evoluţie retrospectivă

     A început Nesfârşita pe nepregătite. M-am baricadat în casă cu provizii şi răbdare, cu speranţă. Mi-am luat pocalul cu ambrozie şi-l simt de-aproape. Sunt sedat; nu că ar interesa pe cineva, dar îmi realizez şi confirm infirmitatea imediată momentană; sunt captiv. Inamici, peste tot, nenumăraţi: timpul, comisioane şi responsabilităţi, griji, oameni, alte ispite puzderie, purtându-mă - eu căzând, alunecând corupt dintr-una într-alta!
{uitasem un cuvânt din Saga Desaga şi în căutarea sa îmi clăteam ochii pe fereastră, peste şoseaua cu câte 3 benzi pe fiecare sens de mers, în blocul de vis-a-vis în care, la penultimul etaj, prin două camere goale mari şi luminate se plimba o făptură feminină diafană; în culoarea gălbuiului mizer de bec, părea că pluteşte şi-mi amintea libertatea. A stins lumina într-o cameră, iar apoi treptat şi în cea de-a doua; mă-ntreb ce gândea sau pregătea când s-a afundat singură în întunericul spaţios, căci mi-e greu să cred că ar fi fost conştientă de prezenţa mea, să spun că (mi) s-a ascuns. Privind o secundă înapoi la start, însă cu mintea total revărsată de-această dată, mi-am dat seama de "retrospectivul" pe care îl căutam, care nu era nici "retrograd", nici "retroactiv" şi nici alte re-uri sugerate.}
Să revin la zbaterea principală, aşa-i? Pe firul roşu, deci!
     Avansăm, evoluăm, (ne) dezvoltăm, ne extidem, sporim complexitatea. Evident, pe toate ramurile.. şi nu mi-aş mai termina scriitura probabil dacă numai aş încerca să le găsesc pe toate, aşa că, precum obişnuiţi a citi de-odinioară, le voi consemna doar pe cele pe care le amintesc mereu: în tehnologie, ştiinţă, în arte - vizuale, sonore şi tot tacâmul. Desigur, nu chiar aleator le-am introdus doar pe-acestea.
Tam-nesam am fost aruncat într-o călătorie neaşteptată şi neplanificată. Am dezgropat, nici nu ştiu de unde, un CD cu o droaie de jocuri - jocuri care sunt mai mici decât un format .jpg actual scos dintr-o cameră foto decentă. Câţiva KB sau un megabyte şi cel mult încă puţin plin/i de funcţii şi rezultante, de informaţie, de acţiune, de timp încărcat cu trăiri între run.exe şi exit. De-acum câţi ani? Habar nu mai am, aş zice... căci pare-mi-s-ar a fi fost epoca de piatră a tehnologiei moderne atunci, comparând cu proximul "carpe diem". Fireşte, următorul plan, după cel vizual al pixelilor, a fost cel fonic, al coloanelor sonore în infim număr de biţi. Incredibil efect sugerat de către creatori şi incredibil efect indus, căci copleşit mă simt, nu atât de informaţia auditivă, cât de cea afectivă în plus, sporindu-se exponenţial precum bacteriile în mediul umed. Normal, după încercarea de recunoaştere şi regăsire a celor pe care le ştiam deja de copil fiind, le-am adulmecat pe cele cu conţinut neadecvat vârstei respective. Teoria mea asupra relativităţii este ceva mai simplă decât cea a lui Einstein, deşi izbitor de asemănătoare după substituţia elementelor centrale din a sa cu funcţiile reproductive ale predecesorilor / precursorilor din a mea, altfel spus: dacă m-aş fi născut acum 100 de ani, poate apucam să fiu iubitul cu mult mai mare a lui Audrey Hepburn, de exemplu - desigur, chiar şi-aşa ar fi trebuit, în condiţiile astea de suspendare temporală, s-o mai aştept cel puţin 18 ani, până la majorat, când eu deja aş fi avut dublu cât ea, dar oricum. {câţi ani aş fi avut eu când ea ar fi avut vârsta mea de la majoratul ei?} Ca să nu mai zic de alte aberaţii ale bătrânei pendule, unde m-ar fi dus şi situat în istorie, cine ştie ce-aş mai fi cunoscut, aflat, descoperit, dobândit!
Cam la fel şi cu jocurile astea: când erau miezul şi în acelaşi timp vârful :), eu de-abea aveam habar despre dimensiunile spaţiului extrauterin şi, prin urmare, nu aveam cum aprofunda experienţe nemenite vârstei mele de atunci. Ar fi cam stupid din partea mea acum să-mi imaginez că a trebuit să aştept până azi, la maturitate, să mă joc rulând programe scrise pentru DOS, sau oricum, nu prea departe după - că ăsta (mi-)era Destinul.
Şi-aşa am surfat ludic prin suprafaţă / înveliş artistic şi inclusiv, trecând, prin sugestie sexuală. Desigur, de la muzică în 4 biţi şi până la imagini de 10 MB e cale destul de lungă. Nici n-aş putea compara, nici alege / favoriza; cel mult, (re)adapta. {de la una la alta, depinde cum / de unde priveşti; nu consideri, nu găseşti?}
Mai am bomboane în sac, ceva:
- un icon al copilăriei mele, ce şi-a sedimentat bine imagini în creierul meu bolnăvior în prezent (cine ştie, poate cu predispoziţii), cu scenarii şi stimulare explicită (pot oare să spun aşa, fără să fiu corectat?)
- un complex deloc retro de manipulari digitale, în care doar o lucrare face cât vreo x jocuri menţionate anterior
- perpetua idee pulsând în căp'şoru-mi, evoluţia de la pixel chick la "let's fuck sălbatic; oh yeah!" în HD actual

În plus, am vizualizat şi că vom fi trecut şi le vom ştii p-a' noastre şi ei p-ale lor.

Aici trebuie să încetez, oricum avansând chiar şi oscilând între trecut şi prezent.
... şi poate şi viitor; pendulând vibrante ademenitoare oscilaţii {corect, corect, total gratuită înlănţuirea, alcătuirea, alăturarea, robirea şi dezrobirea, juxtapunerea... mă opresc!}

A fost ora 23:39, 31 marie 2011, Romania

Sunt flămând, de-atâta drum. Mi s-aa făcut o pooftăăă!!....

memento ars

"Geniile se mor nascand!", voiam eu sa comentez, sa croncan, sa adaug, sa interpretez, sa personalizez. Dar totul a disparut in basm. In basmaua din care au iesit s-au retras repede. Ca melcii care-si trag repede ochii la loc in cap - desi, oare, care este locul lor? Era cursiv si plin, cu miez simtibil, cu substanta transmisibila si vizibila vana; nu era o inutilitate sa il citesti, chiar daca uitat avea sa fie dupa sfarsit. In principiu, poate cam la fel cu viata - momentul proxim absorbit si lipsa intrebarilor postume. Si da, era fatat din revolta, neviolent dar puternic. Si da, a disparut fundalul din care s-a desprins, placenta, caci s-a consumat prin ardere virulenta si s-a tras cortina peste, precum obloanele peste ochi la eclipsa... si totul a devenit la fel si si-a intrat in graficul dorit, luna a facut noapte alba si apoi s-a dat jos de unde s-a cocotat cu pseudo-infatuare, soarele iar s-a ridicat si s-a lasat. Ceea ce il face sa fie fals (n.b.: pe text), se considera de catre autor, cantarit cu adevarul contemporan/actual, dar este - de fapt - indivizibil, iar glasul trecutului n-ar trebui luat cu viitor prezent, perpetuu. A existat, indiferent de alte vointe. S-a auzit.
"Geniile se nasc tacand. Traiesc gandind. Mor arzand." statea semet cu caps intre doua randuri libere ce despicau cu liniste textul sangvin, din care se revarsa melanjul dens, vascos, greoi, dintre iubire si ura, dintre dorinta si confuzie, dintre traire si nesiguranta dintre inainte si dupa, dintre a fost si a nu mai continua, dintre este si a stopa sau a devansa/deversa. Nici un altul nu-l va reprezenta pe acela, asa cum s-a reprezentat si prezentat pe sine insusi.
Ars longa vita brevis, dar nu mereu pesemne. :) Sau arta este doar ce ramane ?

coloana sonora decorativa, caci nu sprijina nimic

real_time

Între funcţie şi rezultantă (18+; cutezător, într-un final; cu posibile / potenţiale scuze faţă de persoanele în relaţie de rudenie pînă la gradul 2; aleator cumva şi lipsit de asumare răspunderilor), actele sociale - de interaciune umană - sunt o nebuloasă, atît sonor, vizual, cît şi senzorial (în restul posibilităţilor).
E trist că, în final, ajungem să fim tot singuri - indiferent dacă te uiţi în sus, sau înainte, dacă mergi drept sau şerpuit pe pilot automat, dacă ai iubit (vreodată) în adevărul personal/adevăratul sens propriu sau nu (încă) - cînd parcurgi jumătate de 6-7, poate 8 km by walking alături de cineva şi restul  în compania egoului tău supus dorinţelor, aşteptărilor, exigenţelor şi pulsiunilor personale. Cred că nici echipajul de poliţie care a trecut pe lîngă mine nu şi-a dat seama că sunt băut, aproape de casă, că am mîna îngheţată, care scrie în mobil, că am necesar şi insuficienţă de iubire, că mi-e poftă de viaţă şi dor nespus şi ne'mpărtăşit de mosc şi foame de monstru cavern de bunătăţi născătoare de pofte-ispite.
În final nu pot decît să admit că mi-a amorţit mîna de la alcool şi teribil înceţoşat privirea şi tot ce fac este pe pilot automat, însăşi şi această mărturisire lipsită de liber arbitru (?) sau discernămînt.
Găsesc fascinantă această funcţie a omului, de autoconservare; altfel spus de funcţionare chiar şi cînd acesta nu este el însuşi, în determinare de anumiţi parametrii personali.
Cel mai tare îmi place că sunt atît de amorţit încît nici nu-mi mai simt propria-mi existenşă şi nu sunt eu acum iar tot ce mă înconjoară şi-mi rezultă trăiri raportate nu este trecut prin filtrul... meu. Acum sunt, cu siguraţă, necunoscutu-mi personal.
Mîine este o nouă altă zi. ... este ziua cuiva născut astăzi. :) ...aşa că, La Mulţi Ani, sărbătorito în avans!
Simt ceva parfum în jurul meu, care ştiu că nu există.
Şi în timpul necesar adjudecării veridicităţii şi corectitudinii textului şi logicii contopirii ideilor, m-am şi redobîndit în conştiinţă...

note to self

cand eram mic nu intelegeam viata din jurul meu si stau acum si ma intreb daca eram fericit (?) din motivul asta, sau poate pentru ca chiar ar fi fost (mai) alta.
in semn violent, voi bîzîi creierii, pana-mi voi returna ce-i al meu de drept. deschis in doua ferestre distincte cu delay de 3 min si putin suna si mai bine, de efect! curajosi? :)

statu's

noua saptamana ma gaseste in casa de joia trecuta, cu picioarele desculte si putin inghetate. inima imi bate din 3 in 5 in 2. nici nu cred ca exista asa ceva, dar de-aia ne jucam in copilarie, sa nu uitam viitorul ludic trecut. calatoresc in voie. sunt in voiaj in mintea tuturor, prin apa si prin aer, prin glas, din frunze in buze de aer, in baloane de sapun si-n palma. mi-e dor de vechea cutiuta cu secrete; doar nodul si timpul intre mine si-a o deschide. sufla vantul primavaratec si m-ademeneste sa soptesc. un om stranuta afara. as folosi "cu sarg" pe undeva in textul asta pentru ca-mi vine cu pofta, cam cum uneori e placut a sari un gard in alergare, sau a merge pe tavan. ma lungesc si ma tolanesc si ma-ntind pana la barba stelelor si torc. ma-ntorc pe partea cealalta, ma foiesc, n-am stare. starea generala este alerta si trosneste sub picior precum vreascurile cele mai firave, pe care focul flamand le mistuie-ntr-un singur freamat de-o clipita. pricepi ceva? caci eu sunt pierdut in Noianul Lacteu; mi-atarna coada pana la sol si-o tin de gand precum un zmeu. strabat sagetand mirosul sagetat de dorinta. stii vorba aia - literele nu se varsa singure din desaga! dar privirea se inchide si se rostogoleste ghem si singura, ca un arici pradat. pauza s-a terminat; am inchis fereastra cu scartait! si-am incalecat pe mouse si m-am dus in vizual.exe

nu?

cateodată cântările canibaliste cheamă călăii
altminteri alteori aleg aleile alunecoase
batjocorind bivalenţa baltagului brav blazat
când chipul candid clatină compulsiv chinuitor
atingerile aliterate alienând alteţea alternativă.

cafeaua de dimineata

granny style
"Love at first site", as spune, desi imi vine tot mai greu sa cred in ea in timpurile astea!
Am vazut-o de jos, din talpi, si am inceput s-o escaladez cu privirea pana sus, in crestet. Eram la cam 5 m inainte de ea. Statea in semi-profil, uitandu-se in urma, dar urmand sa mearga inainte, inspre mine. Talpile picioarelor ii tineau inca directia mijlocului dintre cele doua, initiala si finala. Avea sosete de-alea de dama, scurte, pana peste glezna, colorate parca in broderie si terminate in volanas si purta peste ele probabil niste sandale albe, cu benzi si catarame, dar care aratau mai mult a papuci. Am ramas putin interzis amuzat de imagine si astfel se face ca n-am retinut de purta vreo fusta, o rochie, sau un halat, ceva... capot de strada, ce-i lasa picioarele cat de cat la vedere. Am avansat. Si-a continuat si ea drumul, iesind din repaus si prin urmare si-a intors capul sa il pot vedea. Avea parul alb imaculat, buclat si infoiat cam cel al clovnilor, doar ca fara culorile dizgratioase. Deosebit, desavarsit! Probabil mai putin relevant, dar avea chipul destul de linistitor, in forma sa circulara impreuna cu parul. Purta niste ochelari ca niste filtre foto de corectie, rotunzi si mari cat o rotita de cascaval, as crede, de un oranj transparent, dar puternc saturat. Parea distrasa ca geniile savante care nu se pot opri o clipa asupra unui gand, caci alte 100 nici nu mai bat la usa, ci dau direct navala cu viteza luminii stinse. Asta pentru ca intunericul nici nu se chinuie, e un bun deja dat ca punct de plecare. As zice ca ii zambea inima. Avea un aer nastrusnic in toata soneala sa, totusi demna si vizibil in intregi facultati mintale. Nu cred ca sa fi avut sub 60...
...................

dileme existenţiale
Evaluand din nou situatia dupa ce am luat pulsul metroului, trag o noua concluzie: fustele imi pot placea destul de tare, ce-i drept - si poate nu pentru ele in sine, cat pentru ce lasa la vedere, sau ascuns cu stoicism, starnind prin nerevelare; desi nu minimalizez rolul designul vestimentar, de altfel o noua atractie personala -, dar in deosebi ma intriga sutienele. Iarasi, poate mai putin pentru marimile, formele si compozitiile/consistentele multiple, parfumurile sau gusturile variate, sau chiar strigarile de pofta carnala ori raspunsul matern-hranitor (nurturing / nourishing) ce se pot inchide in cupe, cat pentru simplu si oarecum stupidul fapt ca barbatii nu au nimic de sustinut si, prin urmare, nu au nevoie si nu-i pot intelege / simti / trai necesitatea. Si toate astea doar de la niste mici urme ce se pot intrezari, precum firimiturile lui Hansel si Gretel pentru drumul ideatic / imaginar, calatoria in revers: doua linii discrete oblice pe piept, o catarama mica pe spate, o bretea subtire pe umar, putin buretel mascand ochisorii de melc atintiti, sau poate altele care nu-mi trec acum prin minte...
...................

recunoaşteri însorite
ma gasesc supus dorintei de ale multumi pt. increderea oferita in momente critice la exterior lui A.T. si pt. apreciere si recunoastere transmisa indirect cand nu m-as fi asteptat lui L.A.D. :) ; precum la decernarea premiilor, "care ma sustin" - roadele primite - si incalzesc cu incantare nemasurabila si imuabila. Desigur, ordinea este doar formala.

PS: diacritice mai tarziu; me in a hurry

delir scurt

Au apărut volănaşele, dresurile - cu model sau uni -, fustele până la genunchi, pantalonii foarte scurţi, pantofii cu toc, balerinii, umerii goi, zâmbetele, culorile - pastelate, stridente -, săruturile, modelele textile, formele, bomboanele, gadgeturi-accesorii, multă piele, tunsori diversificate, expresii, atitudini, cizme până la genunchi, onduleuri, voci, tatuaje, mâini mângâietoare, zorzoane atrăgătoare şi tot aşa... buze, ochi etc; oameni, minţi, portaluri, variante! Aaaa... şi parfumurile; era să uit! Definiţii? Nicidecum, deşi îndeajuns de definite. A început deja pe neaşteptate. A venit şi-o primesc cu braţe deschise şi strângeri de inimă. Ăsta este cel mai greu anotimp. :)
Cred că de-abia acum pot şi înţeleg deplina însemnătate a mesajului scurt pe care l-am primit la 13:23:02 (ora României) - "beautiful flesh all around" -, dar înainte de a fi ieşit din văgăună.

Evident, iar am mers cu metroul şi în plus am intrat în inima tânără a oraşului, la cunoscuta fântână în treacăt; deci nu doar că sunt firesc, dar comportamentul mi-e şi normal. În plus, mă amuzam de o chestie la întoarcere. Am observat o scenă definitorie plaiurilor mioritice; la căpătâi, spiritul naţional. S-a dat drumul la puhoiul de lume când s-au deschis uşile şi valul s-a scurs din metrou, în graba urbană îmbrâncindu-se, călcându-se pe cozi, formând masa compactă umblătoare - un întreg organism. Din partea opusă, încercând să-şi facă loc, fără bardă împărţind pe scări marea de oameni în două în stânga şi-n dreapta - deşi cu mai puţină reuşită decât Moise şi cred că şi cu mai mult efort -, un tânăr se străduia să treacă şi-n grabă să mai prindă metroul ce staţiona încă. Atunci i-am auzit râzând în dreapta mea, aproape la umăr. Erau doi inşi în ceva geci din imitaţie de piele, desigur la a doua vârstă şi vânjoşi, de-abia ieşiţi parcă de la strung - desigur, ocupaţia lor de serviciu -, care se amuzau copios ca doi corbi croncănind, emiţând sunete sacadate de joasă frecvenţă. Pe tip îl văzusem înainte, pe ei i-am auzit, nu mi-a rămas decât să-i pun în conexiune, întorcându-mă şi urmărind firul invizibil al vederii lor ce îi lega de amărât. Cu ceva insistenţe, a reuşit într-un târziu probabil să ajungă peronul. S-a auzit şi anunţul de închidere al uşilor în timpul ăsta. Nu m-am uitat în urmă să văd verdictul. Însă i-am auzit din nou pe ei: "- L-a prins, mă?!... / - Nu! / - Eh, las' că vine altul; ha-ha-ha; îl ia pe următorul...". Nostimă ca secvenţă de viaţă, într-adevăr, dar cam nepotrivit ca principiu, dacă stau să mă gândesc că dacă ar fi fost în locul femeilor care se dădeau din calea lui ca potârnichile, cei doi probabil i-ar fi pus şi o piedică... doar să-l ajute să ajungă mai repede!

Tot la întoarcere, venind în mână cu nişte langoşi cu umplutură dulce, încântat de recentele mele reuşite trecătoare, am avut o scurtă trăire, poate nu chiar simplă. Intermezzo: pentru cunoscători, sau interesaţi, întind vestea despre vernisajul ce va avea loc joi 17.03.2011 la Căminul Artei cu, nelipsita pentru pişcotari, trataţie. Revenind! Priveam în jur şi din balon au căzut cuvintele, fără paraşută: Dacă planeta asta - hai, lumea cu totul cum o cunoaştem, cu mai multă generozitate din partea mea -, cu tot ce conţine ea şi oamenii numesc drept adevăr, realitate şi spaţiu cu 3D şi la care ne raportăm cu absolută convingere, ar fi... doar o cameră... dintr-un... întreg palat? Sigur trebuie să fie şi holul drăguţ, plăcut decorat! Vrei să poftim la o cafea? Cred că vine din partea casei, noi doar o comandăm.

... x

valenţe convalescente latente,
legende cu lavandă
şi multe alte elemente,
colete-ndepărtate dar şi dependenţe -
scris descris de-un curier rapid,
fiori prelungi pe fire de fier
din cuvântul înscris în flori,
deschise pofte din glucide
râvnind glasuri calde lichide
şi încrengătura de nori.
încâlcită situaţie, consider în rime -
găsesc acum să se pupe
o singură treime,
iar gustul înalt se serveşte
cu răspuns în cupe
în care intră în adâncime:
antonime anonime şi enzime
gata să se exprime cu frăgezime,
alinturi intime în întregime,
puţină întunecime, limpezime,
minimă miime, lime,
visare extrasă din gânduri sublime,
atingeri nostime şi cele optime,
gusturi o mulţime,
săruturi prime,
profunzime îngemănată de prospeţime,
pe-nserat pseudonime alunecând
pe rotunjime, un praf de vechime,
puţin praf de copt şi vanilie cireşată
pe layerele ultime; acceptată
desigur omogen în clipe unanime
şi mai mult de-o dată
...poate nu dintr-o dată!

din proces

m-as feri de orice cuvant greu mi-ar aparea - puf! - din neant in minte, caci senin nu este acolo acum, dar mi-este aproape imposibil, gasesc - desi nu pun pret pe imposibilitate, deci de-aia s-ar putea sa ma straduiesc mai tare. acolo inauntru sunt barci scufundate, sunt catarge frante, sunt panze jupuite si sfasiate, sunt valurile mari, sunt alge, este cerul intins deasupra infinit si incarcat de nori radianti de lumina bizara, sunt bule de aer malefic, sunt butoaie plutind, sunt maini si picioare si torsuri si alte alea purtate de apa, este chiar si Pluta Meduzei a lui Théodore Géricault, sunt alte ambarcatiuni in amonte, sunt ganduri in aval, sunt iarba crescand in interior, in stomacul intim al bestiei. si nu stiu de ce! sunt toate acolo, mai putin eu. stiu cand s-a intamplat si cum si aproape si de ce, dar nu-mi voi dezvalui istoria; cei cu care am impartit-o inteleg si stiu, dar nu-mi ajung exprimarea, iar pe ceilalti nu ii (mai) priveste. ma preocup doar de mine si totusi prea putin imi pasa de viata mea. nu astept, nu caut, nu dau, nu primesc. nu stiu nici macar daca nu mi-este ursitul. scriu fara diacritice si fara majuscula cand ma revolt; dar acum nu ma revolt. simt trairile altora, dar nu le traiesc pe ale mele. resimt siguranta sarita. s-apese cineva naibi pe butonul ala odata! striga cineva care stie deja ca panoului de curent i-au fost puse sigurante noi automate. schimbarea necesara, fortata! si care ar fi scopul? ar intreba tanarul si mai noul curator. ce importanta ar (mai) avea? adevarul e ca nu schimba cu nimic situatia si nici conditia umana si nici conduita acesteia. in plus, tocmai am strivit o amarata de infima insecta; macar am facut-o cu fermitate, dar nu consider catusi de putin ca trebuia sa sfarseasca asa. existenta ei era insignifianta pentru mine - desi probabil inevitabila pentru sine - si totusi concomitent aveam impresia ca o pericliteaza pe a mea. nu este omul ceva demn se sila, de dezgust? m-as resemna complet, dar este autonoma - si cumva autoritara - o gena care-mi forteaza ochii sa stea alerti. trist este ca in timpul necesar redactarii acestor nesemnificative randuri am citit stirile de importanta globala... si m-am intristat si mai tare.

solutia x

sa gandesti si sa-ti pui probleme despre omenire nu te ajuta cu prea multe pe tine, ca individ social, nu-ti aduce nici un plus in natura, vandabil si necesar tie in parcursul vietii, in schimb ajuta mecanismul umanitatii. e ca si cum ai ceda locul tau, necesar unui cuplu, dar indiferent oricum tie, intr-un sir de scaune, inainte de a fi intrebat - daca ai fi fost intrebat! -, dandu-te pe urmatorul si optimizand astfel resursele. cu ce se alege insul respectiv din povestea asta? probabil cu nimic material, investibil sau imediat si nici cu vanitatea omului superior intelectual, cum ar considera unii, cat cu simpla constiinta a functionalitatii corecte a intregului din care face parte.

?

Dă-mi o armă automată şi lasă-mă să zbor în voie capetele de pe umerii osoşi, stâncoşi! Coastele tale sunt o tablă de şah, inima ţi-e o tavă cu tort însiropat prăvălindu-se peste nurii obraznic strigători. Ai buzele din sânge scurs peste lapte matern. -Ai văzut şi tu inorogul? Ai două găuri vulcanice în loc de sfeşnicele ochilor. Ai râsul o torţă pâlpâind năzuros şi lacrimile un uragan izgonitor năvalnic. Ţi-e părul aşternutul proaspăt al Meduzei, în care mă întind lasciv gol cu pieptul neformat şi gândul plin de ciorne. -Mi-ai văzut şi tu platoşa şi ciocanul? Mi-e glasul morman de hârtie albă, imaculată ce te urmăreşte ca umbra neagră ce-o porţi peste umăr, lăsând-o să-ţi cadă peste fesele voluptoase. Te-mbraci în portativul meu fără note, chiar acum. N-ai un braţ mental, n-am o coastă. Am chipul de oţel şi limba din mercur. Sărutul mi-e o magmă. Te cunosc mai bine decât îţi cunoşti tu curtea interioară străbună, cu scrânciob şi grădiniţă cu flori, în care te plimbi în continuu închisă. Te sufoc. Te eliberez. Palpită şi palpez sunt verbele tale preferate. Preferam prefer. Ai născut nişte maimuţe; sunt nişte păduchi. Cântă la flaut, la trombon şi mezinul la cub incolor. Suflă în sfere, umflă găurile abiotice aşa cum l-ai învăţat. Interminal intern intentează inventează. Mă întreabă dacă ştiu cine sunt, de ce există şi cum te-am cunoscut. Cum de-a apărut el în povestea asta?! mă întreb eu; te întreb pe tine! Ridici din umeri. Îmi baţi apropouri subtile; năzdrăvăniile se scurg pe pielea ta zbanghie. Doar ştii că variez în faţa infinitelor variante absolut complexe! Mă urmăreşti? Te urmăresc de pe partea astalaltă. Pendulez. Pledez. Mi-am scrântit piciorul pe un deal ideatic. Am alunecat. Te ascult nevăzător. Terestru. Urmez în linişte şi liniştea urmează în mine. Următorul! Timpul trece; cad cartuşele, cad zilele. Pe capete!
- Meniu?!...

Ai spice de grâu filiforme curgând cascadă, acoperindu-ţi chipul. N-ai glas; n-am idee. Ai picioarele desculţe. Şi puţin desfăcute. Aud cum păşeşti şi foşnetul degetele îţi acoperă gura muşcată. Ai îmbrăţişarea grea. Ai îmbrăţişarea mea. Ai trupul firav. -Ai tupeu! Ai timp să citeşti? Ai chiloţii înlăturaţi. -De ce mă întrebi? Nu mai e muniţie. Nu am răspuns. Dar o voi face. Sniper!
- Doriţi şi sos la meniu?

recomandată

 (sursa foto: net)

din răsunet de triunghi,
din trunchi si rărunchi,
din buzele coapte şi-n sunet
încercănat de noapte,
din coastele rupte
şi crengi noduroase-ndoite,
din îndepărtată dreptate,
din gust incomplet,
de pe vârful limbii-colet,
din bucle de timp încâlcit,
din puternic corp de şarpe-ncolăcit
din solzi de visare,
dintre război şi uitare,
din continuare lungimii,
cu braţul colat
din întregul abstract voalat,
te cuprind
şi mă-ntind
şi mă dor
din re- până-n sol.

principiu

exist în parteneriat. mă plimb prin curte în tandem - într-un tandem cu cricul lăsat, sau uitat coborât. trăiesc şi simt şi gust şi împart fructele apetisante, frăgezite, pârguite, zemoase; muşc când trebuie, păstrez când nu-i, dau mai departe. unde există mai puţină chimie, există fizică, matematică, literatură sau chiar artă (vizuală, să-i restrâng aria vastă). se clădeşte, se înalţă, se rostogoleşte, se scurge, se tunde iarba din când în când cu maşina sau cu foarfeca de grădinărit, se transformă, se modelează, se clatină, se catifelează sau înăspreşte, se colorează sau desaturează, se uniformizează sau contrastează, se înmoaie sau se întăreşte, se opacizează sau se transparentizează, se formează sau deformează, se acordă, se compune sau descompune, se identifică sau dispersează, se originalizează sau plagiază, se originează sau finalizează, se autentifică sau falsifică, se împrospătează sau îmbâcseşte, miroase organic (procesual) sau cultural (global), masculin sau feminin, frumos sau urât, curat sau murdar, puternic sau delicat, se interiorizează sau se exteriorizează, se înfăptuieşte şi există datorită reacţiei şi a contrareacţiei. aud, văd, miros, gust, ating, simt, înţeleg, asimilez, personalizez, păstrez, conserv, consum. se consumă, se arde, şi flacăra şi petrolul, se trece peisajul prin fereastra maşinii. observ şi notific că trăirile puternice dau naştere unor reprezentări puternice, bogate, evident expresive. constat. consemnez. subscriu.
viteza de reacţie? valenţa magneţilor? am răspuns înainte de a fi întrebat şi profesorii devin confuzi. sună clopoţelul.

pulsiune

Convulsie. Combustie. Compulsiune.
Negândul. Nefapta. Neantul.
Napalm!
Nesiguranţă şi incertitudine.

Oamenii sunt comozi şi se complac considerând că se înţeleg şi afirmând că se cunosc.

Măcar dacă rămâneam la ea să ne uităm la o comedie, să inchei(em) ziua râzând!
M-am strecurat, infiltrat în masa compactă de oameni care circula cu viteză. M-am pierdut şi ascuns printre ei. M-am lăsat purtat de valul de călători din gară care forfoteau trăgând după ei trolere, bagaje de mână, copii în braţe, cum grijile se lăsau purtate de mine. Am fost una cu exodul, ţinând cursul înserierii lipsite de unicitate evidentă. Am lăsat să mă scurg...
Măcar dacă rămâneam în trenul vieţii băloşind ideatic contemplând prezenţa feminină despre care nu ştiam nimic!
Măcar dacă eram om într-adevăr!

Particularităţile culorii părului - reflexe verzui, mi se spune, şi câteva fire albe -, opacitatea ochilor - uneori maţi nelăsând nimic să treacă dincolo, să pătrundă, să penetreze, ori să transpară în sens invers, lucioşi alteori, reflectând persoana pe suprafaţa zemoasă plină de entuziasm licărind în zumzet -, pielea de găină care nu ştiu cum de se face - toate firicelele erecte de păr înteţind prin răspuns fizic conştientizat, reacţie starea electrică a întregului sine - mă aduc în vârful săgeţii: de ce - şi prin asta nu "pentru ce", cât "cum de" - trăiesc? Ce simplu mi-ar fi să mă regăsesc în dicţionar, în forma mea denotativă, căci uneori cu siguranţă nu-mi cunosc aspectele / proprietăţile identitare, definiţia specifică-mi, proprie în cadrul genului proxim!
Probabil scumpa dată gândirii când nu-mi voi pune probleme asupra vreunui scop absolut, ideal, ci asupra materialităţii primare, evidente, existente, brute şi a procesului (în sine, ca parte integrantă între origine şi finalitate)! Mai mult pentru mine am subliniat asta, să mi-o pot aminti când mă voi fi uitat şi-l voi reîntâlni pe eul cu care sunt deja obişnuit.

Stăteam azi şi mă amuzam ironic: oare când se întâlnesc, întâmplător să zicem - presupunând că se cam feresc între ei -, doi cameleoni, oare de partea cui este empatia? Care dintre ei oare va putea spune realmente că s-a camuflat? Cine pe cine păcăleşte; care se fereşte mai tare (bine...rău)? Probabil, cel care a tăcut mai mult - dacă e să privesc funcţional şi cronologic; dar cameleonii oricum nu vorbesc, nu?...
Mulaj după mulaj... după mulaj. Mai altfel totuşi decât vis în vis în vis, sau alter-ego în om. Oricum! Dar dacă doi lei s-ar întâlni altfel ar sta situaţia! Presupun; deşi probabil că şi ei se cam feresc între ei. Mi se pare că nici măcar nu s-ar întâmpina.
Remarc, în plus, că la regnul uman verbul feresc funcţionează atât reflexiv cât şi pasiv.

Am constatat că după ce totul cade - reprezentarea seductivă carnală, penajul, bobocii înfloriţi, frunzele îngălbenite, sărutul nocturn - cel mai atrăgător la O :) este certitudinea exclamată a gândurilor sale; altfel spus, atitudinea.


Dacă aş fi fată, mi-aş pune în cap să fac o fată să se îndrăgostească nebuneşte de mine.

DAR, de asemenea, dacă aş avea cum, tare aş mânca acum un bol de orez cu fructe sau un griş cu lapte şi coajă de lamâie rasă pe deasupra, pe langa toate mirodeniile şi siropul aferente!