Primul este light.
Se face că destul de des fac în ultimul timp traseul casă-Gara de Nord. Cu metroul. Cu toate astea, pentru că şi mai mult am făcut înainte pentru o perioadă îndelungată traseul casă-Piaţa Victoriei - unde chiar şi acum uneori schimb ruta -, mi se întâmplă mai de fiecare dată să mă încerce instinctul socotelii uşilor în aşa fel încât să mă poziţionez bine la coborarea în altă staţie decât cea care îmi trebuie mie în fapt. Emoţia e puternică; pentru o clipă am sentimentul că am fost prins furând ceva şi toate sistemele se închid. Funcţiile revin la normal apoi într-un timp scurt. Pavlov cu al său reflex condiţionat! Cât de animale suntem chiar şi sub stratul educat şi cultivat? Cât de animal am rămas!
Al doilea este strong.
Cum spuneam înainte: des, Gara de Nord. De-atâtea ori l-am văzut în stradă pe boschetarul de pe strada Dinicu Golescu încât deja m-am obişnuit cu el. Tot acolo şi la dus şi la întoarcere! Azi avea şi plăpumi şi, în plus, îşi încerca cerşeala. O conjunctură nu nouă pentru mine. Ce este însă sinistru este să mergi la ora 5 dimineaţa, când încă este întunericul în toi, pe o stradă pustie - aceasta precedentă - şi să auzi o conversaţie uşor răspicată între două persoane de sex opus din senin, când treci pe lângă o gură de canal descoperit din care aburii se ridicau până la nivelul troienelor de zăpadă iar de acolo în continuare cât casa. Am tresărit puţin, deşi mai mult doar în gând. Prima imagine a fost aceea a unui interior de cămin într-un spaţiu de canal. Al doilea gând mi-a fost: oare oamenii ăştia fac sex; oare cât de des fac femeile sex în lumea canalelor; oare măcar pun prezervativ, sau au vreun fel de educaţie sexuală? Capitolul subteranului îl închei destul de repede. Iar tragicul acum urmează! Mai puternică este decât imaginea de ghetto, creată la sfârşitul filmului "Filantropica", trăirea faţă de realitatea primă; mai mult decât faţă de reprezentarea iconică artistică. La nici jumătate de stradă în continuare, am trecut fix printre ei. Erau multe sarmale întinse pe marginea trotuarului în vecinătatea aburilor urbani şi un insomniac alaturea. Apropiindu-mă, înainte de a simţi miezul lor, eram intrigat de ce n-are somn acela şi eram curios să înţeleg ce face. Am văzut ce făcea când am ajuns în dreptul său; toate cele mici şi necesare erau înşirate în juru-i. L-am văzut în începutul acţiunii. Când am trecut, am auzit în urma mea sunetul de brichetă în aprindere. Mi-am imaginat totul într-o fracţiune infimă şi intimă de timp. Îşi încălzea acul. Seringa subţire o văzusem pe lângă el alături de alte obiecte pe care n-am stat a le înţelege în deplinătate. Am rămas cvasi şocat şi am început să-mi gândesc viitorul prezent text. Nu au ce mânca, însă fac rost de bani pentru substanţe. N-am stat să-mi certific ce-şi băga în venă, însă mi-e greu să cred că-şi recolta sânge pentru viitoare analize la prima oră a dimineţii; nici de crepuscul nu era încă vorba. Nu-mi venea să cred că fac parte din acest film. Că realmente aparţin acestui frame extras. Despre fetele alea care fac trotuarul noapte de noapte acolo la colţ, fără să-l mai termine, nici nu mai scriu; sau despre veşnicii taximetrişti burtoşi pe care mai degrabă i-aş băga în filme cu transportat cadavre înfăşurate în covoare, decât vizitiul politicos, ca atitudine!
Am ieşit din cadru apropiindu-mă mai mult de gară, în drum spre vreun prim metrou. Aici iar mi-este dat să despart o mână de oameni; vreo patru la număr, cred. Departamentul matinal de curăţenie - cu uniforme, cu mături, cu pubele pe roţi! Săgetându-le mai mult sau mai puţin spaţiul personal, îmi rămâne agăţat de minte un şir de vorbe precum o coadă de neuron. Am pescuit involuntar. Axonul pe care l-am tras după mine în goană şi l-am absorbit savuros are această formă şi gustul feminin asortat cu puţină invidie:
"Ai văzut Rodica ce unghii roşii are?!..."
Tu, cititorule, lasă boxele să sângereze precum unghiile Rodicăi atunci când vei fi citit despre natura umană; că şi eu am fost bun cu tine şi am pus diacritice!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu