Doi corbi negri ca fumul bine hrăniţi cu adevăruri seculare inefabile şi cu penajul ca ars de acid mi-au adus corespondenţa în cabinetul de lucru: multe cuvinte solitare răspândite fără putere, magnifice portaluri dizlocate către nemărginite universuri străbune din cărbune pentru desen şi o unică parfumată epistolă. O ghilotină taie nemiloasă izvorul gândurilor cu diacritice ! O sferă de piatră ce stă gata să se cunoască în orice clipă în colaps din înaltul umerilor ! Un bug de computer, o imagine sintetizată încâlcită, suprapusă de un beat puternic şi o zgârietură electronică, eroare ce induce capitularea şi butonul reset !
Am zburat cu zepelinul o jumătate de vis şi trei trepte, am alergat două jumătăţi de măr roşu sângeriu muşcat de mi-au pocnit plămânii precum baloanele colorate ce înălţau corabia care a dat înconjur lumii într-o singură noapte, m-am împiedicat şi am căzut rostogolindu-mă nici nu ştiu câte ceasuri de buzunar şi mi-am izbit de nenumărate ori trupul de colţuroase cuvinte ce răsăreau răzleţe din valea pe care am coborât-o în grabă. Mi-am ieşit din celulă, din suflul protectiv ca o cochilie răsucită psihedelic; am fugit înapoi în interstiţiul originar şi etern. Un sunet de contrabas interlop şi note înalte, ascuţite de vioară, precum şi triunghi, îmi ţin isonul. Le simt umbrele cum se aruncă peste mine, le aud respiraţia tăioasă pe pielea mea volatilă, trecând prin carne. Ecouri revin să mă cuprindă cordial. Paşii îmi sunt ghidaţi de o nevăzută hartă pe care păşesc atent şi neştiutor. N-am mai dansat acest dans şi, prin urmare, nu-l cunosc. Mi te încredinţez, îmi las mişcarea să îţi fie supusă loială. Se sparge universul alert în pieptul dezgolit. Dezvelite clipe pulverizate. Spulberi pământul sub picior cu siguranţă. Defragmentezi. Alinţi. Îngâni. Minţi tangibil. Dispui. Roteşti priviri când roşeşti. Globuri; reflexii; lens flare. Nestatornic răspuns licărind. Ermetici ochi muntoşi din stâncă neclintită te privesc. Gălăgie. Hărmălaie. Hazard. Vacarm zdrobitor. Săgeţi cu vârful greu înmuiat în renaştere ce străpung timpuriu.
La braţul bizar o formă suavă şi zveltă se zbate gingaş să-şi poată îmbrăţişa iar în taină corsetul ca un dulăpaş art nouveau brodat cu migală ce ţine ascuns infinit farmec al cromozomilor XX, iar mâna-i mlădioasă ţine o oglindă, în care, însă, nu ea se oglindeşte şi nici cleştarul clipei imediate ce firav s-a desfăcut precum un dar roial. Ochiul arzător reflectă întruparea variilor invariabile futuriste şi haina-i ce-o poartă pe umeri – o poartă înaltă din fier forjat cu împletituri alambicate, complexe, stranii şi străine cu balamale mari ce scârţâie.
La curte să vină de-ndată caleaşca! Cea dintâi eclipsă se-aşează.
{ închin o cană de vin roş în cinstea perpetuării }
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu