doi în unu

De ieri…

M-aş retrage din miezul sărbătorilor, să dispar, să nu ştie nimeni de mine. M-aş duce să stau într-o grotă ! OG ! De fapt, aş întreţine relaţii cu o necunoscută. În grotă ! OG ! Raporturi necunoscute şi variabile. All inclusive ! and for free. Trecător. Izolat. Unic. Prin urmare, special; de sărbătoare! Necondiţionat.

-         Vreo voluntară îndepărtată?…

Lăsând la o parte momentul în care chiar m-a înduioşat când m-a întrebat “Băi, tu cum stai cu cash-ul; vrei, ai nevoie să te ajut cu ceva bani pentru chirie?!” şi chiar m-a emoţionat, căci l-am simţit foarte aproape prin simplul fapt că de la sine putere s-a oferit - şi, chiar dacă aş fi fost la şi mai greu, probabil că oricum l-aş fi refuzat -, lui Mi. mi-e târşă acum să-i cer şi o cafea gratis.

Cu A. mă înţeleg super bine în multe feluri organice şi avem o relaţie specială, suntem unul din celălalt presupun ; o simt din mine şi o ştiu aşa, atâta doar că mai mereu când o caut nu e de găsit – nu dau de ea, sau e adesea ocupată (pe bună dreptate, nu zic !) -, iar ultima dată când am fost mai scump la vedere aproape că am simţit un început de gelozie nefondată.

T. e băiat simpatic, foarte de treabă şi deştept, foarte fresh cumva el aşa  - mereu cu idei apoteotice şi pline de bun gust şi, în plus, adesea originale sau nepuse în practică încă, cel puţin pe meleagurile noastre şi probabil nici de el prea curând. Dar când vine vorba de vorbit cu el între noi sunt nişte balene ! cred că între el şi aproape oricine, de fapt. Nici măcar nişte balene eşuate, ci în larg, în plină grandoare şi splendoare. De ce nu vorbiţi baleneza ? am fost întrebat. Pentru că a doua zi te doare capul, sau dacă nu te doare capul – căci într-adevăr, votka e mai prietenoasă decât altele din neamul ei -, atunci, cu siguranţă, încă se învârte camera cu tine pentru o următoare zi post accentelor baleneze. E o limbă uşor dificilă, ce pot spune, pe care nu toţi o pot verbaliza !

Ma. pe cît mi-e de aproape, pe atît mi-e de departe. Oricît de familiare mi-ar fi sentimentele pe care mi le trezeşte !… şi uneori chiar şi familiale – mai ales cînd eşti îmbrăţişat simultan de două făpturi cînd trebuie sa pleci, dintre care una îţi ajunge pînă la brîu, deşi a mai crescut între timp şi n-ar mai fi la fel de sîsîit (sau rîrîit ?).

Mai există şi persoane cărora chiar nu le găsesc cusur în privinţele astea – pot fi eu şi pot fi şi ele - şi pe care, poate chiar din motivul ăsta, mi-este greu, din bun simţ, să le tot caut. Se zice că ulciorul nu merge de multe ori la apă. Bine, ştiu că poate exagerez puţin, dar pentru o nici scurtă, nici lungă perioadă, ceaiul prelung(it) pe care l-a împărţit târziu cu mine MP. a fost îndeajuns.

Lista probabil ar putea continua, dar astea au fost vârfurile de săgeată care mi-au venit firesc şi spontan în minte.

Şi, gândind la fel ca mine cu o clipă înainte de a o zice eu, cu umor şi ironie “asta e viaţa de artist…” îmi răspunde vocea paternă din viitorul fum dens de tutun. Chiar asta spuneam şi eu când am fost întrebat, căci am mai avut discuţii de genul relativ de curând cu diverse persone, despre prieteni – câţi am, cum sunt, ce sunt ! am continuat zâmbind cu naivă şiretenie.

Şi poate că mi-ar lipsi muzichia care să mă bine dispună şi beculeţele, luminiţele şi colindele şi zâmbetele şi portocalele şi agitaţia şi îmbrăţişările calde şi masa bogat încărcată şi cadourile şi noaptea cu miros de brad şi chiotele de copii şi chicoteli năstruşnice de amorezi şi râsetele vii şi fulgii ce-şi găsesc pieirea tandră în gurile fierbinţi căscate şi săniile şi strămoşescul urs sau capra cu sunete de trompetă ritmată balcanic sau pas apăsat de tobă ! Şi poate !… OGG !

[…]

De azi…

după ce, în prealabil am văzut un apartament spaţios nemobilat şi am gustat din lumina matinală parfumată a zilei.

Viaţa mea ar fi idilică dacă ar fi aşa cum mi-o doresc, cum mi-o imaginez, cum mi-o reprezint în căp’şorul meu îndesat cu de toate. Aş visa-n neştire şi totul ar fi aievea ! şi fiecare zi ar fi o sărbătoare plină de daruri şi poveste… pentru că pot !

Aş putea intra de afară în spaţioasa căldură intimă. Aş avea mai mereu uşa deschisă şi apropiaţi care să-mi treacă pragul. Bucătăria ar fi gândită cu un mic bar între două încăperi la care să-ţi poţi servi cuvintele prietenoase. Ar fi un pat zdruncinat zgomotos în camera adormită. Mi-aş iubi femeia cu ardoare când m-aş întoarce acasă. Mai mereu. Hârtiile ar şopti viitoarele realizări pline de sens de pe biroul de lucru. Viitoarele realizări şi-ar vedea sfârşitul dorit prin care le-aş naşte eterne. Ar fi parchet sau mochetă. Ar scârţâi sub picior cât să nu deranjezi pe nimeni, că oricum nu există nimeni deranjabil unde totul se îmbină desăvârşit. Ţi-aş privi picioarele când te schimbi ; şi torsul cu coastele sale ; şi sânii rotunzi – nu cubici ca cei desenaţi de Picasso ; şi umerii şi gâtul şi braţele… şi mâinile şi urechea şi zulufii ; şi fundul cărnos şi axila fragilă şi nasul ţâfnos şi călcâiele dulci şi sexul ascuns! Ar fi haine uitate în grabă pe scaun, sau cămăşi aruncate pe jos. N-aş fi atât de mediocru Sandra Brown. Ar fi şosete prin baie, sau pe hol, în urma noastră. Ar fi parfum greu în aer. Am deschide fereastra să se răstoarne prospeţimea înăuntru. Aş visa în continuare... şi-aş scrie parcă o poezie! Nici nu m-aş ridica. Aş recita-o solemn privind spre tavan cu capul aplecat. Agora s-ar ridica în jurul meu şi eu, ultimele cuvinte teatrale dintre ruine ! Poate printre versuri te-aş privi apăsat prin ochi până în măduva cordului cu umezeală tacită. Recunoscută. Admis - ascunsă. Aş pune punct grăbit şi schimbător ca o furtună calmă. Aş mai mânca ceva. Nu ţi-e foame ? nu ştiu dacă avem ceva într-atât de bun pentru ziua asta, dar poate ar trebui să coborâm să luăm. Măcar azi. Putem face piaţa mâine. Găteşte cineva azi ? mâine! Aş sta uneori noaptea singur în camera largă, cu capul plecat călare peste cearşafuri de hârtie şi aş îngâna umbrele fulgerătoare creatoare. Aş dansa cu muzele şi le-aş săruta pe buze să le fur mierea. M-aş întoarce la somn pâş-pâş. M-aş întoarce pe partea cealaltă. Ar fi utopic… şi este ! N-ar fi un film, un cadru, un clişeu, pentru că dacă ar fi, al meu ar fi. Ar fi şi greu pe-alocuri, ştiu. Deşi dacă ar fi cum am zis eu, n-ar fi. Dar totuşi…

Mi-ar creşte barba mai lungă ; cât sunt tânăr ; şi-aş fi fericit.