altceva

Următoarele nu sunt nici amintire pierdută şi regăsită, nici "a râvni" în continuu îndelung, nici boemie prematinală, nici plimbare târzie.

E superb de înspăimântător! E noapte; e rece. Nici ţipenie de om pe stradă, pe o rază de privire umană în jur. E muntos, deşi urban. Înainte se auzea un cocoş rural răzleţ, acum se aude trenul - din când în când, sirena dornică de plecarea semnalată. În faţa gării, taximetriştii se suduie mahalageşte şi te îmbie ispititor perfid: "Da, domnule!...", deschizând aplecaţi umil portiera din spate precum uşiţa unei roiale trăsuri, o fantastică nemaivăzută caleaşcă, când de fapt nici n-au primit importanţă, sau atenţie măcar, până în momentul în care am întors curios nedumerit capul, cumva din reflex - sau instinct, chiar mai bine înţeles! Am trecut pe unde nici măcar n-am copilărit; doar am locuit 6 - 7 ani din viaţă, primii, iar acum nici nu ştiu cu sigură exactitate în care bloc dintre acelea; atât de multe s-au schimbat. Printre crengile negre desfrunzite şi frânte, în lumina roşiatică strălucitoare, o latură a Ministerului Transporturilor arată ca o epavă bântuită, o relicvă lipsită de miez primitor şi pustiită, cu câte un aparat industrial de aer condiţionat, repetitiv, în dreptul fiecărei ferestre mari parcă scârţâind nocturn, pe fiecare dintre etajele înalte. Vis-a-vis de Palatul CFR, toate magazinele sunt închise, cu diverse artefacte înghesuite la intrare, în uşă. O farmacie e deschisă şi luminată. Mă apropii de blocul amintirilor fostelor trăiri - cu parchet, cu muzică şi poveşti pe vinil, cu căsuţa din lego românesc (acela cu piese mari), cu ordine în stilul de viaţă, cu peretele desenat, cu fotoliul personal-pat, cu proiecţii de desene animate pe perete, cu puzzle-uri, cu singurul oreion, cu nopţile feerice sub cupola diodei sau a redresorului, cu înregistrări pe bandă de magnetofon, cu ţocănitul tocurilor de pantof post-serviciu, cu tapociki şi câte altele -, fără să recunosc cele materiale trecute, peste care ani de modernizare s-au aşezat nepoftiţi. Interfonul scoate un sunet ciudat întrerupt, un hârşâit hârâit mocnit păcănit ce sacadează liniştea de azur. Fior! Brr la 5 fără puţin dimineaţa, cu rucsacul foto în spate. Mă urmăreşte şi mă îngână gândul meu!