Visez la curburi delicate, cârlionţi şi scorburi ascunse. Aş fi un far care să vegheze peste marea agitată graţios, dar secretul este darul ce-l aştept în taină; braţele primitoare ale naufragiului vreau să fiu, somptuoasa pierdere a licuricilor în noapte.
Ştiu că îmi simţi respiraţia pe ceafă; m-am apropiat cu nările dornice să te cuprind. Te sărut fără să te oblig la răspuns, fără să te ating. Răsuflul cald mângâietor îţi alintă organic umerii rotunzi dezgoliţi. Văd cum visezi iar visele îţi sunt corăbii cu pânze pure. Ai ochii deschişi în altă parte învăluiţi în sunet de clopoţei fosforescenţi şi foşnet de frunze. N-ai glas când mâna ţi se întinde peste plapuma maternă şi totuşi şopteşti. La crepusculul gâtului ţii ascunsă în pandantiv stelar o noapte polară feerică prelung din care îţi scoţi maiestuos piciorul copilăros. Zâmbesc prin neaua pufoasă ce ţi-este iarba sub talpă. Sunt marele urs alb ce muşcă cu dinţii săi ascuţiţi din sidef.
Râvnesc de sub cearcăne ceaşca de ceai fierbinte cu aburi celeşti ancestrali. Mânuşile brodate au adormit pe podeaua lucioasă sub candelabrele de cleştar. Un iglu! Neisprăvită grandoare precum mărgăritarele deşirate. Şirag de ore albe preţioase.
Un somn plăpând profund iar visul cutezător, marea de valuri ce-ţi clatină corăbiile fără catarg, cu lemnul putred, ajunse la mal în nisip! Debarcă... şi ţărmul comun să fie oniricul astru primordial.
Fără valoare, fără sens şi fără grad de comparaţie ea păşeşte în lumea ei, cu pantofi de cristal, iar păru-i stă întins pe spate arcuindu-se cu mişcările gentile ale trupului ei mlădios. Îngână un cântec duios şi-şi plimbă mâinile peste aer, zâmbet şi lacrimă totodată. Perle i se adâncesc în piele şi lucesc pal la gâtu-i. Se învârte în mijlocul unei camere de gală, printre coloane de marmură. Ceramic ea cântă şi-atunci el a păşit. Un tip dubios, cu coamă de bestie. O nonşalanţă de neînchipuit, secole ce-i stau pe tâmple, fără zâmbet, mut. Şi când deschide gura să vorbească, un cântec rece, contemporan, bubuie în sala măruntă. Cu mâini ca de plumb o apucă de umeri şi o zdruncină bine, apoi în umbră dispare de unde o priveşte. Ea nu ştie de-a fost vânt ori furtună, iar rochia-i lungă de velúră, se preschimbă-n jeanşi prost lucraţi. Pantofi-i de cristal-sunete organice, dezmembrate. Şi ea se-nchipuie în continuare în secole de mult uitate, iar el, lacom de răspunsuri o ia lângă el. Perle se-mprăştie în timpi dilataţi, suspendate în aerul bolnăvicios. Zâmbet. Carnal. Monosilabic. Onomatopeic. ODT. Myspace. Sincretic. Rătăciţi.
RăspundețiȘtergereCu lacrimi pe gene, ea geme. Cu aer tăiat, el plânge. În zile cu lună plină, ea aşteaptă nopţi însorite. În nopţi cu lună goală el răcneşte la ea, în zile cu stropi de zare, el adoarme peste ea. Verde absinteic pe gurile lor, săruturi veşnice, de-un veşnic obositor. Orbitor sfârşit de proză, experimental.
Acesta îţi este răspunsul.