incipit

Noi artistii, voi macelarii, ei ninja! Asa se pune problema. Nici nu stiu exact ce vreau sa spun cu asta, dar prin ea circul circuit si seva. Si, cu siguranta, barda va imparti in stanga si in dreapta, iar taisul ascutit al sabiei va despica fin cel mai subtire fir, in cautarea cunoasterii mijlocii, a intelesului esential nucleu, a aprofundarii, a inserarii sinelui in sensul abstract, doar pentru ca nu se poate abtine, doar pentru ca nu stie cum sa stranga in brate cu caldura solara, de departe mangaietor fara sa sufoce, protectiv, asemeni unei haine invizibile de imparat indivizibil. Si ce vreau sa spun cu asta?! Pai cum, nu este evident, nu? Desigur, pentru ca ti-ai bagat ochiul in gura mea si nu ti-ai ascutit auzul. Desigur, pentru ca nu stii sa urmaresti decat vocea, dar nu-mi vezi picioarele. Desigur, pentru ca nu apuci sa ma vezi intreg, ci doar prin mine, in perspectiva, ca printr-o prisma, in structuri impletite rational-real de timp-afect-efect. Concluzia? nici una mai mareata! Clonarea deformata a cuvintelor, in felul propriu!
Si ninge arzand! Si nu stii in ce naiba de naveta spatiala te deplasezi! Si nu intelegi unde te-nvarti! Si te-ntrebi si cum de se-ntampla ca inca traiesti. Valet nu ai, nici gravitatie; te-au parasit candva demult. Sau, oare, invers sa ma fi uitat vremelnic atunci demult in magicul caleidoscop? Poate Pamantul doar a stat! Dar orisicum, distanta nu se mai masoara-n pasi! Si nici in mamaligi - "imparate, cat e ceasul?" - si nici in batai de aripi firave. Se cantareste in puls bubuind si prelung de urias nestiut, a demizeului suflare calatoare inconjurand si-mbracand faptura usoara.
Ti se pare ca am cusut gresit, asa-i? Ai crede ca ata de la suveica s-a rupt, sau ca acul bate gresit - nu pe loc, cat prea rasfirat. Ai zice ca ma pierd din maneca-n piept?! Ce haina porti tu oare, de nu o urmatesti - si crezi ca doar acea subtire cusatura este cel mai mic liant cand drept il socotesti?
Pauza din creatie...