşi m-a apucat aşa o nostalgie acum, nici nu ştiu de unde; un fel de curiozitate despre aspectele intime ale vieţii altora.
Cu el mă mai tot întâlneam pe stradă cu diverse ocazii, în diverse situaţii şi purtam scurte conversaţii fatice, de semicomplezenţă, cam fade şi inepte despre de toate comune, despre nimic, despre ultimele realizări ale fiecăruia. Mereu apelam la trecur în caz de liman incomod şi linişte jenantă: "Cum mai merge cu muzica? Şi... cum mai e cu trupa? Ei, şi ce-aţi mai făcut, ceva planuri noi? Da, lucraţi la un album nou, spui?". Era hilar, aş putea spune, dar e în natura omului să fie sociabil, comunicativ, plin de politeţuri (inutile). Ne-o cere codul lui Adam (deşi mie mai mult mi-o impune decât simplu cere).
Cu ea mă întâlneam în ape mai teritoriale şi îi citeam din când în când mai rarele postări cu interesul pe care l-aş acorda urmăririi unui film (serial) în care joacă o persoană cunoscută.
Vaaai, ce târziu e! Cât timp a trecut de când îmi manifest nostalgiile şi pofta de lectură, apetitul nesaturat pt. detalii personale! Ar trebui să mă întorc la treabă!...
Şi bartai inepţia de text ce las în urmă!
P.S.: acum, însă, citesc poezii contemporane când nu mi se oferă, dar răsar, înfloresc şi-mi devin accesibile.
luni, 14 noiembrie 2011
[nestare], dar existenta implica/necesita stare
cu cine dracu vorbesc, ma intreb, cand nu vorbesc singur? iar cand ma surprind vorbind singur launtric, chiar fara voia mea uneori, deci doi eu distincti de mine ocupandu-mi spatiul vital din minte cu necontrolisme absurde ca intr-un joc dada, mai mult chiar, ca intr-o incercare de a sabota un joc dada, ma intreb si mai intrigat cu cine dracu vorbesc, sau cine dumnezeu sunt astia doi eu care poarta o conversatie, bolborosind ilogic si incoerent in mintea mea in lipsa-mi, ignorandu-ma cu vointa nesimtita. stiu, pentru orice om normal caruia i-as fi in plus si important, asta ar putea parea un puternic semn de schizofrenie, dar anunt cu siguranta ca nu e decat o oglinda a acestuia.
v-as revolta si m-as reforma!
da-da, nu-nu, stiu-stiu, pe-astea-le-am-mai-auzit-de-nenumarate-ori!
[probabil nestare, dar nu o voi rezuma la nume, limitand-o]
forţa centripetă dintr-o glastră de pipetă
dintr-o curvă mai cochetă
decât strălucirea unui astru
decât dorul ce-l maiastru
făr' de-o aripă, lipsit de umbră
într-un nod târziu de fugă
într-o lustră antică aprinsă
într-o dungă centrifugă
risipindu-se în vast de-ntinsă!
v-as revolta si m-as reforma!
da-da, nu-nu, stiu-stiu, pe-astea-le-am-mai-auzit-de-nenumarate-ori!
[probabil nestare, dar nu o voi rezuma la nume, limitand-o]
forţa centripetă dintr-o glastră de pipetă
dintr-o curvă mai cochetă
decât strălucirea unui astru
decât dorul ce-l maiastru
făr' de-o aripă, lipsit de umbră
într-un nod târziu de fugă
într-o lustră antică aprinsă
într-o dungă centrifugă
risipindu-se în vast de-ntinsă!
vineri, 4 noiembrie 2011
rezumat
Am visat ceva care se zbatea chiar si dupa moarte, un organism sectionat, o jumatate de organism cu colorit sangeriu si o persoana care ma tot imboldea, insistand sa am contact fizic cu acest ceva, rest de ceva, segment care, desi transat, inca palpita, miscandu-se haotic si pulsand agresiv. Desi sarea dintr-un loc intr-altul in planuri cand mai apropiate, cand mai departate, spatialitatea era cumva suspendata si hiperbolizata / augmentata (caci ambele cuv. imi plac in acest context). Mi-era destul de incomod si ma feream, dar altceva vivace in mine, ma impingea discret sa incerc curios-temator, ca atunci cand trebuie sa imblanzesti o fiara salbatica, libera, presupun.
----
Intr-o conjunctura, la putin timp dupa ce am cunoscut pe cineva, mi-a zis cu ton ironic si pisicher ca-s materialist, discutia pornind de la bazele prieteniilor. Ma amuzat si-am zambit prin in joc.
Adevarul este ca si materialitatea si imaterialismele sunt perisabile, se consuma sau se distrug in timp, diferenta este ca la unele nu este necesar sau direct vizibila transformarea. Fireste, asta nu inseamna ca-i contrazic pe cei care sustin cu tarie ca sentimentele sunt precum niste arbori sau niste flori care cresc si se dezvolta si ramifica, in primul caz, sau infloresc, deschizandu-se spectaculos, in cel de-al doilea.
Prietenii buni si paltonul pe care l-ai purtat cu drag atatea ierni, dar acum e mancat de molii!
----
Intr-o conjunctura, la putin timp dupa ce am cunoscut pe cineva, mi-a zis cu ton ironic si pisicher ca-s materialist, discutia pornind de la bazele prieteniilor. Ma amuzat si-am zambit prin in joc.
Adevarul este ca si materialitatea si imaterialismele sunt perisabile, se consuma sau se distrug in timp, diferenta este ca la unele nu este necesar sau direct vizibila transformarea. Fireste, asta nu inseamna ca-i contrazic pe cei care sustin cu tarie ca sentimentele sunt precum niste arbori sau niste flori care cresc si se dezvolta si ramifica, in primul caz, sau infloresc, deschizandu-se spectaculos, in cel de-al doilea.
Prietenii buni si paltonul pe care l-ai purtat cu drag atatea ierni, dar acum e mancat de molii!
miercuri, 2 noiembrie 2011
marți, 1 noiembrie 2011
între timp
22:14:30 01.11.2011
00:00 ; 01:15 ; 02:09 ; 03:40 ; 04:10 ; 05:06 ; 06:02 ; 07:31 ; 08:03 ; 09:25 ; 10:47 ; 11:54 ; 12:35 ; 13:45 ; 14:14 ; 15:30 ; 16:20 ; 17:28 ; 18:41 ; 19:18 ; 20:55 ; 21:58 ; 22:05 ; 23:59 ; 00:01
29.01 ; 28.02 ; 08.03 ; 17.04 ; 04.05 ; 01.06 ; 14.07 ; 06.08 ; 15.09 ; 03.10 ; 03.11 ; 31.12; 01.01
2013 ; 3021 ; 4020 ; 4021
"Între timp" este un poem enigmatic, criptic, steril şi stângaci despre absolut tot nimicul şi trecerea sa prin timp. El reprezintă un schelet ambulant al viitorului. Între timp, pârâie coastele şi epifizele în interiorul său absurd de gol, ca un ou nefiert mâncat cu linguriţa prin capacul crăpat cu grijă.
00:00 ; 01:15 ; 02:09 ; 03:40 ; 04:10 ; 05:06 ; 06:02 ; 07:31 ; 08:03 ; 09:25 ; 10:47 ; 11:54 ; 12:35 ; 13:45 ; 14:14 ; 15:30 ; 16:20 ; 17:28 ; 18:41 ; 19:18 ; 20:55 ; 21:58 ; 22:05 ; 23:59 ; 00:01
29.01 ; 28.02 ; 08.03 ; 17.04 ; 04.05 ; 01.06 ; 14.07 ; 06.08 ; 15.09 ; 03.10 ; 03.11 ; 31.12; 01.01
2013 ; 3021 ; 4020 ; 4021
"Între timp" este un poem enigmatic, criptic, steril şi stângaci despre absolut tot nimicul şi trecerea sa prin timp. El reprezintă un schelet ambulant al viitorului. Între timp, pârâie coastele şi epifizele în interiorul său absurd de gol, ca un ou nefiert mâncat cu linguriţa prin capacul crăpat cu grijă.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)