transformoze

     Ca tot labaru' sensibil ma uit din timp in timp la starletele de cariera, nu de ocazie, cum presteaza si traiesc si experimenteaza si mai mult sau mai putin analizez (intregul) - depinde de stare si altele, cum ar fi de ocupatie, de exemplu, care, de fapt si ea depinde tot de stare in final. dar nu doar la cele contemporane, tinere cat se poate in limitele legalitatii, aceste aparitii fresh la inceput de drum (comun cu cel vizual al meu) sau inca aproape de start, cat si la cele vechi si clasice (care nu se stie unde sunt acum), bogate si ele in intelesuri si sensuri si de toate, chiar si bune de-ale gurii, dar la care, intr-adevar, este mai putin evident - cel putin raportat la timpul prezent - ce voi vrea sa evidentiez. si constat ceva, azi mai mult decat alta data, conjunctural. chiar si cu mai putina experienta in domeniu, pot observa ca discret, dar de la an la an, timpul s-a intamplat intre timp si usoare diferente apar. desigur, nu ma refer la practicile si ritualurile de copulatie, care poarta si ele o nota de moda, cat la actant(a) - care se supune regulilor interioare de biotica. pe scurt si mai simplu, imbatranesc, sau avanseaza in varsta, transformare care ramane documentata in multe role de film sau hipermulti bites de informatie. e adevarat, acelasi lucru se intampla si cu actorii de film, dar am ales acest caz particular pt ca il gasesc (a fi) mai... intim, sau macar aparent intim. unii isi vad / urmaresc actorul, actrita preferat/a cum evolueaza fizic in timp, in acelasi timp cu propria-i transformare, iar altii.... in fine, se-ntelege, presupun, cum le cresc starletele :). culmea, parca, poate, ca pe ei parca nu apuci sa-i (mai) vezi crescand; ii descoperi direct maturi, sa zicem, burtosi adesea si disperati la granita regnului. oricum, nu tineam sa intru in critica cinematografica, iar cea anterioara nu era una.

     Si acelasi lucru il constat si eu azi. nu musai ca imbatranesc :), ci faptul ca desi sunt foarte obisnuit cu chipul meu de acum, de astazi, din 2012 cu +/-ul memoriei, aproape pana la refuz, el nu a fost asa dintotdeauna si nu mai este la fel cu acelasi din urma cu 8 ani. cine-ar fi crezut, nu?! :p desigur, imi dau seama ca puteam fi si mai radical, dar nu peste o poza cu mine gol la cadita am dat astazi, ci peste una din liceu, tanar fecior in ea fiind, efemer adolescent cumva efeminat.

     Acelasi lucru, cu documentarea, se intampla si cu artistii plastici; pe langa cea indirecta, printre valurile de lucrari si tablouri isi mai fac si cate un autoportret, sa-si ilustreze/caracterizeze aspectul fizic, nemetaforic al existentei lor. poate nu picasso, pt ca oricum nu i s-ar fi intrevazut chelia in cuburi si poate nici dali, ca de fiecare data cand se reprezenta trebuia sa fie descompus sau doar in trecere, scurgandu-se, dar macar courbet sau schiele tot isi mai faceau din cand in cand cate un portret, pe care urmarindu-le, chiar si neatent, sa remarci schimbarea.

     Trebuie sa recunosc ca mi-ar placea sa ascult un autoportret muzical candva!

presărat printre rânduri, nesărat

Îmi place să mă aud vorbind. Îmi place şi să mă citesc. Îmi place să mă văd citindu-mă. Sunt narcisist ; şi egoist ; şi mai presus de toate sunt, desigur, egocentric. Totu-i despre mine! Nu mă-ntrerupe încă ! "Remind me to mind-reset myself” mă gândeam; sună mai bine în limbajul străin - disloc şi realoc, transfer, substitui, ascult şi acordez, pot.
Mai ţii tu minte? O bibliotecă-ntreag' a dispărut. O serie de lumi posibile, probabile, s-a încheiat de unde a-nceput, doar mai târziu, închizându-se în cerc lipsit de acces, dar plin de sens. Clişeul e "o nouă zi!".
Când se dizolvă conceptul – abstract! –, abstractul. Vorbele vor rămâne pentru mine numai sunet. Cuvântul scris va fi doar semnul grafic. Iar imaginea, acele acumulări de simţuri, condensate, densitatea informaţiei omogenizate în amintiri, "pozele", "imortalizările momentelor", îmi vor rămâne doar ferestre fără orizont, fără peisaj, fără profunzime, nici măcar simplu acoperite privirii mele de vreo perdea. Nimic altceva! Privind, cu amnezie, în ochi nimicul !
Mai ţii tu minte ? Îţi mai e dor ; îţi mai lipseşte ce nici nu-ţi aminteşti a fi (fost), ce nici nu ştii a-ţi aminti ?
Nu-mi amintesc cine eram când am făcut acele câteva desene ce stau cuiva în cui în ramă groasă, nu-mi amintesc ce, câte semne de cărţi s-au şters şi cărţile care s-au dus, nu-mi amintesc ce-am vrut cândva să zic şi nu mai înteleg nici pâinea ce ar fi fost din firmiturile care s-au strâns (haotic), nu înteleg cine era în pozele alea laolaltă şi cum s-au cunoscut şi ce-au simţit şi cum se exprimau şi receptau şi se asimilau aproape reciproc, nu ştiu ce-nseamnă un cuvânt, nu-mi amintesc ce e cuvântul, nu-mi amintesc că nasc şi-exprim, şi expulzez într-un ingrat exil acest întreg complex de stare chiar acum, nu-mi amintesc prima imagine, prima bătaie-a pleoapelor, prima-ncordare-a cordului, nici primul pas, nici primul om - care am fost, care a fost cândva, vreodată. Nu-mi amintesc primul exil al sinelui lăuntric, vast, în vastu-i geamăn univers exterior; prima ieşire, prima intrare, primul sărut şi contopire şi contorsionare. Nu-mi amintesc leziunea, coliziunea, dimensiunea graniţei, a întâlnirii şi a trecerii, a intersecţiei. Nu-mi amintesc originea. Nu îmi mai amintesc nici tot ce nou’ a şters în timpu’ ăsta tot ce s-a târât, s-a înghiontit din urmă şi nevăzut s-a scurs până acum. Şi chiar şi-acum ! Nu îmi mai amintesc prima dovadă, prima făptură, primul freamăt, himera, întâia fizicalizare, cea dintâi prezenţă a existenţei. Dinainte de viaţă, încă. Şi nici inexistenţa ce i-a precedat. Tu îţi aduci aminte ; înţelegi ?

Mâine, eu nu voi mai întelege nimic din acest azi singular, izolar. Îi voi ştii şi simţi doar absenţa. Mie nu-mi voi lipsi absenţa. O urmă dinspre viitor mă va înlocui.

ps.: il voi ruga pe dl. Man Ray sa nu ma dea in judecata pt. drepturi de autor de aceasta data.

ora de lb. română

pt. a nu parea ca am disparut definitiv si pt ca stiu ca fanii mei se asteapta de la mine ca de fiecare data sa zic ceva inteligent, destept sau intelept, astazi voi tine o scurta declinare.

- a ingavozdi -

prezent
eu ingavozdesc
tu ingavozdesti
el/ea ingavozdeste
noi ingavozdim
voi ingavozditi
ei/ele ingavozdesc

trecut: am / ai / a / am / ati / au ingavozdit

viitor: voi / vei / va / vom / veti / vor ingavozdi

scurt jurnal matinal

     Soarele stralucitor imprastie umbre musculoase peste ora tarzie a diminetii. Ziua e imbracata intr-o liniste placuta mangaiata din cand in cand de cate o adiere usor racoroasa. Un zefir jucaus ce-mi sopteste amintiri de demult! Undeva in departare se aude incet un hit de-o vara, piesa aceea pe care mereu o tii minte din prima, o fredonezi fara voie alunecandu-ti libera peste buze iar apoi iti dai seama intr-un tarziu ca ai uitat-o brusc nici nu stii cand anume; genul de cantec care mai mereu se invarte in jurul cozii dragostei, sau care te face sa te gandesti la vreo persoana mai mult decat draga-ti. Versurile repetitive se lasau intrerupte din cand in cand de glasuirile scurte ale pasarilor mai vivace din copacii din fata.
     Cioc, cioc! Vizorul isi pierde pentru o clipa sclipirea iar apoi usa se deschide inspirand curiozitate.
- Buna ziua! Sunt vecinul de vis-a-vis si v-am vazut umbland dezbracata prin casa si m-am gandit ca poate vreti sa bem o cafea impreuna. ?
- :) ...
- Va observam de ceva timp si visam la cum trebuie sa miroasa in casa, cat si la organica spatiului acesta intim...

crize identitare

eu
eu, eu, eu, eu, eu; eu cu spatiu intre ei, cu ani din timp in timp; (un) el!...
si atatea s-au schimbat intre ei, fara ca el sa-si dea seama! si inca se vor mai schimba! afara, inauntru, in cautari si directii, in marime, miros, gust si poate chiar si culoare. pe undeva poate trecute toate in vreun carnetel istoric, intr-o descriere amanuntita, intr-un portret temporal, in vreo fisa tehnica necunoscuta a produsului, a mea.
o functie ma ajuta sa pot avansa progresiv, sa nu trebuiasca mereu s-o iau de la zero, sa stiu; nu uit. aceeasi functie care imi spune acum ca el sunt eu, sau ca el am fost eu. putinul din urma adunat ii spunea lui mereu atunci ca este eu (in sine, si nu altul). ii amintea, cumva la fel, cum imi aminteste mie acum ca am fost el.
ce falsitate, ce revers! prin simplu fapt ca m-am semnat. ca mai exista tot ce n-am uitat. si, de asemenea, in plus, si tot ce nu m-a uitat pe mine, pe el... de atunci, cel de fiecare data.
atat de diferiti... de fiecare data... in fiecare context... in sinea sa... cea unitara, poate, aparent!

acest, acelasi mecanism care mereu aduna, cerne, selecteaza, gratiaza, completeaza, se-ntreaba (acum) pt. ce si nici macar la ce folos, dar cu ce scop? si este chiar necesar, vital, esential acest proces de conturare si evidentierea sa - tinerea evidentei - si-a rezultatelor contururi?

si totusi, ce ciudat, stiind pe unde am lasat firimiturile in urma, as face-o si as vrea s-o vad facuta, painea intreaga la loc!
putin abstract, putin absurd, putin absent, putin utopic,
alt eu, acelasi.

just in between

sunt bolnav si stau la pat. am 90 de ani si oasele din sticla, goale. mi-e parul alb nepieptanat si inima parca nu-mi bate de la un timp incoace. ceva diform traieste, zvarcolindu-mi-se launtric si mananca grozav din mine ca amenintat cu oribilă moarte. gandul nu-mi mai poate fi cascada de odinioara, ci e cosmos. lumina solara mi-e straina, iar ochii-mi stau ca si inchisi. aproape dorm, aproape nu. respir, sau cred ca mai respir, dar nu e aer. ecouri ma intreaba de ce nu gasesc alte ecouri, acele umbre. o fi prea tarziu de raspunsuri... si cine sa mai raspunda?!
cu mana nesigura, scriu in jurnal: azi mi-amintesc de toamna!. miroase a vinete coapte, fumul dens de la bucatarie imbraca tot spatiul personal si stiu totul despre culesul strugurilor, despre viata viilor, despre gustul licoros inchis la culoare ce curge impletit cu placere. incep scolile si copiii se-agita sa-si cumpere rechizite si uniforme si sa-si incheie jocurile de vara ale copilariei. mirosul acela de rechizite noi! bunicul ma trimite sa cumpar sifon si poate oricand sa inceapa sa toarne o ploaie din picuri bogati ca boabele rotunde si pline de pe ciorchinii inchisi in teasc. sunetul de ploaie grea rapida, de viteza perpendiculara pe sol! aproape-ti de ureche, imprejuru-ti. astazi traiesc in povestile acelea de clase primare, despre anotimpuri personificate: zana toamnei, cea a primaverii, a iernii sau a verii, fiecare nespus de frumoasa. afara e rece, vantos, spre seara mohorat si pot a ma pierde in pulover in voie, ca-n larg, iar inauntru e primitor si comun. bogatia legumelor si interferentele radioului vechi! renastere ambientala si simt vital... intre naivitatea inocentei si carnal.
apropie-te incet si saruta-ma, sa pot ancora!

pt. ca pot

pt. ca pot si pt. ca oricum nu stiu cine ma petrece, pt. ca nu ma laud si pt. ca recomand cu drag.

memento vitae

zilele importante miros altfel mereu. probabil ca au chiar si alt gust. iti vin altfel, cad altfel pe tine, le tragi pe tine altfel, le porti altfel. toate acele dati cand cu emotiile-n gat, cu tremur in carne, cu palmele transmpirate, cu gura inclestata si inima largindu-ti limitele corpului in repetate randuri, pompand sangele ca un vulcan activ, cu maruntele bucurii drept cel mai mare chin imediat, temporar. cu clipele sau zilele ce-i urmeaza fiecareia, un perpetuu dans la brat cu infinita pace, implinire, freamat bland precum o boare, viata infailibila, nemuritoare. zilele care nu sunt simplu praf, nisip sau pietre; zilele care sunt piramide, columne sau faruri. zile ca un munte inalt pana la nori inconjurat doar de aer curat pe o raza de cat vezi cu ochii, respirabil, satios. cat poti vedea inainte. adesea, zilele cu "intaia data" sau cu "de-acum incolo", sau acele zile ce-ajung sa stea "candva" intr-un fel de preamintire. cine mai tine minte acele eruptii viscerale de emotii surde?... acele enclave junesti.

direct din carcera

daca mai toata lumea se lamenteaza si reuseste sa exceleze in asta, absolvind cu atestat, de ce sa nu incerc si eu? macar cat sa-mi demonstrez (si mie) ca nu sunt mai prejos. ma absolv! de mine, de creativitate, de vointa. pentru doctorat, probabil, de nevoie.
mi-e sila de glazura de familie, dar tot pe-atat mi-e (de) sila si de viata ca un spectacol. da, fara semnul exclamarii, ca incerc sa mentin o limita a decentei aici. la drept vorbind, de ce nu-mi mai e sila?!...
ce risipa de viata!... reflectam putin inainte.
si ce-ar mai fi viata asta daca n-as trata existenta ca un (singur) adevar absolut? probabil ca minciuna ar fi completa. n.b.: nuante roz scaparand, scanteind viu in jurul meu... si bacovia m-ar imbratisa strans ca pe-un frate bun aka his brother from another mother!
contorsionat si amortit asa, asa ma simt.

... si rufele ar sta intinse la uscat, in bataia vantului, dar n-au fost spalate.

spatiu puncte puncte puncte
(desi mai corect, probabil ca ar suna capital, sau intr-o nota mult prea grava, chiar cu conotatii morbide, "punct punct punct")

(pr)intre acte

[pe de-a-ntregul]
Nicicând n-a fost în societate
norma artistică o normă plină (-ntreagă)
să fie pe deplin normal a fi
cu frumosul perfect anormal.

[duet perfect]
Sărăcia şi avuţia
sunt două antonime
care se au în rime.

[prea-plin]
Bumm-ul cordal intercostal
basul sangvin visceral
organic vivace vârtos
cu vlagă răsună râvnind
graniţa trupului rătăcind
s-o lase uitării ruine.

[sentiment ivoar]*
Nu te-amăgi şi nu visa
ca fierul călit în răstimp -
sabia în foc şi cu apă bătută -
să aibă în noapte mireasma plăcută
de liliac, de lăcrămioare, tei sau salcâm,
să-ţi fie aerul drag din plămân
sau pernă moale mulată
iubitei; însă, doar...
culoarea ivoar.

[ ceva cumva intim ]
simţind un cuplu sub clarul de lună
bidirecţional în mijloc de drum,
ea foarte frumoasă, el total hotărât,
necântându-şi totuşi în strună
şi lăsând să iasă mult fum, dar încă
cu calm analizănd încontinuu,
probabil de la Androgin spre noi
Întreg Destinu' ce i-ar fi legat
cu o nevăzută aş zice sacră aţă,
pe semne acum puţin mai subţire,
însă reuşind să se ţină în fire,
mi-am amintit azi (şi) de viaţă
şi mi s-a facut dureros dor de ea,
cum trece aproape nevăzută
şi fragilă, delicată, zbuciumată,
cum palpită,
plutind, fâlfâind, între a fi şi sfârşit -
nimic infinit, arzând cu dorinţa!

(între n.b. şi erată: în mijlocul drumului; nespus de frumoasă; fum cât cuprinde; analizând în detaliu; ţinându-se-n fire; arzând în interior de dorinţă)

---------------------
* cred ca cu dedicatie, indecis si nesigur, incert :)

si ce-i cu asta?!!!...

artistii poarta mereu ochelari negri cu lentile dens-fumurii cand zboara, au bile anale ascunse in dulap, se inseala doar de amorul relatiei cu curiozitatea si se strecoara printre viata si moarte pe un curs indefinibil; sub pat isi tin debarasate bataile inimii incarcate, venereaza pamantul si vantul secund desi se nasc din apa izbita cu foc, divinizeaza sarutul prim pe care-l divizeaza dintr-un singur gand. saluta, stranuta o moarte acuta, imbratisand cand si unde cand sunt aici si acum; inspira adanc si expira chip spre nicicand cu izbanda.
artistii sunt cosmici si fantomatici, cred in zeita fluctuatiei spermicidelor, constant se imbraca in fum si nu se intreaba cum.

wha'eva...

primitiv. spiralat. primitor. haotica interdependenta. ş.a.m.d.

iarasi a venit, strecurandu-se cu şiretenie pe te miri unde in calendar, cand nu erai atent, in carnea-ti frageda, in nari, sub piele. iarasi a venit vremea aceea din an, ispititoare ca o naluca. iarasi sunt imbracat, invaluit, mangaiat si sugrumat, absorbit, supt in valtoarea acestui aer divin. acest aer molatic, vivace, aproape matur si nu prea, umed, a carui fiecare particula pare a fi imbibata in dorinta flamboaianta, in soapte ademenitoare, in urzeala senzuala menita sa-ti amestece si ameteasca simturile frenetic, sa-ti roteasca (invarta, en. "to spin") imaginatia pana la fermecatorul refuz apoteotic! si apoi brusc lesini extenuat inca tremurand doar din inertie, extatic. dupa gust, o tigara dupa, un cub de ciocolata, o felie generoasa de mandarina sau un pahar darnic de bautura revigoranta cu pulpa, sau fara. acest aer puternic hormonic, sau hormonesc, sau hormonos; nu hormonal, nu. e de-ajuns sa deschizi geamul cateva clipiri de gene lungi ca acest sarmant tanar zburator iminent, invaluit in mantia sa intunecoasa de vasta noapte presarata cu timide stele, stelute si vechi astrii, sa-ti inunde camera oricat de moarta si sa-ti abunde oasele oricat de ingropate in trup. e anotimpul in care de la sine, intr-un spirit natural iti vine sa lasi octavele orgasmice fluide sa fuga firesc pe fereastra, sa curga, sa se reverse, sa alerge eliberate, sa zboare ca fluturii, zburdand vioaie printre cartiere adormite, lovindu-se imbratisate strans doar de ecoul lor sau alte foneme libere (de supracugetatori, sau transcunoscatori, sau suprematori ?). timpul in care animalic sa simti carnea vie cum palpita sau freamata firav sub buricele-ti degetelor, sub vraja organelor delicate dedicate comunicarii, conectarii, asimilarii si apartenentei si sa te adapi insetat cu zeama sacra din cupa sentimentelor, sa te infrupti cu hipertraire, cu arhiiubire direct din cord si nu cu paiul. timpul sa te avanti in celalalt, sa-i fi prea-plin si peste-poate-ul. valve organice deschise cu drag, pistoane sangvine in dragoste, delir. creator si creatie, cumul, intreg deplin, absolut (cu sau fara Bivolaru, i actually don't care). + hazard, fireste. intr-o atingere, primordial si paradoxal. vital. aproape virotic (care, desi s-ar crede, nu, nu este copilul din flori, pierdut si regasit, dintre viral si erotic, conceput intr-o noapte de demult, in voia grabnica si impulsiva a zeilor).

dar, desigur :), nu pe aceste franturi de viziune voiam sa-mi concentrez atentia, ci pe urmatoarea constatare:
inainte era totul alb-negru. trecutul pe care azi il cunoastem prin prisma vizuala a fost, este, va ramane alb-negru; asa l-am cunoscut, asa ne-a fost prezentat de cei care l-au "captat". reprezentarile (foto/video ale) timpului acela ne-au ramas doar alb-negru, desi realitatea proxima in care au aparut, in care au luat nastere pt. nemurire, era color. fara, poate, ca simplul privitor de azi, mai mult decat cel de atunci cred, spectator la spectacolul aparent neregizat, aparent prim-natural, sa-si puna si aceasta insignifianta problema asupra unei, poate, imperceptibile transformari a continutului sau, si mai corect, a procesului de metamorfozare a perceptiei in legatura cu, sau asupra acestuia. OMG, ce exprimare din barda, de teoretician analfabet! altfel spus si pe scurt, conceptul de "e firesc sa fie asa; e film vechi, e a/n sau vice-versa, e a/n, deci e vechi". n.b.: deja imperceptibila transformare deoarece impusa de medium, de limitele tehnologice ale acestuia, caracterizat prin respectivele mijloace aferente de exprimare si, prin urmare, transformarea, sau stabilirea acestuia ca nivelul 0 de pornire, fara a lua in calcul neconcordanta dintre referential si imaginea reprodusa a acestuia. almost OMG again! :D (cine a spus ca nu exista si in exprimarea lingvistica multimea cuvintelor - conceptelor, mai corect - complexe, ca-n matematica, de care mai bine te-ai tine departe, caci nu vei ajunge niciodata sa le uzitezi la piata, cand cumperi cartofi de la taraba?!)
prezentul il stim, il simtim zi de zi, il vedem constant, il gustam; e si el color; are si miros (cel mai adesea). imaginile sale sunt color, de asemenea, cu putinta relativ recenta. reprezentarile vor dainui colorate despre ere color, dar intr-o lume in care se presupune ca nici n-ar exista culoare(a) in afara creierului, in spatiul material, concret.
si ce-i cu asta, nu? exact mai nimic.
_____
ps: cat de zemos e miezul lor si ce intim dar extrem de cuprinzator si-ntins, extins aproape fara limite, univers deschid portile fiecarui cuvant! e realmente pacat sa pui atatea lacate si sa fereci aceste ne-cetati ce-asteapta neincepute, nedescoperite, necunoscute, fiecare in sine ca o idila cu poveste, cu specific. nici nu mai zic nimic despre posibilile conexiuni dintre ele in numar aproape infinit (chit ca dl. Infinit nu are grad de comparatie) ce confera noi progenituri ideatice, infloritoare extensii ale uzualului sa se inradacineze in discursuri posibile. in aceasta diversitate, chiar si cu maiestrie, dar mai ales cu maiestrie, consider, te poti pierde cu usurinta pana la nemaigasire.

una din zilele alea!

azi e una din zilele acelea in care de neunde imi rasar in minte o sumedenie de intrebari... si fiecare dintre ele inutila nu doar in felul ei si probabil lipsita de jumatatea raspunsului. ma intreb cine le sadeste acolo si cine are grija de ele cu atata migala, pana la maturitate, sa le ude, sa le schimbe, sa le stearga pana ajung sa infloreasca brusc undeva intre ochii mei, nesigur unde, fara sa le fi cunoscut si doar samanta, sau doar ghiveci.
de exemplu, ma intreb daca educatia intr-un spirit competitiv este chiar/intr-adevar buna? desigur, nu doar pt individ, ci si pt. colectivul sau. si nu doar pt colectivul sau, cat chiar si pt. sinele sau, ce usor s-ar putea frange la un moment dat, cum altii s-ar fi frant sub reusita sa. dar sa nu fiu recesiv cand vine vorba de o dezvoltare personala, o anumita finete si acuratete a sinelui, poate chiar o transcendenta! culmea, as fi zis o imbogatire, dar tocmai mi-am readus aminte ca mai greu este sa simplifici la esenta, decat sa umflii la nesfarsit. desi, iar culmea, imi suna extrem de ciudat existenta unui cumul ca rezultat doar al unor procese de scadere. in fine. oricum, nu-mi sta bine in ipostaza de Gandhi, plus ca apreciez fair-play-ul, ceea ce include competitia.
de exemplu, sunt curios cum ar fi daca intr-o zi, te-ai trezi indreptatit sa te intrebi daca tot ce ai aflat si ai invatat intr-o viata intreaga, insignifianta comparativ cu varsta cosmosului, este corect si adevarat. si nu ma refer la mici informatii, de la retete de bucatarie sau leacuri babesti pana la stiinta rachetelor si dezvoltarea nano-organismelor, ci la vectori de viata. daca nu cumva tot cursul istoric si toata evolutia, sau poate nu chiar toata, nu sunt decat o deviere si poate suntem, devenim redirectionati de la ceva mai... bun (?), maret (?), important (?). alternative necunoscute azi au existat si alternative neinfaptuite vor exista si atunci nu pot stabili criterii valorice (bun/rau, maret/neinsemnat, important/neimportant) pt ceva ipotetic, decat poate intr-o baza umana de interes comun. stiu, si putina paranoia si putina inconsecventa in raportarea fata de un referential (constant) in acelasi "de exemplu". poate ideea trecerii pe o noua treapta a evolutiei nu parcurge xxxxx ani de agoniseala, competitie, avutii si dezvoltare tehnologica. sau poate, dimpotriva, reprezinta o conditie pe care incerc eu sa o omit.
de exemplu, realizez ca ma pot intreba daca "ocazia de a iubi" este un bun dat, sau castigat. aceasta ocazie iti este oferita intr-o inlantuire de evenimente, intr-un melaj / cumul / deformare de experiente, de-o anumita conjunctura, un anumit context, sa spun persoana; survine? sau ti-o produci dupa buna vointa, nu musai bunul plac?
de exemplu, importanta independentei sau falsul sentiment de libertate?...
de exemplu, de exemplu!...

de exemplu... si doar de exemplu, de ce nu ma mai joc cat o faceam cand eram mic? durata si intensitate!

fărâmă intimă

frumusetea imi da aripi! si frumusetea mi le reteaza uneori. suflul ce le deschide e doar un vanticel, un zefir firav cârlionţat, o boare aproape. zborul nu mi-e lin, cum nici cursu-i nu-i este abrupt. zbor jos, adesea aproape ne-naltat. zmeiele stiu. cunoasterea imi da incredere. si cata cunoastere inca incape, gasindu-si rostul nestiut! gustul insa previne cunoasterii! tot ce preceda nu rar se uita. de-ar dainui impleticindu-se armonios, lunecand una peste cealalta, imbratisandu-se cu mai mult decat prezent in glas!...
mai mult, mai mult, extaziant, orgasmic, mai mult decat putinul, mai mult decat strictul necesar, insusi necesarul, putin mai relaxat! mai multa forma sa ma izeasca, mai mult alai sa ma zideasca, mai mult glas sa ma robeasca, mai multa lacrima sa ma zdrobeasca... ca-ntr-o moara de apa, de vant, de foc, de pamant, sa cearna, sa alchimizeze, sa-mi purifice voia!
cu toate simturile intregite, inrudite, sa ma framant. fara căinţă.
cum brutarul scoate dragastos painicile rotunde fierbinti din cuptorul cu lemne, absolvind sau absorbind cugetele cu proaspata si ademenitoarea mireasma pe care toti trebuie s-o fi cunoscut macar o data.

un dar, pă interes

intr-un univers postexploziv cultural, in continua expansiune, sinteza devine un proces extrem de dificil atat prin natura sa, cat si prin relatiile pe care le poate stabili cu ambientul in care ar putea lua nastere. cand interesul este de a folosi cat mai multe, poate chiar toate culorile de pe paleta, eventual chiar sa se mai inoveze, patenteze si catalogheze cateva tonuri daca ar fi cu putinta, procesul de a cauta drumul inapoi catre radacini, catre vreun sambure primordial trece cu usurinta drept o actiune retrograda si usor blamata. si cine isi doreste regres, involutie, sau pur si simplu sa se joace in cimitirul de oase, nu? de ce ne-am impotrivi evolutiei fugitive, in special in sensul superficialitatii, alerte si suprasaturate din care insa adesea lipseste cu desavarsire sentimentul preaplinului extaziant? de ce ne-am pierde timpul pretios, dedicat consumului de care suntem spanzurati, cu aberatii conceptuale precum contemplarea sau esentializarea? de ce am invata sa comunicam si exact, daca putem cu atata fast si opulenta sa aberam pedelaturile(?) vreunei esente? si-n plus... cine ar vrea sa ia parte la asa ceva, sa poarte semnul celui care n-a savurat prezentul si a trait doar in trecut, a celui care poate realiza la sfarsitul calatoriei ca nu a realizat aproape mai nimic - nimic de luat in seama de semenii sai?
desigur mi se pare ca urlu stupid precum cainii la luna si oricum nu stiu exact cui ma adresez caci "taberele" sunt deja impartite si definite probabil si oricum, din nou, o anumita aplecare cu interes catre acest gen de subiect nu impune sihastrie si abstinenta, cum ar putea intelege eronat unii, cum probabil tind sa ma exprim extremist. DAR unde mai este granita intre frumos si nonfrumos, intre arta si kitsch, intre tumultuos si degeaba, intre extaz si banal?! si nu ca as fi vreun conservator pur-sange, dar chiar si eu, contemporanul mie-mi, ma intreb uneori, adesea, "care granita?", la fel cum sunt convins ca mi s-ar replica din partea altui contemporan. sau, poate pe undeva chiar mai grava si adanca, "de ce?... ar fi nevoie de vreo/aceasta granita".
cum spuneam, nu caut sa propavaduiesc scheletele, sper, dar parca ar fi mai interesant de observat si exemple de oameni care inteleg ca sinteza este necesara unei mai evolutii :), ca este benefica unei dezvoltari armonioase, ca este de asemenea importanta.
si sarindu-mi putin, aproape, tot in sfera limbajului, gandul de la vizual la lingvistica, imi readuc aminte cum plang cu jale cimitire intregi de cuvinte (ingropate adanc dinainte de moarte) in discursuri lacunare si incomplete - daca-ti poti imagina si golul drept un element necesar -, nici macar laconice! un macel in care mila fata de ele nu exista, caci nici n-a fost cunoscuta, nici macar in stadiul incipient, de concept, de cuvant! fara oameni dornici, sau pregatiti, sa le resursciteze frumusetea zdrobita de macelari.

pseudofilosofie ieftina la ore tarzii. si-mi pare rau daca, pe deasupra, par si inconsecvent.
drept cadou ochiului macar interesat si rabdator pana la sfarsit,
X vs. 0 (aleatoriu ales si mai elevata decat altele)

si, desigur, nu sunt incuiat, admit ca si prost-gustul este la fel de necesar pe lumea asta pe cat este si opusul sau frate mai mic. ca doar suntem o mare familie, nu?!

o 9 smart aplicaţie

maimuţe camuflate în oameni. oameni costumaţi în maimuţe. cică şi delfinii! în frigider, în debara... sunt capete înşirate dezgolite de idei. în frigider, în debara... caut răspunsuri la întrebări picante care nu-şi găsesc ingredientele ici-colo. în parcare, în mall, în umbra satelitului străin poate ar fi mai lesne de asteptat un ecou (deloc târziu). înăuntru, aş fi zis, dar am uitat şi ce este afară. culori, explozii, direcţii. propulsie, absorbţie. forţe centripete şi forţe centrifuge. nimeni nu mai stă să analizeze limbajul, buchetul, mireasma, nuanţa. să escaladeze munţi, să umple văi cu voce, cu sens. şi la ce folos! că maimuţele oricum nu vorbesc. se înteleg din priviri doar! câtă cunoaştere, câtă comuniune; telepatie, frate! poate nici măcar. intelect superior de nedescifrat! alalalalong-longlonglilong-ohyee. sau vreo simplă user-friendly aplicaţie.
desigur, nu zic de cei cărora asta le este meseria, să analizeze discursuri, să înmoaie sau înăsprească substraturi, să învelească sau să dezvelească, să inventeze cuvinte noi de care ai nevoie să te faci înţeles, să-ţi ofere diverse linere colorate strict necesare.
...cartofi prăjiţi fierbinţi cu usturoi, să-ţi hârşâie creierele alea din gât, să le rupă de plămân! plăpândele creiere de microbi!
haos (deşi aş fi folosit "hazard") şi interhaos... cu o doză maximă de optimism. la pachet, că mă grăbesc să transcend!

pe langa encefal...

... ca atunci cand te-ai trezi dintr-un somn adanc si lung, cumva, fara sa stii ca te-ai nascut vreodata. fara macar a stii ce-nseamna nastere(a), ce este, ce presupune, cum se desfasoara. fara macar sa stii ce este somnul sau ce ti-a pricinuit trezirea si ce i-a precedat aceastei stari de constienta nedefinita in mintea-ti neformata cu/de (astfel de) concepte. "cine esti?", "unde esti?", sau chiar puternica si dramatica "ce esti?!" n-ar avea rezonanta, ar fi nimicuri, n-ar exista iar viteza... viteza ar fi nemasurabila probabil a trairilor confuze, incerte, ilogice! om, animal, planta, pamant, aer, femeie, barbat, mama, copilarie, maturitate, bun, rau, coerent, incoerent, concret, absurd, virtual, aparent, conştienţă, inconştienţă samd.! n-ar fi oare aceste simple cuvinte acum explozii ample ce-ar putea chiar lasa cratere adanci sau dureroase in urma in omul amnezic? in gelatinosul sau inauntru. in fluida sa viziune a ce-i este exterior, a ceea ce nu cunoaste daca ii este sau nu propriu, el insusi inca, a ceea ce nu stie in jurul sau. pe cat de mare cosmosul pe-atat de doua ori mai multa necunoastere... si nici o intrebare, nimic, nici un gand, nici un cuvant! doar o liniste patrunzatoare cat vastul univers. lipsit de vreun limbaj, dar cu un cord pulsand continuu in carcasa toracica si un creier plutind in zeama magica, magnifica, un om-planta, un om-vaza cu flori, un preaiubit om-dulap in viata ta, in camera ta, langa patul tau, adapostindu-ti intreaga garderoba mult indragita pt. ca-ti face zambetul sa radieze, sanii sa ciupeasca priviri aprinse, picioarele sa pluteasca, bratele sa absoarba imbratisari, saruturi samd. un om-umbrela... care-n nestirea celorlalti si chiar si-a sa, sa cuprinda sub arcurile-i frante imaginea ascunsa a intregului, a conceptului mai larg decat "este".
muscand din timp cu nici-nu-stie-ce si avand in ochii mati cenusii inchisa expresia expresiva "nu e acasa astazi, implicit va rog reveniti"!...

la unison

sunt intrebat ironic daca mai pot, daca mai pot sa privesc atat. de-atata privit ar fi trebuit sa-mi iasa ochii pana acum, probabil! experienta isi spune cuvantul aici. ceea ce ma face sa-mi dau seama ca am doua chestii in comun cu melcul, nu doar una cum credeam: viteza ideala contemplatiei si extreme organe ale simtului vizual supraponderal.

ma intreb care este diferenta, granita dintre inauntru si afara. care-i limita? unde? cand inauntru devine afara si vice-versa, cand afara devine inauntru? cat de restrans e inauntru; cat de vast e (in)afara? cat se poate extinde inauntru pana sa-si piarda notiunea? poate sa se stranga pana sa dispara? inauntru nu ascunde vreun inafara? afara nu poate fi tratat ca inauntru? nu sunt oare la fel? afara nu cunoaste intranduri? oare au unitati de masura diferite? cum se intrecunosc, cum se recunosc?
inauntru si afara nu vibreaza la unison?
cand te regasesti pe GPS; cand esti pierdut in idei; cand nu esti; cand simti stramtoarea, asudand; cand nu vezi strajerii, unde esti? cand esti?!

multe nopti consecutive

cand viata iti ofera din neant limonada, fara sa fi cerut, fara sa te fi asteptat, fii magar si cere-i si zaharul! sau miere, dupa gust.
the chain

4 sezoane / 78 episoade : 65h usor intrerupte
ultimele zile am fost captiv in munca de 4 ani a unei echipe de foarte multi oameni. efortul depus de acest numar realmente semnificativ de oameni, rezultatul lor, l-am consumat dintr-o data, cu repeziciune, dintr-o sorbire intr-un timp probabil mai scurt decat a luat convingerii si infintarii intregii echipe. bine, cu siguranta n-am fost singurul consumator, deci "oricum"!... produsul in sine, desi deja invechit, expirat de 2 ani in aceasta "Epoca Vitezei", a fost pe masura! criteriul fiind capacitatea de incizie, nu valoarea morala sau estetica sau etc.. m-a zguduit, m-a modelat, m-a sculptat, m-a mestecat si m-a scuipat dupa bunul plac; cam ca la terapie intensiva. mi-a intrat in vise, mi-a ajuns pana si in prima linie de perceptie a lumii inconjuratoare... si nu doar in momentul limita dintre vis si neoniric, cand mintea iti este nesigura, expulzata brusc din "orice e posibil" in imediata materialitate, renascandu-te concret, cat si pe celalalt, acest, taram al aparentului deplin control. este impresionant cat iti poate altera mintea experienta audio-vizuala virtuala; pseudo-omniscienta asupra traseului parcurs.
ajuns la maturitate artistica, cand era intrebat cat i-a luat sa realizeze acel tablou, artistul raspundea: "toata viata". un astfel de rezultat concret, coerent, cumulat, o asemenea forta directionata poate deforma, forma, revela sau ingropa consumatorul inconstient.

criptic. cryptique. crypta. kryptos

jazzul e acasa. asfaltul e acasa. de asemenea si mirosul de post-ploaie, cat si zgomotul ei. cojile de ou spart sunt nori. cica n-am cuvinte, dar am destule. ordine n-am intre ele, dar numai ordine sunt! frumosul e acasa. uratul e mancarea pusa cu drag pe masa dimineata. opusul e iubire. fluxul intrerupt si recompus si multiplicat si iar intrerupt e acasa. fluidul continuu e divin. acasa nu e acasa, insa peste tot e acasa. moale e dorinta. vorbele sunt licurici in distanta dintre buze si dinti, intre acasa si acasa. sentimentele sunt tablouri in casa. oamenii sunt sentimente in muzica. muzica e sanul voluptos erotic. senzual. filosofic. ideatic. magic. magistral. universal. axis mundi. Atlas. asta e navigatie iluzorie prin nonsens.
creatia e acasa. raspunsul e acasa. cosmosul e acasa. padurea neagra e patul. iar casa mea inca nu e un palat, e doar o coliba!

unii zic ca e momentul acela care defineste persoana. altii zic ca e persoana aceea care aduce momentul. eu sunt acelas care pune laolalta aceste opinii contrarii.

ma amuza teribil ca adesea sunt intrebat "vrei ceva?..." pe strada - chit ca de data asta erau minus nu stiu cate grade, troiene peste tot si o prea jucausa antipatica ploaie-ninsoare. unii muncesc pe conditiile astea si mai sunt si binevoitori! cert e ca mereu le raspund politicos si zambind distrat "nu, multumesc!". desi, culmea.... vreau... multe chestii! prea multe, sau poate nu prea multe, prea abstracte, sau poate nici macar abstracte, poate doar complexe, desi extrem de simple. in carti, in filme. in teorie, nici macar in carti sau filme uneori!

astfel asezate toate, fanilor mei, doar opulenta vizuala, sonora si pseudo-aberatica!

atipic(ă inconştienţă)

Viitorul este acum. Viitorul va fi abundent în posibilităţi, incitant, bogat şi prosper, prolific. Viitorul se va autodepăşi. Viitorul va rămâne trecut cândva. Viitorul nu va apuca să mă învăluie cu răspunsurile-i euforice şi nu mă va prinde strâns în mrejele noilor enigme magnifice. Viitorul îi va depăşi pe oameni cu peste viteza luminii. În imposibilitate, în imponderabilitate, prin efect de defazare, prin improbabilitate în miezul unei fiinţe nesaturate peste universalitate. Viitorul îmi va fi vasal, deşi nu voi mai avea capacitatea de-al recunoaşte. Nelimităţi extaziante, gusturi extatice. Viitorul va dezvălui inconsistenţa strâns împletită cu insistenţa. Trecutul este viitor; prezentul constrânge delirul. Suspendat (pr)in întreg. Juxtapunere şi multiplicare.

cevabizarsepetreceincapulmeudaresteeliberatorsistraniuexaltant

(gândirea este incapabilă să creeze nonsens, structuri ilogice, căci rezultă)

şi nu-s (doar) negativist

mă întrebam ce să mai scriu, ce-aş mai putea scrie sau de ce aş face-o. se pare că am aflat.
stau la lumina unor leduri sfâşietor, aproape, de chioare şi-mi scriu declaraţia. printr-un accident neplăcut am ajuns în această situaţie ambientală. "accident neplăcut"!? există oare vreun accident plăcut?! desigur că există şi cu siguranţă o susţin: în artă, de exemplu, în viaţă.
am cunoscut o persoană a cărei zi a fost, probabil, într-atat de neplăcută încât n-a putut oferi un zâmbet sincer, decât aparenţe calde, pseudo-relaţionare (nu ştiu de ce am evitat "comunicare")  şi atenţie dispersată în întreg spaţiul difuz. umbla cu o hamster. probabil neimportant pt adevărata poveste, dar mergea şi puţină coajă peste pulpa subiectului! piele, carne, miez, wha'eve'...
mă dezamăgesc oamenii pe capete (în jurul meu)... (...) şi fără să-şi dea seama şi uneori fără chiar să-mi dau seama... şi cunoscuţi şi necunoscuţi!... şi mă întreb cu neglas, oare la fel fac şi eu la randu-mi faţă de ei, alţii, oricine?!...
sau poate am eu aşteptări prea mari! cum ar zice unii, alţii cu simplitate.

se fute încet încet tot idealismul, cu grijă, cu siguranţă, fără să lase progenituri.
în cinstea sfărşitului lumii prognozat, stropit cu digestiv german.