M-am înşelat. Nu, n-am greşit; pur şi simplu mi-am înfipt pe întuneric un pumnal în spate; acelaşi întuneric pe care tot eu l-am creat pentru a putea visa mai adânc, mai profund, mai lipsit de context actual-absorbitor, mai amplu, larg sau îngust, nelimitat. Mi-am adus aminte de mine într-o oglindă pe care paşi tăcuţi mi-au pus-o în cale, după ce spărsesem toate oglinzile în jurul meu. Ce mai înseamnă 7 ani de ghinion în viaţa unui om ; ce înseamnă fiecare ciob înmulţit cu 7 pentru aparenta eternitate ?! ultimul om îşi va fi amintit că e aparentă atunci când totul va luat sfârşit. Două-mii-şi de ani de omenire, de cultură, de agoniseală, de sentiment braunian şi cunoaştere într-o singură clipă, dintr-o singură ruptură cu un singur gest sigur izolat, într-un singur grăunte robust de apă sărată în formă de pară sticloasă brăzdând liniştea !
Iar apoi, două-mii-şi + 1 !
egal unu. Ars longa, vita brevis !
A treia zi născută din 2011 aduce după sine încă x nenumăraţi ani care mi se adaugă în spate instant, spontan, pe care îi voi purta în cârcă cu stoicism şi aprig cinism, dintre care nu-mi voi mai auzi acelaşi glas – vocea îşi schimbă structura prin : maturitatea care aspreşte, răceală care o face răguşită, sau ascuţişul în calea corzilor care reduce la lipsă. Cu sarcasm voi râde la toate ; le voi râde în faţă într-un act nebunesc ! Îmi ascund cu mare dibăcie firele albe de păr, pe sub pielea tăbăcită cu fineţe înşelătoare – m-am întors pe dos, cu eticheta-n afară - în care mint tacit că sunt tânăr. Un tânăr oarecare. În loc de ochi îmi stau înfipte două nestemate arzând ameţitor precum două găuri infernale scrijelite cu sudoare neagră incisivă, mistuind ce se află în spatele porţilor ferecate. Două grote istovitoare căscate chinuitor ; două scobituri fără rest !
Iar apoi, două-mii-şi + 1 !
egal unu. Ars longa, vita brevis !
A treia zi născută din 2011 aduce după sine încă x nenumăraţi ani care mi se adaugă în spate instant, spontan, pe care îi voi purta în cârcă cu stoicism şi aprig cinism, dintre care nu-mi voi mai auzi acelaşi glas – vocea îşi schimbă structura prin : maturitatea care aspreşte, răceală care o face răguşită, sau ascuţişul în calea corzilor care reduce la lipsă. Cu sarcasm voi râde la toate ; le voi râde în faţă într-un act nebunesc ! Îmi ascund cu mare dibăcie firele albe de păr, pe sub pielea tăbăcită cu fineţe înşelătoare – m-am întors pe dos, cu eticheta-n afară - în care mint tacit că sunt tânăr. Un tânăr oarecare. În loc de ochi îmi stau înfipte două nestemate arzând ameţitor precum două găuri infernale scrijelite cu sudoare neagră incisivă, mistuind ce se află în spatele porţilor ferecate. Două grote istovitoare căscate chinuitor ; două scobituri fără rest !
Mi-am fost adus aminte pentru a putea uita totul, inclusiv începuturile. Acidul înflorit scurgându-se pe pereţii venelor lărgite cotropeşte dizolvându-şi urmele.
Mă-ntind ca un izvor secat la poalele nopţii haine, să veghez de-a lungul meu până când scânteia din înaltul far va fi reaprinsă inundând totul în lumină puternic-strălucitoare, ştergând şi visare şi văz. Din nou, orbeşte, să păşesc ignorant-apăsat !
Azi am mâncat viaţa până n-a mai rămas. Zi-mi că nu ti-am făcut poftă!? Pur corp de literă !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu