petrec rapid cu privirea indeosebi de multe fotografii. niciuna nu este cea pe care o caut. nici nu stiu pe care o caut in fapt. nici n-as avea cum s-o gasesc de altfel, caci nu exista inca.
ma gandesc intim: frumoase picioare; frumoase maini; frumos bazin; frumosi sani; frumos par; poate frumosi ochi; familiar glas poate daca l-as auzi; placuta arcuire a musculaturii, armonioase forme, atragatoare culori, rapitoare curburi, deschideri si inchideri; dar unde este OMUL? unde se afla omul intreg, omul frumos? le vad pe toate, pe fiecare bucata in parte, deosebita, cizelata, incantatoare, plutind intr-o zeama densa de neom intr-un recipient mistic si incapator pt. iernat. trecerea la anotimpul rece este pe de-o parte sfarsitoare, dar pe de alta nascatoare si nu consecutiv, cat simultan. cordurile decorticate ar trebui sa-si scoata blanurile de la naftalina sa se-nfase serios. se face ca unele au blana direct pe dinauntru. adesea acelea care dorm intre zabrele, inconjurate de bare paralele sudate in intreg. cuburi nascatoare de oua ce nu se mai deschid, de ecuatii cu rezultanta buclata in infinit - bucle suave precum parul balai al Venerei, cel alunecand in valuri, serpuind pana in valurile marii clare, care perpetua miscarile ondulatorii pana la tarmul cazand intre nori si-napoi printre stele si prin vant in parul ce albeste, al altei Venere.
nu este ca si cum as arunca resturile unui ospat demiurgic, sau as picura din potire doar ce-a mai ramas dupa ce zeii au baut spuma, ca un alcoolic ce aduna intr-o bodega din toate paharele dupa ce-au baut toti si-au plecat, desi nu e nici ca si cum m-as stradui sa insamantez un nesfarsit infloritor univers.
printre altele, in aceasta calatorie, am intalnit si niste franturi statice din timpul unui bun prieten care ar putea in cateva clipe sa deseneze aproape totul despre nimic. e placut sa stai la mare lasand vantul umed sarat sa-ti zvante faptura si din varful negru ascutit al creionului sa se scurga in nestire un alt univers, plat, prea putin asemanator cu cel recognoscibil. poate ar fi timpul sa-mi schimb prietenii. poate ar trebui sa ma schimb.
nu e ca ar fi sau ca n-ar fi, caci nu stiu daca as putea sau n-as putea, de vreme ce n-am incercat pe bune, dar n-am prea fost obisnuit sa vreau. ceea ce, 'mi dau seama, pe cat ar fi de filosofic, pe atat ar fi de incalcit - nu musai complicat - sau ne-de-viata - ori de neviata.
si pt. ca ma simt catva legat de piesa asta, cam in aceeasi masura in care nu prea sunt legat de nimic, dau mai departe, cum am primit si eu, o piesa ft. faina dintr-o alta cultura nemondializata, la care spre nebucuria mea n-am gasit traducere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu