aberaţie

Tot respectul pentru măcelul sufletesc!
Ascult muzică întreruptă deliberat şi asumată de creatorul ei; mă transportă printr-un câmp magnetic ce ascunde frânturi de amintiri, un câmp plin de spice melancolice aplecate - în curbura lor dormind cu dor culori terne, stinse, pastelate.
Măcelul sufletesc este un proces de creaţie, cât şi de formare.
Spre exemplu, ca fotograf, îţi doreşti adesea să captezi exact ce-ţi întâlneşte privirea lăuntrică, să redai cu acurateţe şi fineţe la detalii semnificative nuanţa momentului ce te experimentează. A face dragoste e un proces cumva anevoios şi îndelungat, ce nu se consumă într-o frântură de timp echivalentă cu 1/250. Nu este obligatoriu ca Ochiul să fie pe f 22, cât atenţia trebuie să nu fie blocată pe o anumită diafragma ruginită. În urmă rămâne o imagine, golită de carne, de timp, de şoaptă; rămâne o suprafaţă acoperită cu descompunerea luminii în spectrul cromatic, aproape ca o minciună - de altfel, cum ar putea rodul unei descompuneri să-ţi îngâne întreg adevărul? - ; rămâne întunericul realităţii proxime, ce posedă caracterul ei incontestabil. Să lucrezi cu un aparat digital e ca şi cum ai face sex sportiv cu o neinteresantă, sau ca şi cum ai ţine de mână o prietenă neinteresată. Să surprinzi momente sau să construieşti împreună cu un aparat cu peliculă este echivalentul la a avea o iubită capricioasă: trebuie să fi foarte atent la nevoile impuse şi răbdător cu măsură; trebuie să fi un bun cunoscător dacă ai aşteptări chiar la rezultatul scontat. Trebuie să reglezi amănunţit preludiul şi nici nu poţi vedea imediat rezultatul, precum în cazul unui orgasm grăbit digital. Cu siguranţă pot exista şi destule acte ratate. Developarea este altă poveste. Peste toate astea, se înfăşoară acest trup mlădios cu scanarea negativului. Acolo eşti la cheremul maşinistului să-şi bată joc de femeia ta cum vrea el, să mutileze şi masacreze şi să abereze în voie, chiar dacă încerci să-l trosneşti bine pe merit; plus că uneori maşina nu este destul de sensibilă, pe cât a fost receptorul creator. Aşa se face că din spatele ochiului, din partea dorsală a afectului, a observaţiei şi a sensibilităţii, a predispoziţiilor şi disponibilităţilor, a dorinţei de exprimare, sau a naşterii ideatice şi până la concret, sunt multe hopuri de străbătut şi multe lasă semne marcante, dând cu nesimţire la gioale. Dar există şi mulţumiri; ajungi peste timp să-ţi revezi copiii rătăciţi taciturni, altfel decât îi mai ştiai tu din amintiri, altfel decât ţi i-ai fi dorit, schimbaţi la faţă şi îmbătrâniţi cam ca eroul din "Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte", iar inima ţi se umple de bucurie - de bucuria experimentului alterat, dar încă sensual - umplându-ţi-se ochii cu ei. Ce-ar putea suplini o profesionistă fără suflet - şi ea limitată într-un anumit concentru al existenţei -, dacă nu doar satisfacerea unei nevoi imediate, dar fără nici un fel de urmare plastică - artistic contorsionantă? Cu tot cu greşeli, cu aberaţii majore cromatice, cu defocalizare, cu mişcare, cu neajunsul necomunicării - a posibilităţii corectării imediate -, 36 de cadre sunt mulţumitoare uneori; nu musai îndeajuns, dar destule. Şi adevărul este efemer!