azi îmi dă târcoale o întrebare, în cercuri tot mai strânse, concentrice, până ce începe să-mi foreze epicentrul facultăţilor mintale şi al existenţei: oare în artă ce importă, să se producă (cantitativ, ca exprimare), să se realizeze/creeze cu sens (cu încărcătură, cu direcţie poate, cu orice fel de fir epic sau nonepic), sau să se inoveze (încerce, sau reuşească)?
probabil că nici n-ar trebui să-mi pun întrebări de-astea, cumva fără rost, nejustificate într-un sistem cauză-efect, şi să-mi văd de treburile mele, dar nu ţine mereu de mine, aparent.
( şi răspunsul: care Artă?!... )
luni, 5 decembrie 2011
sâmbătă, 26 noiembrie 2011
cu directie, dar fara busola
petrec rapid cu privirea indeosebi de multe fotografii. niciuna nu este cea pe care o caut. nici nu stiu pe care o caut in fapt. nici n-as avea cum s-o gasesc de altfel, caci nu exista inca.
ma gandesc intim: frumoase picioare; frumoase maini; frumos bazin; frumosi sani; frumos par; poate frumosi ochi; familiar glas poate daca l-as auzi; placuta arcuire a musculaturii, armonioase forme, atragatoare culori, rapitoare curburi, deschideri si inchideri; dar unde este OMUL? unde se afla omul intreg, omul frumos? le vad pe toate, pe fiecare bucata in parte, deosebita, cizelata, incantatoare, plutind intr-o zeama densa de neom intr-un recipient mistic si incapator pt. iernat. trecerea la anotimpul rece este pe de-o parte sfarsitoare, dar pe de alta nascatoare si nu consecutiv, cat simultan. cordurile decorticate ar trebui sa-si scoata blanurile de la naftalina sa se-nfase serios. se face ca unele au blana direct pe dinauntru. adesea acelea care dorm intre zabrele, inconjurate de bare paralele sudate in intreg. cuburi nascatoare de oua ce nu se mai deschid, de ecuatii cu rezultanta buclata in infinit - bucle suave precum parul balai al Venerei, cel alunecand in valuri, serpuind pana in valurile marii clare, care perpetua miscarile ondulatorii pana la tarmul cazand intre nori si-napoi printre stele si prin vant in parul ce albeste, al altei Venere.
nu este ca si cum as arunca resturile unui ospat demiurgic, sau as picura din potire doar ce-a mai ramas dupa ce zeii au baut spuma, ca un alcoolic ce aduna intr-o bodega din toate paharele dupa ce-au baut toti si-au plecat, desi nu e nici ca si cum m-as stradui sa insamantez un nesfarsit infloritor univers.
printre altele, in aceasta calatorie, am intalnit si niste franturi statice din timpul unui bun prieten care ar putea in cateva clipe sa deseneze aproape totul despre nimic. e placut sa stai la mare lasand vantul umed sarat sa-ti zvante faptura si din varful negru ascutit al creionului sa se scurga in nestire un alt univers, plat, prea putin asemanator cu cel recognoscibil. poate ar fi timpul sa-mi schimb prietenii. poate ar trebui sa ma schimb.
nu e ca ar fi sau ca n-ar fi, caci nu stiu daca as putea sau n-as putea, de vreme ce n-am incercat pe bune, dar n-am prea fost obisnuit sa vreau. ceea ce, 'mi dau seama, pe cat ar fi de filosofic, pe atat ar fi de incalcit - nu musai complicat - sau ne-de-viata - ori de neviata.
si pt. ca ma simt catva legat de piesa asta, cam in aceeasi masura in care nu prea sunt legat de nimic, dau mai departe, cum am primit si eu, o piesa ft. faina dintr-o alta cultura nemondializata, la care spre nebucuria mea n-am gasit traducere.
ma gandesc intim: frumoase picioare; frumoase maini; frumos bazin; frumosi sani; frumos par; poate frumosi ochi; familiar glas poate daca l-as auzi; placuta arcuire a musculaturii, armonioase forme, atragatoare culori, rapitoare curburi, deschideri si inchideri; dar unde este OMUL? unde se afla omul intreg, omul frumos? le vad pe toate, pe fiecare bucata in parte, deosebita, cizelata, incantatoare, plutind intr-o zeama densa de neom intr-un recipient mistic si incapator pt. iernat. trecerea la anotimpul rece este pe de-o parte sfarsitoare, dar pe de alta nascatoare si nu consecutiv, cat simultan. cordurile decorticate ar trebui sa-si scoata blanurile de la naftalina sa se-nfase serios. se face ca unele au blana direct pe dinauntru. adesea acelea care dorm intre zabrele, inconjurate de bare paralele sudate in intreg. cuburi nascatoare de oua ce nu se mai deschid, de ecuatii cu rezultanta buclata in infinit - bucle suave precum parul balai al Venerei, cel alunecand in valuri, serpuind pana in valurile marii clare, care perpetua miscarile ondulatorii pana la tarmul cazand intre nori si-napoi printre stele si prin vant in parul ce albeste, al altei Venere.
nu este ca si cum as arunca resturile unui ospat demiurgic, sau as picura din potire doar ce-a mai ramas dupa ce zeii au baut spuma, ca un alcoolic ce aduna intr-o bodega din toate paharele dupa ce-au baut toti si-au plecat, desi nu e nici ca si cum m-as stradui sa insamantez un nesfarsit infloritor univers.
printre altele, in aceasta calatorie, am intalnit si niste franturi statice din timpul unui bun prieten care ar putea in cateva clipe sa deseneze aproape totul despre nimic. e placut sa stai la mare lasand vantul umed sarat sa-ti zvante faptura si din varful negru ascutit al creionului sa se scurga in nestire un alt univers, plat, prea putin asemanator cu cel recognoscibil. poate ar fi timpul sa-mi schimb prietenii. poate ar trebui sa ma schimb.
nu e ca ar fi sau ca n-ar fi, caci nu stiu daca as putea sau n-as putea, de vreme ce n-am incercat pe bune, dar n-am prea fost obisnuit sa vreau. ceea ce, 'mi dau seama, pe cat ar fi de filosofic, pe atat ar fi de incalcit - nu musai complicat - sau ne-de-viata - ori de neviata.
si pt. ca ma simt catva legat de piesa asta, cam in aceeasi masura in care nu prea sunt legat de nimic, dau mai departe, cum am primit si eu, o piesa ft. faina dintr-o alta cultura nemondializata, la care spre nebucuria mea n-am gasit traducere.
miercuri, 23 noiembrie 2011
nostalgii pe langa moravuri
nu ca m-as da in laturi de la minimal, caci apreciez muzica repetitiva si in plus mi-o permite si varsta, dar mi-este imposibil sa nu constat ca inainte aveai ocazia sa-ti si dezvolti lexicul odata cu ascultarea muzicii, sau sa-ti reliefezi - chiar si vag - ceva trasaturi de caracter in timp ce-ti delectai simturile. putina traditie, ceva caracter - mai mult sau mai putin - national, nuante lingvistice sau chiar de conduita de viata si mai multe altele probabil le deprindeam in plus cat acul de la pick-up strabatea dicurile de vinil. desigur, si acum muzica educa sau ne educa copiii, dar as da dovada de prea mult old-school-ism daca as incepe sa insir revoltat ce anume! chiar, remarc amuzat ca pt filme exista recomandarea CNA-ului, ceea ce nu se aplica insa si la muzica. bine, stiu, inainte se mai treceau la misto niste avertismente pe casetele cu hip-hop suparat!
exemple: 1 2 3 si altele (piese) si altii (artisti)
iar acum cand le ascult imi dau seama de doua chestii: ce placut era sa stau si sa ascult odihnitor viniluri - parca reaud unele pacanituri cand era zgariat sau mai sarea capul; exista cuvinte in piesele astea, pe care nici acum nu cred ca le stiu.
exemple: 1 2 3 si altele (piese) si altii (artisti)
iar acum cand le ascult imi dau seama de doua chestii: ce placut era sa stau si sa ascult odihnitor viniluri - parca reaud unele pacanituri cand era zgariat sau mai sarea capul; exista cuvinte in piesele astea, pe care nici acum nu cred ca le stiu.
marți, 22 noiembrie 2011
la un non-non-stop
"- kidooooo!... - i AM a kido! i like being a kido! i LOVE being a kido!..."
am iesit sa-mi iau dulci de-ale gurii in ciuda orei tarzii. m-am surprins regasindu-ma in oglinda purtand geaca, caci ultimul timp mi l-am petrecut hibernand si ascutindu-mi simturile, inevitabil!
inaintea mea, la casa de marcat, era o tanti care nu stiu ce a cumparat, dar din usoara valva care s-a produs in jurul ei am remarcat ca a platit cu un bon si o bancnota de 100 de lei, probabil facandu-i fara intentie viata mai putin dulce casierei care s-ar fi pregatit sa-si incheie ziua de munca. am discreditat-o deoarece am observat ca-si opera captivata gadgetul high tech de comunicare chiar si in aceste cateva insesizabile clipe de asteptare la asemenea ora cand nici clientii nu-s multi si nici cosul de cumparaturi nu da pe afara in general. aceeasi rumoare din jur, freamatul pomenit anterior, care i-a distras atentia de la ecranul generos, m-a facut si pe mine sa iau seama la acest detaliu contemporan ce m-a condus la o... desconsidera, sa spunem. eram cu vreo doi pasi in urma ei. cand a terminat si am avansat am simtit un miros placut de bucurie dulce, un parfum atragator si captivant, fascinant, fermecator de... jeleu (probabil galben, sau rosu; nu cred ca albastru). m-am intrebat de unde poate sa vina, presupunand ca e de la casiera, insa pana sa-mi dau seama, a disparut. ceea ce m-a facut sa concluzionez totusi ca nu trebuie sa judeci o carte dupa coperti si ca poate fusesem cam aspru in secret cu tanara ce tocmai plecase.
"feeeemeeiieeee de jeleeeeeuuu..."
pssuuup, tragand baluta din ton: chaaaapp!
evit posibile alegorii sau sincretismul de aceasta data si adaug, prin urmare, bonusuri:
1 , 2 , 3 .
am iesit sa-mi iau dulci de-ale gurii in ciuda orei tarzii. m-am surprins regasindu-ma in oglinda purtand geaca, caci ultimul timp mi l-am petrecut hibernand si ascutindu-mi simturile, inevitabil!
inaintea mea, la casa de marcat, era o tanti care nu stiu ce a cumparat, dar din usoara valva care s-a produs in jurul ei am remarcat ca a platit cu un bon si o bancnota de 100 de lei, probabil facandu-i fara intentie viata mai putin dulce casierei care s-ar fi pregatit sa-si incheie ziua de munca. am discreditat-o deoarece am observat ca-si opera captivata gadgetul high tech de comunicare chiar si in aceste cateva insesizabile clipe de asteptare la asemenea ora cand nici clientii nu-s multi si nici cosul de cumparaturi nu da pe afara in general. aceeasi rumoare din jur, freamatul pomenit anterior, care i-a distras atentia de la ecranul generos, m-a facut si pe mine sa iau seama la acest detaliu contemporan ce m-a condus la o... desconsidera, sa spunem. eram cu vreo doi pasi in urma ei. cand a terminat si am avansat am simtit un miros placut de bucurie dulce, un parfum atragator si captivant, fascinant, fermecator de... jeleu (probabil galben, sau rosu; nu cred ca albastru). m-am intrebat de unde poate sa vina, presupunand ca e de la casiera, insa pana sa-mi dau seama, a disparut. ceea ce m-a facut sa concluzionez totusi ca nu trebuie sa judeci o carte dupa coperti si ca poate fusesem cam aspru in secret cu tanara ce tocmai plecase.
"feeeemeeiieeee de jeleeeeeuuu..."
pssuuup, tragand baluta din ton: chaaaapp!
evit posibile alegorii sau sincretismul de aceasta data si adaug, prin urmare, bonusuri:
1 , 2 , 3 .
vineri, 18 noiembrie 2011
text neindexat
Acu' ceva vreme, cu câtiva ani bunicei în urmă, bunul prieten al bunei mele prietene îşi încheia contul scriind "aruncă-te de pe blog" pe ultima sa pagină virtuală. Ne-am aruncat ca proştii rând pe rând, unul după altul. Întâi domnia sa, apoi buna mea prietenă, urmându-l în abisul concret, nevirtual, iar la sfârşit eu, lăsându-mă mai mult împins de la spate, fiind cumva dependent de o formă eliberatoare de scris, forţat chiar la cotitură, în momentul de tranziţie. Narez despre conturile 360 de la yahoo, ce şi-au modificat look-ul şi probabil şi mai mult de-atât şi mi-au blocat accesul la fostul eu. Desigur, mai mult decât "pe undeva" şi eu am fost încântat de această întâmplare, simţindu-mă eliberat de log-in şi log-out şi timpul intermediar necesar şi redobândindu-mi statutul de om social (vrăjealăă!). Eram cumva pregătit deja şi hotărât oricum să închei bolmojeala textuală scrisă cvasipompos. Amuzant mi s-a părut când i-a captat interesul unei rude de gradul I, descoperindu-l însă postdeces, când deja accesibile nu mai erau decât primele propoziţii din maxim 5 postări. Amuzant pentru că, fiind semisecret, nu-l citeau nici măcar o mână (de uriaş) de oameni, istorie care se repetă. Ştiu, unii ar întreba care-i rostul la a ţine un blog dacă nu e în văzul tuturor. - Hă?... ce spuneam?
Ideea e că nu sunt eu un mare cărturar, un lector notoriu şi totuşi m-a apucat aşa o nostalgie acum, nici nu ştiu de unde; un fel de curiozitate despre aspectele intime ale vieţii altora.
Cu el mă mai tot întâlneam pe stradă cu diverse ocazii, în diverse situaţii şi purtam scurte conversaţii fatice, de semicomplezenţă, cam fade şi inepte despre de toate comune, despre nimic, despre ultimele realizări ale fiecăruia. Mereu apelam la trecur în caz de liman incomod şi linişte jenantă: "Cum mai merge cu muzica? Şi... cum mai e cu trupa? Ei, şi ce-aţi mai făcut, ceva planuri noi? Da, lucraţi la un album nou, spui?". Era hilar, aş putea spune, dar e în natura omului să fie sociabil, comunicativ, plin de politeţuri (inutile). Ne-o cere codul lui Adam (deşi mie mai mult mi-o impune decât simplu cere).
Cu ea mă întâlneam în ape mai teritoriale şi îi citeam din când în când mai rarele postări cu interesul pe care l-aş acorda urmăririi unui film (serial) în care joacă o persoană cunoscută.
Vaaai, ce târziu e! Cât timp a trecut de când îmi manifest nostalgiile şi pofta de lectură, apetitul nesaturat pt. detalii personale! Ar trebui să mă întorc la treabă!...
Şi bartai inepţia de text ce las în urmă!
P.S.: acum, însă, citesc poezii contemporane când nu mi se oferă, dar răsar, înfloresc şi-mi devin accesibile.
Ideea e că nu sunt eu un mare cărturar, un lector notoriu şi totuşi m-a apucat aşa o nostalgie acum, nici nu ştiu de unde; un fel de curiozitate despre aspectele intime ale vieţii altora.
Cu el mă mai tot întâlneam pe stradă cu diverse ocazii, în diverse situaţii şi purtam scurte conversaţii fatice, de semicomplezenţă, cam fade şi inepte despre de toate comune, despre nimic, despre ultimele realizări ale fiecăruia. Mereu apelam la trecur în caz de liman incomod şi linişte jenantă: "Cum mai merge cu muzica? Şi... cum mai e cu trupa? Ei, şi ce-aţi mai făcut, ceva planuri noi? Da, lucraţi la un album nou, spui?". Era hilar, aş putea spune, dar e în natura omului să fie sociabil, comunicativ, plin de politeţuri (inutile). Ne-o cere codul lui Adam (deşi mie mai mult mi-o impune decât simplu cere).
Cu ea mă întâlneam în ape mai teritoriale şi îi citeam din când în când mai rarele postări cu interesul pe care l-aş acorda urmăririi unui film (serial) în care joacă o persoană cunoscută.
Vaaai, ce târziu e! Cât timp a trecut de când îmi manifest nostalgiile şi pofta de lectură, apetitul nesaturat pt. detalii personale! Ar trebui să mă întorc la treabă!...
Şi bartai inepţia de text ce las în urmă!
P.S.: acum, însă, citesc poezii contemporane când nu mi se oferă, dar răsar, înfloresc şi-mi devin accesibile.
luni, 14 noiembrie 2011
[nestare], dar existenta implica/necesita stare
cu cine dracu vorbesc, ma intreb, cand nu vorbesc singur? iar cand ma surprind vorbind singur launtric, chiar fara voia mea uneori, deci doi eu distincti de mine ocupandu-mi spatiul vital din minte cu necontrolisme absurde ca intr-un joc dada, mai mult chiar, ca intr-o incercare de a sabota un joc dada, ma intreb si mai intrigat cu cine dracu vorbesc, sau cine dumnezeu sunt astia doi eu care poarta o conversatie, bolborosind ilogic si incoerent in mintea mea in lipsa-mi, ignorandu-ma cu vointa nesimtita. stiu, pentru orice om normal caruia i-as fi in plus si important, asta ar putea parea un puternic semn de schizofrenie, dar anunt cu siguranta ca nu e decat o oglinda a acestuia.
v-as revolta si m-as reforma!
da-da, nu-nu, stiu-stiu, pe-astea-le-am-mai-auzit-de-nenumarate-ori!
[probabil nestare, dar nu o voi rezuma la nume, limitand-o]
forţa centripetă dintr-o glastră de pipetă
dintr-o curvă mai cochetă
decât strălucirea unui astru
decât dorul ce-l maiastru
făr' de-o aripă, lipsit de umbră
într-un nod târziu de fugă
într-o lustră antică aprinsă
într-o dungă centrifugă
risipindu-se în vast de-ntinsă!
v-as revolta si m-as reforma!
da-da, nu-nu, stiu-stiu, pe-astea-le-am-mai-auzit-de-nenumarate-ori!
[probabil nestare, dar nu o voi rezuma la nume, limitand-o]
forţa centripetă dintr-o glastră de pipetă
dintr-o curvă mai cochetă
decât strălucirea unui astru
decât dorul ce-l maiastru
făr' de-o aripă, lipsit de umbră
într-un nod târziu de fugă
într-o lustră antică aprinsă
într-o dungă centrifugă
risipindu-se în vast de-ntinsă!
vineri, 4 noiembrie 2011
rezumat
Am visat ceva care se zbatea chiar si dupa moarte, un organism sectionat, o jumatate de organism cu colorit sangeriu si o persoana care ma tot imboldea, insistand sa am contact fizic cu acest ceva, rest de ceva, segment care, desi transat, inca palpita, miscandu-se haotic si pulsand agresiv. Desi sarea dintr-un loc intr-altul in planuri cand mai apropiate, cand mai departate, spatialitatea era cumva suspendata si hiperbolizata / augmentata (caci ambele cuv. imi plac in acest context). Mi-era destul de incomod si ma feream, dar altceva vivace in mine, ma impingea discret sa incerc curios-temator, ca atunci cand trebuie sa imblanzesti o fiara salbatica, libera, presupun.
----
Intr-o conjunctura, la putin timp dupa ce am cunoscut pe cineva, mi-a zis cu ton ironic si pisicher ca-s materialist, discutia pornind de la bazele prieteniilor. Ma amuzat si-am zambit prin in joc.
Adevarul este ca si materialitatea si imaterialismele sunt perisabile, se consuma sau se distrug in timp, diferenta este ca la unele nu este necesar sau direct vizibila transformarea. Fireste, asta nu inseamna ca-i contrazic pe cei care sustin cu tarie ca sentimentele sunt precum niste arbori sau niste flori care cresc si se dezvolta si ramifica, in primul caz, sau infloresc, deschizandu-se spectaculos, in cel de-al doilea.
Prietenii buni si paltonul pe care l-ai purtat cu drag atatea ierni, dar acum e mancat de molii!
----
Intr-o conjunctura, la putin timp dupa ce am cunoscut pe cineva, mi-a zis cu ton ironic si pisicher ca-s materialist, discutia pornind de la bazele prieteniilor. Ma amuzat si-am zambit prin in joc.
Adevarul este ca si materialitatea si imaterialismele sunt perisabile, se consuma sau se distrug in timp, diferenta este ca la unele nu este necesar sau direct vizibila transformarea. Fireste, asta nu inseamna ca-i contrazic pe cei care sustin cu tarie ca sentimentele sunt precum niste arbori sau niste flori care cresc si se dezvolta si ramifica, in primul caz, sau infloresc, deschizandu-se spectaculos, in cel de-al doilea.
Prietenii buni si paltonul pe care l-ai purtat cu drag atatea ierni, dar acum e mancat de molii!
miercuri, 2 noiembrie 2011
marți, 1 noiembrie 2011
între timp
22:14:30 01.11.2011
00:00 ; 01:15 ; 02:09 ; 03:40 ; 04:10 ; 05:06 ; 06:02 ; 07:31 ; 08:03 ; 09:25 ; 10:47 ; 11:54 ; 12:35 ; 13:45 ; 14:14 ; 15:30 ; 16:20 ; 17:28 ; 18:41 ; 19:18 ; 20:55 ; 21:58 ; 22:05 ; 23:59 ; 00:01
29.01 ; 28.02 ; 08.03 ; 17.04 ; 04.05 ; 01.06 ; 14.07 ; 06.08 ; 15.09 ; 03.10 ; 03.11 ; 31.12; 01.01
2013 ; 3021 ; 4020 ; 4021
"Între timp" este un poem enigmatic, criptic, steril şi stângaci despre absolut tot nimicul şi trecerea sa prin timp. El reprezintă un schelet ambulant al viitorului. Între timp, pârâie coastele şi epifizele în interiorul său absurd de gol, ca un ou nefiert mâncat cu linguriţa prin capacul crăpat cu grijă.
00:00 ; 01:15 ; 02:09 ; 03:40 ; 04:10 ; 05:06 ; 06:02 ; 07:31 ; 08:03 ; 09:25 ; 10:47 ; 11:54 ; 12:35 ; 13:45 ; 14:14 ; 15:30 ; 16:20 ; 17:28 ; 18:41 ; 19:18 ; 20:55 ; 21:58 ; 22:05 ; 23:59 ; 00:01
29.01 ; 28.02 ; 08.03 ; 17.04 ; 04.05 ; 01.06 ; 14.07 ; 06.08 ; 15.09 ; 03.10 ; 03.11 ; 31.12; 01.01
2013 ; 3021 ; 4020 ; 4021
"Între timp" este un poem enigmatic, criptic, steril şi stângaci despre absolut tot nimicul şi trecerea sa prin timp. El reprezintă un schelet ambulant al viitorului. Între timp, pârâie coastele şi epifizele în interiorul său absurd de gol, ca un ou nefiert mâncat cu linguriţa prin capacul crăpat cu grijă.
luni, 31 octombrie 2011
sui-generis şi reclama ascunsă
Sistemul produce/formează intenţionat/special persoane diferite care să se revolte împotriva sitemului.
Se spune, cu îndeajunsă cunoaştere, consider, că orice individ are nevoie de apartenenţă. Această nevoie se face pregnant simţită şi - (re)formulez eu frumos, deturnat de altele, abătându-mă de la vreo formă iniţială (de exprimare) - dă naştere anturajului. Omul împrumută, adoptă, asimilează, îşi însuşeşte trăsături dominante ale grupului căruia îi aparţine; se identifică. Dar mie mi se pare atât de urât cuvântul ăsta şi de bolovănos şi colţuros şi mă zgârie j-ul ăla ca un cârlig mic de peşte pe vărful minţii, încât îl displac; sună mai curând a blocaj sau a ambuteiaj, la care desigur că-mi pot imagina aferent şi noxele şi smogul. Nu găsesc nici un pic de intimitate sau căldură la sânul acestui cuvânt, în leagănul său launtric, cum presupun că ar fi firesc. Nici nu mă-ntreb prea tare!
Mintea mea este un castel plutitor; un copac înrădăcinat în universalul nesolid, în efemeritatea constantă. Trupul mi-ascunde găuri negre de adânci şi larg deschise, cu acea poftă istovitor-absorbitoare sau cu o decorticată nepoftă amuţită. Cordul mi-e nomad rubin... şi uneori smarald. O stea am prinsă-n pleată; de mai multă vreme, o tânără cometă. Pe o sprânceană am brumă străbună şi pe cealaltă cărbune, iar pe gene, rouă. Am salbă de doruri la gât şi corpul mi-e gât de girafă. Nesecret ţin ochi mici caleidoscopici în număr de muşuroi de furnici, ce imaginează continuu semiabstract. Şi cu-n folos toate acestea, desigur, pe care eu nu-l ştiu, se pare, încă (cu exactitate)! Deşi...
Ca de la un stat liber, întins şi vast, la altul, ca de la un organism capabil de fluctuaţie, plasticitate, modulaţie, accident, totodată hazard şi decizie, la altul, întreb, în tot acest mecanism complex înconjurător, cine mă omolog- ează / ă / eşte (şi pe mine)?
Deşi... nici nu o fac prea tare...
Se spune, cu îndeajunsă cunoaştere, consider, că orice individ are nevoie de apartenenţă. Această nevoie se face pregnant simţită şi - (re)formulez eu frumos, deturnat de altele, abătându-mă de la vreo formă iniţială (de exprimare) - dă naştere anturajului. Omul împrumută, adoptă, asimilează, îşi însuşeşte trăsături dominante ale grupului căruia îi aparţine; se identifică. Dar mie mi se pare atât de urât cuvântul ăsta şi de bolovănos şi colţuros şi mă zgârie j-ul ăla ca un cârlig mic de peşte pe vărful minţii, încât îl displac; sună mai curând a blocaj sau a ambuteiaj, la care desigur că-mi pot imagina aferent şi noxele şi smogul. Nu găsesc nici un pic de intimitate sau căldură la sânul acestui cuvânt, în leagănul său launtric, cum presupun că ar fi firesc. Nici nu mă-ntreb prea tare!
Mintea mea este un castel plutitor; un copac înrădăcinat în universalul nesolid, în efemeritatea constantă. Trupul mi-ascunde găuri negre de adânci şi larg deschise, cu acea poftă istovitor-absorbitoare sau cu o decorticată nepoftă amuţită. Cordul mi-e nomad rubin... şi uneori smarald. O stea am prinsă-n pleată; de mai multă vreme, o tânără cometă. Pe o sprânceană am brumă străbună şi pe cealaltă cărbune, iar pe gene, rouă. Am salbă de doruri la gât şi corpul mi-e gât de girafă. Nesecret ţin ochi mici caleidoscopici în număr de muşuroi de furnici, ce imaginează continuu semiabstract. Şi cu-n folos toate acestea, desigur, pe care eu nu-l ştiu, se pare, încă (cu exactitate)! Deşi...
Ca de la un stat liber, întins şi vast, la altul, ca de la un organism capabil de fluctuaţie, plasticitate, modulaţie, accident, totodată hazard şi decizie, la altul, întreb, în tot acest mecanism complex înconjurător, cine mă omolog- ează / ă / eşte (şi pe mine)?
Deşi... nici nu o fac prea tare...
vineri, 28 octombrie 2011
un moment infim infinit
mi s-a largit tesutul intim si nu mai este ferm-solid, mi s-a lasat muschiul cordului si se scurge - cam cum atarna pieile batranilor peste carnea moale ce-mbraca conglomeratul secular de calciu - prelingandu-se peste colturile arhitecturii antice launtrice si picurand antigravitational tandru in unghere inaccesibil de stramte ce palpita lent in reversul falfaitului firav de pene prelungi rasucite, precum sprancenele lui jack nicholson, pline de demers dement prin curburile de cupru dizolvabil in etern solvent enigmatic dinamico-emotional. explozibil spatial radiant cromatic circular spiralat orbind amorfa intunecata! mi s-au lungit bratele precum crengile copacilor, iar cand n-au ajuns obiectul dorit, adorat, s-au despicat, din noduri sa se intinda iarasi si mai mult si mai mult pana ce coaja creata, creponata, incrancenata prin increngaturi astrale, se va scoroji si va aluneca, dezbracand galbuiul tanar zemos si elastic viguros din interior. vai, ce vlastar! ce vlastar nestiutor gingas pre cand asuprai umbra pandeste in negativ plin de saruri revelatoare si fixator.
nu cred ca va urma, desi ar trebui.
nu cred ca va urma, desi ar trebui.
joi, 20 octombrie 2011
caracter eroic
Nu ma pot numi un impatimit al benzilor desenate; probabil pt. ca mai niciodata n-am avut indeajunsa rabdare necesara pt. a finaliza ceva deja inceput, sperand ca nu interesul pt. a parcurge intregul mi-ar lipsi, ci ar fi doar simple/complexe efecte conjuncturale. Cred ca mai corect ar fi sa spun doar ca sunt un constant degustator de desen, abstractizat, comic, esentializat, cu incarcatura si ramificatii, cu poveste integrata, interioara, cu forta intrinseca. Desigur, nu as avea cum sa nu stiu de super eroii benzilor desenate, de vreme ce s-au facut atatea filme sau desene animate cu ei; si ma bucur ca e macar asa in ceea ce ma priveste, daca tot n-a fost sa fie mai mult de-atat.
De aceea, ma gandesc ca ar lipsi unul cu desavarsire si propun realizarea sa: Omul-Anxietate. Desi probabil suna mai mult a antieroul pe care sa sara toti ceilalti din Liga sa-l tabaceasca in numele binelui universal, aceasta nu poate fi decat o aparenta. - Adevarul e ca nu ma simt chiar in cea mai buna forma de a scrie; fac un efort destul de mare de concentrare si metaforizare spontana, in timp ce privirea-mi dispersata in gol, distrasa de alte ganduri lipsite de contur, imi lasa undeva in fundal, nefocusat, textul difuz si lacunar asteptand inainte! - Puterile sale ar trebui sa fie unele insemnate si menite a fi folosite doar in scopuri constructive; chit ca nu stiu exact ce arsenal i-ar putea inchega super-personalitatea.
- Vaaaai, ajutor, sunt in pericol; cineva sa ma ajute!
Dar stai, situatia e salvata, caci a venit el numaidecat!
- Sunt aici, eu, Omul-Anxietate si voi robi intreaga forta negativa! Hmm... oare cum sa fac asta? Cred ca voi absorbi totul in mine pana voi imploda, divizandu-ma! Sa speram ca totul va fi OK de data asta! isi spune in gand si sufla in san a noroc.
...Si toate temerile, anguasele si senzatia de splin se indreptara cu viteza luminii catre corpul sau polimorf, reinchegandu-se sub primul strat exterior, bolborosind vulcanic, crescandu-i forta incomensurabil, direct proportional cu raul pe care i l-ar face kriptonita lui Superman.
Ce viata complicata pe super-eroul meu, in aceasta stare nocturna continua!...
De aceea, ma gandesc ca ar lipsi unul cu desavarsire si propun realizarea sa: Omul-Anxietate. Desi probabil suna mai mult a antieroul pe care sa sara toti ceilalti din Liga sa-l tabaceasca in numele binelui universal, aceasta nu poate fi decat o aparenta. - Adevarul e ca nu ma simt chiar in cea mai buna forma de a scrie; fac un efort destul de mare de concentrare si metaforizare spontana, in timp ce privirea-mi dispersata in gol, distrasa de alte ganduri lipsite de contur, imi lasa undeva in fundal, nefocusat, textul difuz si lacunar asteptand inainte! - Puterile sale ar trebui sa fie unele insemnate si menite a fi folosite doar in scopuri constructive; chit ca nu stiu exact ce arsenal i-ar putea inchega super-personalitatea.
- Vaaaai, ajutor, sunt in pericol; cineva sa ma ajute!
Dar stai, situatia e salvata, caci a venit el numaidecat!
- Sunt aici, eu, Omul-Anxietate si voi robi intreaga forta negativa! Hmm... oare cum sa fac asta? Cred ca voi absorbi totul in mine pana voi imploda, divizandu-ma! Sa speram ca totul va fi OK de data asta! isi spune in gand si sufla in san a noroc.
...Si toate temerile, anguasele si senzatia de splin se indreptara cu viteza luminii catre corpul sau polimorf, reinchegandu-se sub primul strat exterior, bolborosind vulcanic, crescandu-i forta incomensurabil, direct proportional cu raul pe care i l-ar face kriptonita lui Superman.
Ce viata complicata pe super-eroul meu, in aceasta stare nocturna continua!...
joi, 13 octombrie 2011
interacţiune fantastică
Fascinant şi odios! Cât rău îmi fac ei; cât rău le fac eu lor!
Am fost întrerupt cu un telefon de urgenţă din recitalul meu de seară. Cel mai aşteptat şi mai încântător recital din cele cotidiene, acela magnific de eliberator, care mă aruncă dezbrăcat în extaz, rupt de ei, sau ei de mine! După exerciţiile anevoioase de contractare, extragere şi expulzare dizarmonică a cărnii muzicale, urmează liniştea divină însiropată cu dilatarea nărilor, lăsată de aerul proaspăt care, postforare, ajunge să încingă coşul pieptului, alintând şemineul îndurerat de exercitarea acţiunilor precedente. Funingine şi nisip fin grunjos! Mi se desfăşoara o destindere-contractare-destindere lăuntrică a coastelor şi-a muşchilor în timpul şi după această despărţire de drumuri, sau independetinzare spontană, subită, forţată; mereu mi se dă de veste cu doar niţcaiva frânturi de clipă înainte de a fi chemat pe podiumul exprimării majestice (maiestuoase nu-mi oferea aceeaşi satisfacţie, J-ul din paj face simţită discreta diferenţă).
După ce am isprăvit conversaţia telefonică, am zis să-mi reiau partitura, dar am constatat că deja nu mai aveam note de eliberat în lumea asta în fâlfâit sărbătoresc. Însă ecourile hârşâitului zgrumţuros violent al corzii principale încă se lasă incisiv de simţit. Alchimia fenomenologică este cam aşa: după două zile de purtat fular chiar şi pe tărâmul oniric, mă apropii - nici tacticos, nici grăbit - de vasul intim, de bolul smălţuit cu alb şi, de la distanţa optimă, urmând demersul aparent nul, de înspre interior şi apoi înspre exterior, repetat, îi slobozesc în lumea înconjurătoare, de alte proporţii, cele pe care le cunoaştem noi, ca o ploaie de lumină. Cum se cuvine în orice partitură amplă, parcurg mai multe pasaje, interpretând timpii şi forta specifică fiecăreia în parte.
La sfârşit, obosit, rămân înmărmurit să contemplu flageloasa, gelatinoasa, congestionata materie mucioasă densă, adunată, de-un alb lăptos frumos, plin, lipsit de tonurile gălbui bolnăvicioase, jucăusă şi ademenitoare tactil parcă prin moliciunea texturii sale pufoase - de infinite sedimente stratificate până la paroxism, conglomerate, puternic concentrate până la Viaţă -, ce plutesc în apă, purtându-şi chiar şi nişte mici extremităţi arcuite, ca nişte codiţe mai puţin vâscoase, mai puţin opace, de un alb difuz ce se amestecă cu transparenţa apei, de trecere sfumato, precum nişte trepte diafane ce te îmbie să urci sau să cobori în beciul existenţei lor tranzitorii.
Realizez că, deşi mici şi insuportabile chiar pentru mine cu spiritul lor oarecum maliţios, am scuipat constelaţii întregi în W.C., poate chiar universul lor întru totul, mii şi milioane, poate chiar miliarde de vieţi adunate laolaltă, presate, condensate să-şi sufoce intimitatea într-o singură gură închegată menită să supravieţuiască, într-o coliziune orgasmică, orgioasă, ce le permite să-şi întindă chiar şi mai mult graniţele mici exprimate în metrică umană. Fireşte, sunt conştient că ultima parte poate fi considerată doar o fantezie de-a mea, căci ştiu despre "rupturile" microbiene.
Mai zilele trecute chiar, într-un context de-aceeaşi natură, am afirmat foarte serios, pe un ton grav cu nivelul acidităţii foarte crescut că, mai mult ca probabil, tot aşa trebuie să fi apărut şi noi, omenirea; şi acum nu mai scapă de noi Dumnezeul altora (de seama mea), nescuipaţi încă, desigur si fireşte, asezonaţi la Căldura Sa internă, faringiană, laringiană sau esofagiană, nici nu ştiu!
Să fiu eu oare acela, Doamne, portalul între micro- şi macro- cosmos?!... Şi dacă da, cum cred şi eu, nu-mi ţine tăinuit, rogu-te cu bună ştiinţă, portalul între mine şi gigantismul pseudoinfinit nemăsurat! Nu consideri, sau nu găseşti că se cuvine, măcar înaintea apocalipsei de mâine?...
Iar apoi, când toată fascinaţia delirică extatică a luat sfârşit de la sine, colapsând sub propria-i greutate si vastitate empirică, lăsându-mi un gust încă nesaturat, înainte de a mă desprinde de subiect şi să revin la normele pământeşti, am tras apa privind cum totul se duce învârtindu-se ameţitor prin vârtej într-un abis nou şi necunoscut.
Cine ştie ce ne rezervă viitorul în secret, nu-i aşa?
Am fost întrerupt cu un telefon de urgenţă din recitalul meu de seară. Cel mai aşteptat şi mai încântător recital din cele cotidiene, acela magnific de eliberator, care mă aruncă dezbrăcat în extaz, rupt de ei, sau ei de mine! După exerciţiile anevoioase de contractare, extragere şi expulzare dizarmonică a cărnii muzicale, urmează liniştea divină însiropată cu dilatarea nărilor, lăsată de aerul proaspăt care, postforare, ajunge să încingă coşul pieptului, alintând şemineul îndurerat de exercitarea acţiunilor precedente. Funingine şi nisip fin grunjos! Mi se desfăşoara o destindere-contractare-destindere lăuntrică a coastelor şi-a muşchilor în timpul şi după această despărţire de drumuri, sau independetinzare spontană, subită, forţată; mereu mi se dă de veste cu doar niţcaiva frânturi de clipă înainte de a fi chemat pe podiumul exprimării majestice (maiestuoase nu-mi oferea aceeaşi satisfacţie, J-ul din paj face simţită discreta diferenţă).
După ce am isprăvit conversaţia telefonică, am zis să-mi reiau partitura, dar am constatat că deja nu mai aveam note de eliberat în lumea asta în fâlfâit sărbătoresc. Însă ecourile hârşâitului zgrumţuros violent al corzii principale încă se lasă incisiv de simţit. Alchimia fenomenologică este cam aşa: după două zile de purtat fular chiar şi pe tărâmul oniric, mă apropii - nici tacticos, nici grăbit - de vasul intim, de bolul smălţuit cu alb şi, de la distanţa optimă, urmând demersul aparent nul, de înspre interior şi apoi înspre exterior, repetat, îi slobozesc în lumea înconjurătoare, de alte proporţii, cele pe care le cunoaştem noi, ca o ploaie de lumină. Cum se cuvine în orice partitură amplă, parcurg mai multe pasaje, interpretând timpii şi forta specifică fiecăreia în parte.
La sfârşit, obosit, rămân înmărmurit să contemplu flageloasa, gelatinoasa, congestionata materie mucioasă densă, adunată, de-un alb lăptos frumos, plin, lipsit de tonurile gălbui bolnăvicioase, jucăusă şi ademenitoare tactil parcă prin moliciunea texturii sale pufoase - de infinite sedimente stratificate până la paroxism, conglomerate, puternic concentrate până la Viaţă -, ce plutesc în apă, purtându-şi chiar şi nişte mici extremităţi arcuite, ca nişte codiţe mai puţin vâscoase, mai puţin opace, de un alb difuz ce se amestecă cu transparenţa apei, de trecere sfumato, precum nişte trepte diafane ce te îmbie să urci sau să cobori în beciul existenţei lor tranzitorii.
Realizez că, deşi mici şi insuportabile chiar pentru mine cu spiritul lor oarecum maliţios, am scuipat constelaţii întregi în W.C., poate chiar universul lor întru totul, mii şi milioane, poate chiar miliarde de vieţi adunate laolaltă, presate, condensate să-şi sufoce intimitatea într-o singură gură închegată menită să supravieţuiască, într-o coliziune orgasmică, orgioasă, ce le permite să-şi întindă chiar şi mai mult graniţele mici exprimate în metrică umană. Fireşte, sunt conştient că ultima parte poate fi considerată doar o fantezie de-a mea, căci ştiu despre "rupturile" microbiene.
Mai zilele trecute chiar, într-un context de-aceeaşi natură, am afirmat foarte serios, pe un ton grav cu nivelul acidităţii foarte crescut că, mai mult ca probabil, tot aşa trebuie să fi apărut şi noi, omenirea; şi acum nu mai scapă de noi Dumnezeul altora (de seama mea), nescuipaţi încă, desigur si fireşte, asezonaţi la Căldura Sa internă, faringiană, laringiană sau esofagiană, nici nu ştiu!
Să fiu eu oare acela, Doamne, portalul între micro- şi macro- cosmos?!... Şi dacă da, cum cred şi eu, nu-mi ţine tăinuit, rogu-te cu bună ştiinţă, portalul între mine şi gigantismul pseudoinfinit nemăsurat! Nu consideri, sau nu găseşti că se cuvine, măcar înaintea apocalipsei de mâine?...
Iar apoi, când toată fascinaţia delirică extatică a luat sfârşit de la sine, colapsând sub propria-i greutate si vastitate empirică, lăsându-mi un gust încă nesaturat, înainte de a mă desprinde de subiect şi să revin la normele pământeşti, am tras apa privind cum totul se duce învârtindu-se ameţitor prin vârtej într-un abis nou şi necunoscut.
Cine ştie ce ne rezervă viitorul în secret, nu-i aşa?
sâmbătă, 8 octombrie 2011
geneza freneziei. fast si uz de fast
cand vad atatea conformisme si clisee, idei deja patinate de atata uzura, ca un vibrator vechi, deja obosit si scorojit de la indelunga folosinta, de-i curge uleiul din el care nici nu exista, imagini mentale chinuite ca o carte intre lirism si catstif tinuta secole sub apa sa putrezeasca, saruturi de naftalina ce-ti lasa gura punga, vreau sa musc insetat din aorta sensului neinteles, din vastul irational spumant nedescris, din nearmonia corsetului croit pe masura, din formele acelea de exprimare de-o asemenea natura absurd de atipica, de un pregnant disconfort al gandirii sau intelegerii. sa ii inghit extremitatile apetisante, cu tot cu unghii si noite. si sa-i ragai grotesc multumit resturile nedigerate dupa un asemenea ospat plin de fast. imi vine sa scot hartie cretata si sarma ghimpata pe gura intr-un dans stangaci nemaivazut, erotic de sarmant ca atunci cand curtezi pe cineva intr-o limba straina. o masa de cuvinte aruncate ca un bulgare de sare in ciorba sa se dizolve, ca o masa de oameni necunoscuti adusi laolalta intr-un nespatiu sa intretina raporturi sexuale intense si violente; sa se ciocneasca precum niste orbi fara ghidaj pe strada in avalansa. gasesc ca se cuvine cu o forta de neimaginat sa dau drumul la ample simfonii clasice cu volumul la maxim si din trupul nud sa lovesc cu muschiul erect cuvintele neascultatoare, care n-au vrut sa doarma in banca lor atunci cand le era timpul. nimic sa nu se lege. iar din praful dens al literelor sfaramate sa inalt un far de lumina in negativ, sincera si vie, unduind oasele duri ale craniilor inchise prin cresterea fatului. as dansa cu cuvinte grele din aur masiv la gat, la maini, la picioare, atarnand de orice ar putea atarna, frenetic in demersul de crucire a celor din jur. si tot n-ar fi un performance, ci doar un statement, un sarut prea gingas pe fruntea celorlalti. probabil chiar as incerca sa sculptez cuvantul simtului baroc puturos - oricare ar fi el, cel cu o tenta falsa de vintage, data post-clipei spontane in photoshop si as invita toti lorzii, toate contesele, toti cavalerii si toate curtezanele sa urineze pe fiecare litera in parte. dupa care le-as face niste colibe din bete in care sa-si incheie procesiunea grandios intr-un extaz orgios somptuos, recitand continuu individual versuri delirice preferate in voie. si peste tot acest sfarfit, apoteoza o va reprezenta clipa unica in care isi vor saruta tandru cururile unii altora prin niste rame groase ca acelea demne doar de tablourile consacrate cu regi si regine. in timpul de relas, cand totul va avea un gust mult mai bun, ca dupa ce te-ai spalat pe dinti de resturile mileniilor, in timp ce vor curge inca peste ei - cei obositi de acum de atata ambrozie - notele grave din partiturile orchestratiei, le voi da extemporal din autorii best-seller-urilor care ne informeaza despre cum sa traim firesc si nu nefiresc, aproape prea perfect.
vor zice criticii ca am nevoie de asistenta medicala. bine..., poate m-am dus un pic cam departe de data asta. dar limba, cea pornita din cord, care-mi mangaie si excita pe furis cerul, valul palatin, e a mea, toata... si doar pt. mine, sa-mi alinte convexitatea concava cu plinaciune, imi sopteste galant, alunecos si dand pe-afara din preaplinul sau de marinimie Beethoven!
diacriticele vor ramane exercitiul deductiei, caci sunt realmente epuizat.
vor zice criticii ca am nevoie de asistenta medicala. bine..., poate m-am dus un pic cam departe de data asta. dar limba, cea pornita din cord, care-mi mangaie si excita pe furis cerul, valul palatin, e a mea, toata... si doar pt. mine, sa-mi alinte convexitatea concava cu plinaciune, imi sopteste galant, alunecos si dand pe-afara din preaplinul sau de marinimie Beethoven!
diacriticele vor ramane exercitiul deductiei, caci sunt realmente epuizat.
vineri, 7 octombrie 2011
vine şi mă paşte
Nici sa mananc nu pot; cine a mai auzit, sa mananci zacusca incalzita?!
Ma intreb daca Adam umbla in costumul sau - singurul pe care il avea si, de altfel incomplet si acela, ca presupun ca nu avea cravata sau papion la el - si iarna. De altfel, pot sa ma intreb si cand mai apuca sa-l dea la spalat, daca trebuia sa-l poarte tot timpul si nu avea unul altul de schimb. Si totusi, raspunsul nu e chiar departe de mine: poate ca avand mult timp liber, nefiind corporatist, il arunca repede in cosul cu rufe (cam mic si cam gol) cat timp se dadea cu Eva. Probabil ca aici s-a suparat sarpele ca era nevoit sa-i tot puna la spalat hainele si a incercat s-o mituiasca pe Eva, s-o faca femeie in casa.
Usor lipsit din context, dar nu chiar, vreau sa marturisesc ca-mi plac extrem de mult expresiile de argou, multe de altfel ca variante pt. a puncta actiunea dintre sexul tare si cel frumos. Le gasesc mereu zemoase lingvistic si interesante ca ocolis precum o acadea; de aceea mi-as fi dorit sa le prezint intre ele pe un petec de hartie. A "to do" list?...
Dar sa nu deviez. In aceasta vara, care nu e vara pt. ca e toamna deja pt. ca nu mai e vara... deja, am reusit cu maestrie, dibacie si perseverenta sa racesc cobza si imi voi face boo-hoo (in sac) ca nu-mi va aduce nimeni supa la plic la pat (stiu, ar trebui sa ma decid intre plic sau pat, dar inca sper sa nu stau la pat... "cu cobzarul langa mine, cu paharul langa mine, tra la la"). Si pe buna dreptate la o adica, la ce ma asteptam, daca am asa un dar rar de a trena si complica relatiile cu microbii; parca nu mi-ar fi spus parintii cand eram mic sa nu ma joc cu ei sau chiar mai mult, sa nu ma incred si sa ma feresc de ei; si am ajuns un fel de militant pt cauza lor si modul nefast de viata pe care il duc la limita subzistentei. Si nici nu-mi place sa iau medicamente; mai curand i-as arde direct. Cum nu sunt vraci si n-am nici ierburi nici prafuri magice, va trebui sa-mi urnesc corpul greoi pe care mi l-am decorat cu niste sosete trase peste pantalonii flausati si sa ma duc la bucatarie sa pun un imbric de apa pe foc la fiert pt. viitorul ceai ce sper sa-mi curme agoniile sinusurilor si ale gatului. Bine, poate si pe cele ale ochilor, putin acolo! dar nu ma targuiesc. Va avea culoare rosiatica si va fi ceai de portocale cu puternica aroma de ciocolata, cica. Iamm-iii! Si pt idilicul situatiei, il voi servi dintr-o cana ca acelea de bunica, din portelan, cu flori pictate de-o parta si de cealalta a(le?) toartei si cu doua dungute aurii sus, la buza. Il voi bea direct fierbinte, sa-mi oparasc grumazul si sa exilez chiriasii neinvitati.
Solidarizeaza cineva cu mine?
Nu ma intreb de ce ma obosesc, cand putini imi trec pragul virtual, dar nici un jurnalul personal nu e citit chiar asa de toata lumea, tam-nesam, in mijlocul targului, nu?
Dar trebuie sa ma opresc aici, caci imi curge insistent un muc, dornic sa ma dragalaseasca.
fundal sonor: susur cristalin de ceai ce transcende vesel libertin din mediul ibricului in cel al canii; mai mult sau mai putin libertin
Ma intreb daca Adam umbla in costumul sau - singurul pe care il avea si, de altfel incomplet si acela, ca presupun ca nu avea cravata sau papion la el - si iarna. De altfel, pot sa ma intreb si cand mai apuca sa-l dea la spalat, daca trebuia sa-l poarte tot timpul si nu avea unul altul de schimb. Si totusi, raspunsul nu e chiar departe de mine: poate ca avand mult timp liber, nefiind corporatist, il arunca repede in cosul cu rufe (cam mic si cam gol) cat timp se dadea cu Eva. Probabil ca aici s-a suparat sarpele ca era nevoit sa-i tot puna la spalat hainele si a incercat s-o mituiasca pe Eva, s-o faca femeie in casa.
Usor lipsit din context, dar nu chiar, vreau sa marturisesc ca-mi plac extrem de mult expresiile de argou, multe de altfel ca variante pt. a puncta actiunea dintre sexul tare si cel frumos. Le gasesc mereu zemoase lingvistic si interesante ca ocolis precum o acadea; de aceea mi-as fi dorit sa le prezint intre ele pe un petec de hartie. A "to do" list?...
Dar sa nu deviez. In aceasta vara, care nu e vara pt. ca e toamna deja pt. ca nu mai e vara... deja, am reusit cu maestrie, dibacie si perseverenta sa racesc cobza si imi voi face boo-hoo (in sac) ca nu-mi va aduce nimeni supa la plic la pat (stiu, ar trebui sa ma decid intre plic sau pat, dar inca sper sa nu stau la pat... "cu cobzarul langa mine, cu paharul langa mine, tra la la"). Si pe buna dreptate la o adica, la ce ma asteptam, daca am asa un dar rar de a trena si complica relatiile cu microbii; parca nu mi-ar fi spus parintii cand eram mic sa nu ma joc cu ei sau chiar mai mult, sa nu ma incred si sa ma feresc de ei; si am ajuns un fel de militant pt cauza lor si modul nefast de viata pe care il duc la limita subzistentei. Si nici nu-mi place sa iau medicamente; mai curand i-as arde direct. Cum nu sunt vraci si n-am nici ierburi nici prafuri magice, va trebui sa-mi urnesc corpul greoi pe care mi l-am decorat cu niste sosete trase peste pantalonii flausati si sa ma duc la bucatarie sa pun un imbric de apa pe foc la fiert pt. viitorul ceai ce sper sa-mi curme agoniile sinusurilor si ale gatului. Bine, poate si pe cele ale ochilor, putin acolo! dar nu ma targuiesc. Va avea culoare rosiatica si va fi ceai de portocale cu puternica aroma de ciocolata, cica. Iamm-iii! Si pt idilicul situatiei, il voi servi dintr-o cana ca acelea de bunica, din portelan, cu flori pictate de-o parta si de cealalta a(le?) toartei si cu doua dungute aurii sus, la buza. Il voi bea direct fierbinte, sa-mi oparasc grumazul si sa exilez chiriasii neinvitati.
Solidarizeaza cineva cu mine?
Nu ma intreb de ce ma obosesc, cand putini imi trec pragul virtual, dar nici un jurnalul personal nu e citit chiar asa de toata lumea, tam-nesam, in mijlocul targului, nu?
Dar trebuie sa ma opresc aici, caci imi curge insistent un muc, dornic sa ma dragalaseasca.
fundal sonor: susur cristalin de ceai ce transcende vesel libertin din mediul ibricului in cel al canii; mai mult sau mai putin libertin
joi, 6 octombrie 2011
un fel de dor...
nu stiu cat de mult era menit sa fie asa, dar asa s-a intamplat!...
Le-am lasat pe toate sa moara pentru ca pur si simplu n-as fi avut cum a le tine in viata. Nu cred ca tine de "a vrea", de incercare dusa la extrem din dorinta arzatoare, de determinare, de incrancenarea vointei, de inversunare, insistenta s.a.m.d.. N-au fost compromisuri, nici nu m-am complacut, nici nu consider ca as fi cedat usor. Pur si simplu! Pur si simplu nu exista o astfel de confruntare, considerand ca n-ar putea fi loc de neconformare.
Pe aleile dintre blocuri, unde locuiesc, pluteste o liniste taciturna, batraneasca. Toata lumea si-a tras gard in jurul spatiilor odata verdi pe care ne-am fi jucat demult. Copii care sa se alerge in chiote si sa chicoteasca seara nu sunt. Batranii sunt mult prea batrani sa mai iasa din casele lor macar in fata blocului. Se mai aude de ici colo, cand si cand, cate o piesa muzicala prin obloane deschise.
Bine-cunoscutul motiv se respecta si in acest caz: toate acelea care-mi pareau atat de mari, de fascinante sau de misterioase odinioara, acum par pustiite de oricare din acele calitati magnifice ce-mi amprentau copilaria zilnic. Indraznesc sa privesc cu alti ochi acele locuri de care m-as fi ferit, care ma tineau la distanta si ma intrigau prin riscul implicit ce mi-ar fi crescut adrenalina. Despart altfel spatiile, cumva delimitate si inainte, intre afara si inauntru. Acum "afara" este mult mai mare, mai vast, covarsitor aproape cu intinderea sa, cu libertatea sa, cu macro-pustietatea sa constrangatoare, iar "inauntru" este mult mai adanc, mai concentrat, mai specific si profund, mai intim pe alocuri, mai exact, mai inchis si limitat; fiecare dintre ele ca un mediu extrem sau intrem de dens. Uneori ma gandesc ca-ntre cele doua, granita stau si sunt doar eu; mereu pe linia de demarcatie, mereu portalul, mereu inceputul sau sfarsitul. Liant!
Privesc locuri despre care inainte fabulam si fata de care stateam cu inima stransa, nu cumva sa fi fost prins. Nici acum nu stiu exact ce este acolo inauntru, dar nu mi-ar mai fi acea/aceeasi teama, chiar daca acum este pustiu acolo si n-au mai ramas decat limitele exterioare, decat fatadele pe care ne agatam candva. Incerc sa inteleg mecanismele de care ne bucuram si speriam concomitent fara intrebari majore, lunadule ca atare. Privesc intrandurile care ni se pareau ca ne protejeaza de atat de multe si ne faceau sa intimizam intre noi. Au luat noi haine, sau noi miezuri, toatele. Sau, de fapt, doar au fost dezbracate cu un fel de brutalitate, pe nesimtite insa, cu fiecare an trecut.
In toata aceasta vreme nu m-am cunoscut decat pe mine. Am stiut, simtit si resimtit cand m-am ciocnit de ele, doar schimbarile imediat apropiate-mi, adiacente mie; doar ale mele. Cunosteam, fara poate chiar a le percepe, doar schimbarile habitatului meu. N-am fost de fata si n-am gustat cu-aceleasi papile gustative montarea usii de garaj, cemerelor de filmat, interfonului la blocul pe care il strabateam la "faţea"! intram in bloc, traversam intreg holul acela cat o sala de bal de palat, raportat la viziunea de-atunci, incercam sa nu ma prinda nimeni si sa-si exercite urecheatul, iar apoi saream pe geamul din spate care dadea tocmai hat departe, de unde trebuia sa revin in inima jocului. N-am vazut cu-aceiasi ochi cresterea sau aducerea in paragina a gradinilor din spate, prin care nu puteam trece fara risc de strigate revoltate de vecini! N-am simtit cu-aceiasi piele cresterea, maturizarea si extazul sau tristetea momentelor speciale ale altora, cunoscuti mie de exemplu, dintre copiii care ne jucam impreuna! n-am palpat incantarea descoperirilor lor. Nu mi-au tiuit timpanele la fel.
As fi vrut sa fi simtit mai mult, poate mai altfel; si totusi...
Am niste necunoscuti de care astazi mi-este dor (maine poate nu).
Le-am lasat pe toate sa moara pentru ca pur si simplu n-as fi avut cum a le tine in viata. Nu cred ca tine de "a vrea", de incercare dusa la extrem din dorinta arzatoare, de determinare, de incrancenarea vointei, de inversunare, insistenta s.a.m.d.. N-au fost compromisuri, nici nu m-am complacut, nici nu consider ca as fi cedat usor. Pur si simplu! Pur si simplu nu exista o astfel de confruntare, considerand ca n-ar putea fi loc de neconformare.
Pe aleile dintre blocuri, unde locuiesc, pluteste o liniste taciturna, batraneasca. Toata lumea si-a tras gard in jurul spatiilor odata verdi pe care ne-am fi jucat demult. Copii care sa se alerge in chiote si sa chicoteasca seara nu sunt. Batranii sunt mult prea batrani sa mai iasa din casele lor macar in fata blocului. Se mai aude de ici colo, cand si cand, cate o piesa muzicala prin obloane deschise.
Bine-cunoscutul motiv se respecta si in acest caz: toate acelea care-mi pareau atat de mari, de fascinante sau de misterioase odinioara, acum par pustiite de oricare din acele calitati magnifice ce-mi amprentau copilaria zilnic. Indraznesc sa privesc cu alti ochi acele locuri de care m-as fi ferit, care ma tineau la distanta si ma intrigau prin riscul implicit ce mi-ar fi crescut adrenalina. Despart altfel spatiile, cumva delimitate si inainte, intre afara si inauntru. Acum "afara" este mult mai mare, mai vast, covarsitor aproape cu intinderea sa, cu libertatea sa, cu macro-pustietatea sa constrangatoare, iar "inauntru" este mult mai adanc, mai concentrat, mai specific si profund, mai intim pe alocuri, mai exact, mai inchis si limitat; fiecare dintre ele ca un mediu extrem sau intrem de dens. Uneori ma gandesc ca-ntre cele doua, granita stau si sunt doar eu; mereu pe linia de demarcatie, mereu portalul, mereu inceputul sau sfarsitul. Liant!
Privesc locuri despre care inainte fabulam si fata de care stateam cu inima stransa, nu cumva sa fi fost prins. Nici acum nu stiu exact ce este acolo inauntru, dar nu mi-ar mai fi acea/aceeasi teama, chiar daca acum este pustiu acolo si n-au mai ramas decat limitele exterioare, decat fatadele pe care ne agatam candva. Incerc sa inteleg mecanismele de care ne bucuram si speriam concomitent fara intrebari majore, lunadule ca atare. Privesc intrandurile care ni se pareau ca ne protejeaza de atat de multe si ne faceau sa intimizam intre noi. Au luat noi haine, sau noi miezuri, toatele. Sau, de fapt, doar au fost dezbracate cu un fel de brutalitate, pe nesimtite insa, cu fiecare an trecut.
In toata aceasta vreme nu m-am cunoscut decat pe mine. Am stiut, simtit si resimtit cand m-am ciocnit de ele, doar schimbarile imediat apropiate-mi, adiacente mie; doar ale mele. Cunosteam, fara poate chiar a le percepe, doar schimbarile habitatului meu. N-am fost de fata si n-am gustat cu-aceleasi papile gustative montarea usii de garaj, cemerelor de filmat, interfonului la blocul pe care il strabateam la "faţea"! intram in bloc, traversam intreg holul acela cat o sala de bal de palat, raportat la viziunea de-atunci, incercam sa nu ma prinda nimeni si sa-si exercite urecheatul, iar apoi saream pe geamul din spate care dadea tocmai hat departe, de unde trebuia sa revin in inima jocului. N-am vazut cu-aceiasi ochi cresterea sau aducerea in paragina a gradinilor din spate, prin care nu puteam trece fara risc de strigate revoltate de vecini! N-am simtit cu-aceiasi piele cresterea, maturizarea si extazul sau tristetea momentelor speciale ale altora, cunoscuti mie de exemplu, dintre copiii care ne jucam impreuna! n-am palpat incantarea descoperirilor lor. Nu mi-au tiuit timpanele la fel.
As fi vrut sa fi simtit mai mult, poate mai altfel; si totusi...
Am niste necunoscuti de care astazi mi-este dor (maine poate nu).
marți, 4 octombrie 2011
arheolog
Ai grijă şi te fereşte! (aprox. 2006, cred)
Ce oameni retarzi mă-nconjoară
cu feţele lor de retarzi
când noaptea uşor se coboară
şi suflul în tine ţi-l arzi
precum o ţigară!
Ce mă pot enerva cu acţiunile lor stupide
lipsite de logică şi cu minţile lichide
menite doar să se scurgă;
Doamne, ce mă pot consuma!
Un fel de omor cu premeditare, o crimă
provocată doar de o gândire infimă;
dar mult prea darnic să-i spun "premeditare",
căci gândul intens şi prea aspru
adesea şi doare! păi nu?!...
Fereşte-ţi persoana, fiinţa şi trupul
de mintea ce poate să fie ca lutul,
c-atunci te prinde slutul în ghiare
şi victimă devii, scutită de premeditare!
--------------------
descoperiri de modă veche; plăcerea izvorăşte din a avea o agendă la tine, la-ndemână; ca atare m-amuz şi împart revolta mea de mulţi ani în urmă şi de puţin timp încoace stinsă.
Ce oameni retarzi mă-nconjoară
cu feţele lor de retarzi
când noaptea uşor se coboară
şi suflul în tine ţi-l arzi
precum o ţigară!
Ce mă pot enerva cu acţiunile lor stupide
lipsite de logică şi cu minţile lichide
menite doar să se scurgă;
Doamne, ce mă pot consuma!
Un fel de omor cu premeditare, o crimă
provocată doar de o gândire infimă;
dar mult prea darnic să-i spun "premeditare",
căci gândul intens şi prea aspru
adesea şi doare! păi nu?!...
Fereşte-ţi persoana, fiinţa şi trupul
de mintea ce poate să fie ca lutul,
c-atunci te prinde slutul în ghiare
şi victimă devii, scutită de premeditare!
--------------------
descoperiri de modă veche; plăcerea izvorăşte din a avea o agendă la tine, la-ndemână; ca atare m-amuz şi împart revolta mea de mulţi ani în urmă şi de puţin timp încoace stinsă.
luni, 26 septembrie 2011
grănicer
Gândindu-mă la, sau pesemne marcat de articolul pe care l-am citit de curând, cum că s-ar fi descoperit şi se încearcă dezvoltarea unei metode, unui mijloc, unui program de captare a imaginilor mentale, respectiv vise, s-a întâmplat ceva interesant şi deopotrivă fascinant pt mine. Am visat înspre dimineaţă, după un alt vis mustind de cunoscuţi şi locuri cvasiexistente (căci nu pot spune cu certitudine gradul de impretire) şi răsturnări ambigue de situaţie, nişte fotografii. Nişte negative, mai exact, augmentate în suprafaţă, parcă imense, mai mult decât ar putea cuprinde ochiul deschis, ca o panoramă copleşitoare, ca un doctor care se uită la nişte radiografii importante, impunătoare precum templele greceşti sau piramidele egiptene, ca un zgârie-nori din zilele noastre, însă încadrându-se la fix parcă, perfect în aria vizuală/de cuprindere a ochiului mental... şi acela augmentat, gigant, suprem - ca şi cum eu cu totul, în carne şi oase, aş fi fost doar ochiul, iar imaginile ce se înălţau înaintea privirii mele ar fi avut trupuri colosale. Desigur, erau luminate din spate - şi pt a le putea vedea, fiind peliculă transparentă, şi pt a spori efectul - şi se succedau ca într-un slideshow. Le vedeam până şi detaliile legate de profunzimea de câmp, respectiv punctul de focus. Pertotal, un sentiment înălţător! Dar nu până aici era partea interesantă, ci faptul că în timp ce aceste imagini supradimensionate se derulau în voia lor şi extazul meu, ştiind că mai mult decât altă dată până acum s-ar putea înregistra aceste imagini, depăşind bariera oniricului şi bucurându-mă şi Dincolo, îmi doream să poată fi salvate, cu o uşoara părere de rău că se vor pierde. Apoi am realizat - atât cât se poate folosi acest termen pt o stare de transă cel mult, sau chiar neconştienţă - că mintea mea, creierul probabil doar reproduce nişte cadre deja existente pe care le-am mai văzut şi le ştiu, căci chiar le am materializate Dincolo. Altfel spus, am exclus ideea că acelea ar fi nişte imagini noi, produse atunci şi acolo pt. mine de către... o parte din mine şi am dormit liniştit în continuare şi le-am urmărit cu atenţie.
Cum era de aşteptat, chiar dacă m-am trezit imediat (cred) după visul acesta, am uitat de el pe moment, furat şi distras de alte diverse. Cu toate astea, se face totuşi că mi-am amintit într-un târziu de el şi când am făcut asta nici n-am mai început căutarile, căci ştiu sigur că nu am făcut vreodată acele fotografii şi prin urmare, nu le am. Şi e păcat... căci mi-au produs sau îmi produceau plăcere.
Nu pot să nu mă gândesc ce mult ar revoluţiona arta un astfel de gadget care să-ţi transpună vizual gândurile, proiecţiile mentale - deşi trebuie să iau în calcul şi aspectul celălalt, că ar putea fi oarecum depăşit de situaţie uneori şi ca ar fi extrem de dificil de diferenţiat şi tradus/decodat informaţia pe alocuri - şi câte deschideri ar aduce acesteia, de asemenea, facilitând mult demersul operaţional. Şi mă amuz nespus; cum eu îl citesc pe predecesorul meu acum şi este deja "expirat" ceea ce-i părea lui avangardist atunci, presimt că veteranii exprimării artistice printr-un astfel de mijloc vor resimţi trăirile mele de acum.
De peste granită, deja, judecându-mă lucid, închei.
@#$#!@ , *&*#^%
Cum era de aşteptat, chiar dacă m-am trezit imediat (cred) după visul acesta, am uitat de el pe moment, furat şi distras de alte diverse. Cu toate astea, se face totuşi că mi-am amintit într-un târziu de el şi când am făcut asta nici n-am mai început căutarile, căci ştiu sigur că nu am făcut vreodată acele fotografii şi prin urmare, nu le am. Şi e păcat... căci mi-au produs sau îmi produceau plăcere.
Nu pot să nu mă gândesc ce mult ar revoluţiona arta un astfel de gadget care să-ţi transpună vizual gândurile, proiecţiile mentale - deşi trebuie să iau în calcul şi aspectul celălalt, că ar putea fi oarecum depăşit de situaţie uneori şi ca ar fi extrem de dificil de diferenţiat şi tradus/decodat informaţia pe alocuri - şi câte deschideri ar aduce acesteia, de asemenea, facilitând mult demersul operaţional. Şi mă amuz nespus; cum eu îl citesc pe predecesorul meu acum şi este deja "expirat" ceea ce-i părea lui avangardist atunci, presimt că veteranii exprimării artistice printr-un astfel de mijloc vor resimţi trăirile mele de acum.
De peste granită, deja, judecându-mă lucid, închei.
@#$#!@ , *&*#^%
joi, 22 septembrie 2011
fără sfârşit
Stau şi mă gândesc...
În timp ce stau la masă şi mănânc blazat de o zi blazantă, experienţe blazante şi un anume ceva frustrant, aud şi ascult la un volum şi tempo demn de o portavoce - cam ca în lagăr, îmi imaginez, când striga megafonul în permanenţă, umbrind chiar şi timpul de respiro - despre moaşte. Despre nişte moaşte anume, despre moaştele lui nuştiucine. Şi procesez, fără să vreau, întreaga jumătate de discuţie - căci conversaţia se purta la telefon - îndesată-mi în timpanele ce s-ar fi închis în timp ce mestecam mâncarea gătită ca la cantina studenţească. Ştia că există nişte moaşte în cimitirul Giuleşti, auzise ceva, dar nu ştia exact care sau unde. Şi bătrânica aceea a zis să o ducă acolo, să-i arate. S-ar fi gândit că poate i se va miracoliza ceva şi-n viaţa sa. Cică a fost un preot care a fost într-atât de bun, încât acum, chiar şi după moarte, nu îi putrezesc oasele - spre deosebire de restul muritorilor mai puţini buni, contribui eu. Altfel spus îi sunt rămăşiţele materiale albe, pure, sfinte. "...dar când am ajuns acolo, era coadă; toţi stăteau să ajungă să pună şi ei mâna pe ele, să-i ajute!" Şi, pentru că nu e vorba de români, ci de oameni în general şi cum sunt ei, reflect: "După ce că a fost într-atât de bun toată viaţa, ajutând pe oricine a putut, probabil, oricând, nici măcar acum n-are pace!". Nişte ultime miracole şi ajutoare venite tocmai de Dincolo celor care-şi isprăvesc viaţa prin cimitire, aşteptând la coadă ca-n mult controversata perioadă comunistă! Dar, de asemenea, "doar copilu' care plânge primeşte ţâţă". Iar dacă universul (tot) e atât de mare, de vast, de bogat, de ce n-ar da şi la altu' (amărât, nevoiaş, la ananghie)?...
În timp ce stau la masă şi mănânc blazat de o zi blazantă, experienţe blazante şi un anume ceva frustrant, aud şi ascult la un volum şi tempo demn de o portavoce - cam ca în lagăr, îmi imaginez, când striga megafonul în permanenţă, umbrind chiar şi timpul de respiro - despre moaşte. Despre nişte moaşte anume, despre moaştele lui nuştiucine. Şi procesez, fără să vreau, întreaga jumătate de discuţie - căci conversaţia se purta la telefon - îndesată-mi în timpanele ce s-ar fi închis în timp ce mestecam mâncarea gătită ca la cantina studenţească. Ştia că există nişte moaşte în cimitirul Giuleşti, auzise ceva, dar nu ştia exact care sau unde. Şi bătrânica aceea a zis să o ducă acolo, să-i arate. S-ar fi gândit că poate i se va miracoliza ceva şi-n viaţa sa. Cică a fost un preot care a fost într-atât de bun, încât acum, chiar şi după moarte, nu îi putrezesc oasele - spre deosebire de restul muritorilor mai puţini buni, contribui eu. Altfel spus îi sunt rămăşiţele materiale albe, pure, sfinte. "...dar când am ajuns acolo, era coadă; toţi stăteau să ajungă să pună şi ei mâna pe ele, să-i ajute!" Şi, pentru că nu e vorba de români, ci de oameni în general şi cum sunt ei, reflect: "După ce că a fost într-atât de bun toată viaţa, ajutând pe oricine a putut, probabil, oricând, nici măcar acum n-are pace!". Nişte ultime miracole şi ajutoare venite tocmai de Dincolo celor care-şi isprăvesc viaţa prin cimitire, aşteptând la coadă ca-n mult controversata perioadă comunistă! Dar, de asemenea, "doar copilu' care plânge primeşte ţâţă". Iar dacă universul (tot) e atât de mare, de vast, de bogat, de ce n-ar da şi la altu' (amărât, nevoiaş, la ananghie)?...
duminică, 11 septembrie 2011
fără număăăr...
artistul isi semneaza moartea in suportul de lucru.
as fi zis "artistul isi semneaza moartea pe panza", dar n-ar fi fost intru totul valabil.
un artist isi insceneaza moartea. putin cam pompos si denaturat pusa problema, totusi, caci nu este chiar asa! un anume artist isi expune moartea. nici asa nu este intocmai exprimarea corecta! mai ales ca evita miezul problemei, sau lasa loc de interpretari asupra actului artistic, oricine putand presupune si ca se sacrifica sau lasa dispersat in ochii unui public. un artist isi exprima si reprezinta (ipotetica) disparitie! asta ar fi cam cea mai aproape de adevar forma de a anunta realizarea unui personaj. tineam sa subliniez ca inca traieste si tineam sa expun ca subliniez ceva. si cuvantul "cauzalitate" m-a ademenit, dar in plus de sarutul mental pe care mi l-a dat, n-aveam unde sa-l integrez relevant (negratuit) si elocvent. la fel cum "elocvent" nu era strict necesar precedentei si nu aduce nici o explicatie specifica (semnificativa) in plus. specifica?! gen wtf! desigur, desigur.
zilele trecute ma bucuram, eram fascinat pana la extaz, ma umezisem tot la observatia incontestabila a faptului ca limba noastra, din capul si in gura unui fin cunoscator ce-o cultiva are o trasatura irezistibila: este atat de nuantata! dovada insasi este paleta bogata de cuvinte pe care le poate cineva folosi pentru e exprima acelasi ceva. exista sinonime si exista polisemie. si in plus, ca un dar ceresc, ca cireasa rascoapta, zemoasa, din varful turnului babel, siroind dulceata-i zaharisita, zemuind peste muritorii ignoranti si ingrati, in ajutorul omului in incercarea de a reda cu exactitate, precizie, acuratete, culoare, viata, unicitate o stare (nemateriala sau materiala), exista topica si sintaxa (ceva spontan sau dimpotriva, premeditat, faurit, cautat cu ravna). mi se confirma ca aceasta releva sau, cum imi place mie, reveleaza "supletea mintii" (ce exotic, ce erotic!...)
altfel spus, BA drag vorbitor de lb. romana, vrei sa dai jos o cioara de pe gard si ai la alegere: prastie, pistol, bazuca, drujba etc; finut si precis, sau cu aura radioactiva. si pt placerea actiunii (ca-n sex), ai la alegere o multitudine de posibilitati folosind acelasi mijloc selectat: poti sa tai cioara cu drujba, sau poti sa tai gardul cu drujba pana cade; poti sa tragi direct in ea, sau poti trage in sus sa-i cada in cap obuzul, sau mai incitant, cu senzor de urmarire a tintei si efect pe dupa casa! la modu' ca, ce sa vrei mai mult?! de ce sa fii prost... cumva, sa zic asa?!
desi ii respect si apreciez pe alocuri nuanta, nu doar incultura da culoare limbajului, iar dragul tau interlocutor primeste exact ce-i oferi (si nimic mai mult, daca e la fel de iscusit si interesat de acestea toate).
PS.: prezinti ceva si reprezinti altceva :)
as fi zis "artistul isi semneaza moartea pe panza", dar n-ar fi fost intru totul valabil.
un artist isi insceneaza moartea. putin cam pompos si denaturat pusa problema, totusi, caci nu este chiar asa! un anume artist isi expune moartea. nici asa nu este intocmai exprimarea corecta! mai ales ca evita miezul problemei, sau lasa loc de interpretari asupra actului artistic, oricine putand presupune si ca se sacrifica sau lasa dispersat in ochii unui public. un artist isi exprima si reprezinta (ipotetica) disparitie! asta ar fi cam cea mai aproape de adevar forma de a anunta realizarea unui personaj. tineam sa subliniez ca inca traieste si tineam sa expun ca subliniez ceva. si cuvantul "cauzalitate" m-a ademenit, dar in plus de sarutul mental pe care mi l-a dat, n-aveam unde sa-l integrez relevant (negratuit) si elocvent. la fel cum "elocvent" nu era strict necesar precedentei si nu aduce nici o explicatie specifica (semnificativa) in plus. specifica?! gen wtf! desigur, desigur.
zilele trecute ma bucuram, eram fascinat pana la extaz, ma umezisem tot la observatia incontestabila a faptului ca limba noastra, din capul si in gura unui fin cunoscator ce-o cultiva are o trasatura irezistibila: este atat de nuantata! dovada insasi este paleta bogata de cuvinte pe care le poate cineva folosi pentru e exprima acelasi ceva. exista sinonime si exista polisemie. si in plus, ca un dar ceresc, ca cireasa rascoapta, zemoasa, din varful turnului babel, siroind dulceata-i zaharisita, zemuind peste muritorii ignoranti si ingrati, in ajutorul omului in incercarea de a reda cu exactitate, precizie, acuratete, culoare, viata, unicitate o stare (nemateriala sau materiala), exista topica si sintaxa (ceva spontan sau dimpotriva, premeditat, faurit, cautat cu ravna). mi se confirma ca aceasta releva sau, cum imi place mie, reveleaza "supletea mintii" (ce exotic, ce erotic!...)
altfel spus, BA drag vorbitor de lb. romana, vrei sa dai jos o cioara de pe gard si ai la alegere: prastie, pistol, bazuca, drujba etc; finut si precis, sau cu aura radioactiva. si pt placerea actiunii (ca-n sex), ai la alegere o multitudine de posibilitati folosind acelasi mijloc selectat: poti sa tai cioara cu drujba, sau poti sa tai gardul cu drujba pana cade; poti sa tragi direct in ea, sau poti trage in sus sa-i cada in cap obuzul, sau mai incitant, cu senzor de urmarire a tintei si efect pe dupa casa! la modu' ca, ce sa vrei mai mult?! de ce sa fii prost... cumva, sa zic asa?!
desi ii respect si apreciez pe alocuri nuanta, nu doar incultura da culoare limbajului, iar dragul tau interlocutor primeste exact ce-i oferi (si nimic mai mult, daca e la fel de iscusit si interesat de acestea toate).
PS.: prezinti ceva si reprezinti altceva :)
miercuri, 7 septembrie 2011
jolly jolly
ma dor oasele de dor dormind. adormita carnea se lasa greoaie, grosolana, fara nevazut, inchipuit sprijin firav parfumat, ca niste araci, ca niste picioare de elefanti dali-eni. dormitoarele sunt pustii, dormeza e prafuita si mi-am uitat cuvantul iubit, dorit, pe care ardeam sa-l nasc (putin inainte). era atat de intens; stiu, l-am simtit o secunda, poate chiar mai putin! curburi dornice de dorinta. dinamita in loc de cord android. ordonat odor lipsit de fiori. de ce-am uitat pulpa ideii, pleiada cotorului?!
cuburi cu zavor. zavor nu are dor, sau are? izvor n-ajunge sa fie atins de dor. color nu-l cunoaste pe d din cor.
foram cu niste cola noaptea grea, plina de epitete contemporane din care sa-ti duci traiul calare, bogata in magistrala stare lautareasca. pe turbo! si trece.
si lumea ma intreaba ce (mai) fac! zambesc, ce sa fac?...
cuburi cu zavor. zavor nu are dor, sau are? izvor n-ajunge sa fie atins de dor. color nu-l cunoaste pe d din cor.
foram cu niste cola noaptea grea, plina de epitete contemporane din care sa-ti duci traiul calare, bogata in magistrala stare lautareasca. pe turbo! si trece.
si lumea ma intreaba ce (mai) fac! zambesc, ce sa fac?...
din zeama zeilor
in noaptea asta ploua. de-abia ce-a inceput, mai exact; in timp ce vedeam si eu care este "cel mai scump videoclip romanesc" (sex sells, but also cheers up; fair enough). cred ca ar trebui sa ma fac meteorolog de serviciu, ca tot ce am eu ceva indoieli la adresa mea in ultimul timp. pana nu mult peste o ora in urma bateam strazile intunecate; nici cainii nu ma latrau, nici lumina nu ma atingea. probabil ca devin emo. astazi, desi ma imparteam cu mine insumi, era ca si cum n-as fi fost acolo... adica aici. am lasat noaptea sa se lase in tihna in toata casa, fara sa-i deranjez prezenta cu vreo sursa de lumina artificiala. doar pe geam intrau franturi ce se jucau pe tavanul camerei, alergandu-se, intrecandu-se, suprapunandu-se, contopindu-se ingemanate. cred c-a trecut chiar si o masina de interventii care a animat mai tare atmosfera cu brutal contrast intrerupt. destul de liniste in rest, doar toate fosnind in bataia curentului creat strecurandu-se printre mormane si gramezi nemaiordonate de aceasta data. ma ridic incet din pat si ma plimb prin toata casa goala strapungand nelumina ce ma imbratisa, exalta, petrecea pana-n miez. de parca ar fi fost toate cele din mine de nenumarati ani, cu ridicaturi si adancituri, ma stracuram printre ele fara sa-mi aud pasii si fara sa-mi simt vederea, pana-n balcon - de unde, de sus, mi se-nsira in clarobscur aceeasi bucata de oras, strabatuta de oameni mai mici - si inapoi. inapoi, pana in miezul casei, prin toate camerele ascunse si-napoi in balconul inaltat. si de-abia aici devine interesant: in tot acest timp, in care nu stiu daca gandeam sau nu, daca imi dadeam ascultare sau nu, daca imi ghidam sau nu existenta, parca n-as fi fost deloc acolo, material. cat de emo e asta?! sa povestesti cum te-ai pseudodematerializat.
oricum... si mi se pare ca s-a oprit si ploaia deja, pana am ispravit eu acest inceput, desi mai putin important, mai mare decat cuprinsul - important, desigur! - ce urmeaza. cat despre incheiere, prevad ca va fi foarte abrupta, cam ca ultimii stropi.
eu sunt incarnarea mea.
cica am linia lui Venus in palma, desi eu il simt mai curand pe Ares. ea vine cand pofteste, ma rascoleste si pleaca. uneori isi lasa urme incizate si in altceva decat in sinele meu. el o pandeste, iar cand ea se lasa prea mult asteptata, izbucneste. mi-e greu sa-l stavilesc atunci, parca prea tarziu si abia daca reusesc sa-l mai domolesc temporar; pare ca nimic nu-l tempereaza si nu se astampara decat primind in schimb. nici Afrodita si nici Marte nu-s din mine, nu-i stapanesc, dar nici in lipsa lor eu nu sunt (eu). cica n-ar trebui sa-mi fie frica, indiferent... si stiu eu de ce!
ce sa zic acum, Dzeu... intre ei!
ma intreb daca o exista si linia satirului, sau trebuie s-o trasez eu.
marți, 5 iulie 2011
deja... deja-vu
Ai mei cunoscuţi devin!... devin ce vor ei, ce a ajuns să le placă cu timpul să fie, ce şi-au dorit încă de-atunci, ce trebui, ce le cere societatea, ce nu-i interesează, ce li se impune, după caz. Se transformă. Se transformă din copiii pe care îi cunoşteam, mai mult sau mai puţin, când eram mic.
Din întregul pe care-l împărţeam în mod egal, fără să-l împărţim, căci îl aveam la comun, fiecare îşi însuşeşte felia sa îngustă insipidă, cu gust sau, mai rar, cu bun gust, iarăşi după caz. Un fel de linie continuă ce devine punctată şi pare neîntreruptă doar datorită perspectivei care face cumva aparent să dispară golurile dintre plinuri înspre orizont.
Se transformă din foştii copii în viitori adulţi împărţiţi în arii de lucru, divizaţi, catalogaţi, etichetaţi, definiţi, indexaţi. Viitorii funcţionari, de care făceam mişto, pe care îi înjuram, în care n-aveam încredere sau de care ne feream în tinereţe, sunt ei; bătrânii, de care probabil ne băteam prosteşte joc, vor fi ei. Deşi sunt tot ei, aparent, amicii mei devin, precum fluturii din larve; devin poliţişti, bancheri, mafioţi, ingineri, medici, fotbalişti, "prestatori de spectacole de divertisment", editori, profesori (care-şi pun întrebări şi caută să reformeze, sau care n-au învăţat nimic în formele de învăţământ instituţionalizat pe care le-au urmat şi promovează astfel, absolvă şi dezvoltă/extind stupiditatea, analfabetismul etc), jurnalişti, psihologi, fotografi, artişti plastici. Alţi cunoscuţi nu cred că mai am, sau îmi pare rău dacă i-am trecut cu vedere involuntar. Probabil că şi când erau mici îi căutau meseriile, dar erau mai mereu la joacă şi nu-i găseau acasă. În continuare, probabil că (de-aia) vorbeau mai mult cu părinţii noştri, care apoi dădeau naştere întrebării ăleia cu "mare".
Am rămas un pic incert. Nu ştiu dacă să mă bucur sau să mă întristez. Nu ştiu dacă am crescut sau sunt încă mic. Nu ştiu dacă nu e o utopie ce a urmat logic în gândirea mea; nu ştiu dacă are societatea astfel de locuri, iar dacă ar avea, ce societate ar mai fi? (ironic, curios, întrebător mirat). Am rămas în urmă. Am devenit amator, căci imi pun probleme fără vreo facultate. Desigur, fără acea facultate, cea specifică, dedicată. Profesioniştii işi ascultă chemarea cuminţi.
Muzicanţii ne cântă timpul, ca o frescă... şi ne împlu urechile în pauzele dintre acte; intermezzourile gândirii, potenţarea/stimularea existenţei (concepută de unii prin simţire). Indiferent de cadrul istoric sau paradigmă, adulţii îmbătrânesc şi apoi mor, iar tinerii le urmează în loc (-descendenţa!), cu excepţia câtorva ascendenţi care mor necunoscuţi (v. indexare) de contemporanii lor.
PS.: Mă bucur că nu mă citeşte nici un mai mare învăţat, iar dacă o va face cumva vreunul şi-mi va descoperi greşeli(le), sper doar să fie îndeajuns de învăţat încât să nu le suporte şi să mă înştiinţeze şi pe mine.
PPS.: Vă pupă Jean!...
Din întregul pe care-l împărţeam în mod egal, fără să-l împărţim, căci îl aveam la comun, fiecare îşi însuşeşte felia sa îngustă insipidă, cu gust sau, mai rar, cu bun gust, iarăşi după caz. Un fel de linie continuă ce devine punctată şi pare neîntreruptă doar datorită perspectivei care face cumva aparent să dispară golurile dintre plinuri înspre orizont.
Se transformă din foştii copii în viitori adulţi împărţiţi în arii de lucru, divizaţi, catalogaţi, etichetaţi, definiţi, indexaţi. Viitorii funcţionari, de care făceam mişto, pe care îi înjuram, în care n-aveam încredere sau de care ne feream în tinereţe, sunt ei; bătrânii, de care probabil ne băteam prosteşte joc, vor fi ei. Deşi sunt tot ei, aparent, amicii mei devin, precum fluturii din larve; devin poliţişti, bancheri, mafioţi, ingineri, medici, fotbalişti, "prestatori de spectacole de divertisment", editori, profesori (care-şi pun întrebări şi caută să reformeze, sau care n-au învăţat nimic în formele de învăţământ instituţionalizat pe care le-au urmat şi promovează astfel, absolvă şi dezvoltă/extind stupiditatea, analfabetismul etc), jurnalişti, psihologi, fotografi, artişti plastici. Alţi cunoscuţi nu cred că mai am, sau îmi pare rău dacă i-am trecut cu vedere involuntar. Probabil că şi când erau mici îi căutau meseriile, dar erau mai mereu la joacă şi nu-i găseau acasă. În continuare, probabil că (de-aia) vorbeau mai mult cu părinţii noştri, care apoi dădeau naştere întrebării ăleia cu "mare".
Am rămas un pic incert. Nu ştiu dacă să mă bucur sau să mă întristez. Nu ştiu dacă am crescut sau sunt încă mic. Nu ştiu dacă nu e o utopie ce a urmat logic în gândirea mea; nu ştiu dacă are societatea astfel de locuri, iar dacă ar avea, ce societate ar mai fi? (ironic, curios, întrebător mirat). Am rămas în urmă. Am devenit amator, căci imi pun probleme fără vreo facultate. Desigur, fără acea facultate, cea specifică, dedicată. Profesioniştii işi ascultă chemarea cuminţi.
Muzicanţii ne cântă timpul, ca o frescă... şi ne împlu urechile în pauzele dintre acte; intermezzourile gândirii, potenţarea/stimularea existenţei (concepută de unii prin simţire). Indiferent de cadrul istoric sau paradigmă, adulţii îmbătrânesc şi apoi mor, iar tinerii le urmează în loc (-descendenţa!), cu excepţia câtorva ascendenţi care mor necunoscuţi (v. indexare) de contemporanii lor.
PS.: Mă bucur că nu mă citeşte nici un mai mare învăţat, iar dacă o va face cumva vreunul şi-mi va descoperi greşeli(le), sper doar să fie îndeajuns de învăţat încât să nu le suporte şi să mă înştiinţeze şi pe mine.
PPS.: Vă pupă Jean!...
sâmbătă, 11 iunie 2011
într-o oareşce ordine de idei
1. dialog concis:
- a cui esti tu, baietel?
- a lu Pigus!
2. imi place inima prajita, nu fiarta
3. pluteste ceva deprimant in aer azi
4. despre existenta
format sau deformat prin cunoastere?
e adevarat ca in lipsa unei educatii riguroase ca cea pe care am primit-o (totusi), nu musai severe, n-as fi fost apt pt a investiga asemea (im)posibilitati. insa punand intrebari ma indepartez de forma prima de prezentare, de natura "a fi"-ului, de esenta. cuvintele, sensul comunicarii despre referential, nu fac decat sa-l dedubleze pe acesta, sau cel mult, cel mai aproape, sa-l imbrace. daca as fi fost o primata needucata, as fi fost fericit. sau, si mai mult, nici nu mi-as fi pus aceste probleme, conceptul neexistand (si) pt. mine. as fi fost, pur si simplu, desi {...}=constrangeri/limite ca cel mai de pret bun; valorile lumii prin cunoastere vs. ignoranta.
"gandesc, deci exist" zicea Decartes. dar oare in existenta sa, era fericit?
fericirea de a exista (pr)in gandire? fericirea cunoasterii, dezvoltarii, complexitatii in care individul se considera {...}=importanta de sine.
libertate; existenta; fericire.
constat ca in anumite perioade, fericirea e strans legata (in cazul personal) de niste raporturi frumusete - emotie - sexualitate. mai departe, mai constat ceva: estetica se incadreaza in niste norme / canoane / directii etc, emotia este o derivata / rezultata a unei dezvoltari mentale (referitor in special la varietate / gama / paleta emotionala), sexualitatea fiind, ramanand singura forma primara in acest trinom.
probabil ca am ceva strict cu mijlocirea. intre lumea exterioara si cea interioara, singura granita / cale de acces care face realmente diferenta este mijlocirea prin cognitii.
si, iarasi poate, ca daca as fi imbratisat mai putin haosul, as fi reusit sa exprim mai coerent si concludent ce-am insirat aici... sau, chiar mai mult, poate nici nu i-as fi gasit rost acestei incursiuni / introspectii expuse.
- a cui esti tu, baietel?
- a lu Pigus!
2. imi place inima prajita, nu fiarta
3. pluteste ceva deprimant in aer azi
4. despre existenta
format sau deformat prin cunoastere?
e adevarat ca in lipsa unei educatii riguroase ca cea pe care am primit-o (totusi), nu musai severe, n-as fi fost apt pt a investiga asemea (im)posibilitati. insa punand intrebari ma indepartez de forma prima de prezentare, de natura "a fi"-ului, de esenta. cuvintele, sensul comunicarii despre referential, nu fac decat sa-l dedubleze pe acesta, sau cel mult, cel mai aproape, sa-l imbrace. daca as fi fost o primata needucata, as fi fost fericit. sau, si mai mult, nici nu mi-as fi pus aceste probleme, conceptul neexistand (si) pt. mine. as fi fost, pur si simplu, desi {...}=constrangeri/limite ca cel mai de pret bun; valorile lumii prin cunoastere vs. ignoranta.
"gandesc, deci exist" zicea Decartes. dar oare in existenta sa, era fericit?
fericirea de a exista (pr)in gandire? fericirea cunoasterii, dezvoltarii, complexitatii in care individul se considera {...}=importanta de sine.
libertate; existenta; fericire.
constat ca in anumite perioade, fericirea e strans legata (in cazul personal) de niste raporturi frumusete - emotie - sexualitate. mai departe, mai constat ceva: estetica se incadreaza in niste norme / canoane / directii etc, emotia este o derivata / rezultata a unei dezvoltari mentale (referitor in special la varietate / gama / paleta emotionala), sexualitatea fiind, ramanand singura forma primara in acest trinom.
probabil ca am ceva strict cu mijlocirea. intre lumea exterioara si cea interioara, singura granita / cale de acces care face realmente diferenta este mijlocirea prin cognitii.
si, iarasi poate, ca daca as fi imbratisat mai putin haosul, as fi reusit sa exprim mai coerent si concludent ce-am insirat aici... sau, chiar mai mult, poate nici nu i-as fi gasit rost acestei incursiuni / introspectii expuse.
miercuri, 1 iunie 2011
surplus
[colaj fără rimă]
automatizarea omului în selectarea
şi gestionarea sentimentelor arzătoare;
cine iubeşte mult, pedepseşte mult,
aud platonic prin vecini, printre
şipcile gardului virtual ridicat radical;
între insuficienţa actului artistic
şi conformismul moderat,
au legat-o de băncile şcolii
cu chingă academică invizibil deşirată
şi-au învăţat-o amarnic să plângă
(în litere caligrafiate cu panică);
between bad timing and good timing
my life is out of the blue
surrounded by million different faces
and so i can borrow one expression
from time to time in perfect timing
the only timing that i know
and does exist.
m-aş plimba după ploaie
prin parfumul de flori dulci,
de aspri castani şi mieroşi salcâmi,
ferindu-mă de sirenele ambulanţelor
şi de băltoacele neuscate;
- s-o cunosc oare pe fata aceea
ce radiază-n intersecţie a voie bună,
şarmând cu el? - parcă! aş crede;
aproape de muzeul literaturii,
el zice că-i o muscă; (crezându-l-aş!)
josul spatelui ei se întrevede
prin bluza brodată transparent
deasupra feselor flip-flop cat-walk!
a trecut absorbitor tangenţial
cu mine scriind despre încălţările-i
multicolore şi mi-a lăsat pe hârtie
un parfum sigur de libertinaj;
ele tot trec pe trotuarul de vis-a-vis -
aleatorii clinchete de biciclete,
beatitudine - iar el îmi cere direcţii;
ce mică şi constructivă ar fi lumea
dacă te-aş întâlni unde nu te aştept,
dacă m-ai revedea-descoperi unde
nu te-am invitat.
voice off: please keep the receipt
until you leave this life.
chiar acum, prin eter străbat chiar
şi pe lângă propriu-ţi cap cu idei,
cuvinte şi imagini, sens, informaţii
codate, nedescifrabile omului netunat.
automatizarea omului în selectarea
şi gestionarea sentimentelor arzătoare;
cine iubeşte mult, pedepseşte mult,
aud platonic prin vecini, printre
şipcile gardului virtual ridicat radical;
între insuficienţa actului artistic
şi conformismul moderat,
au legat-o de băncile şcolii
cu chingă academică invizibil deşirată
şi-au învăţat-o amarnic să plângă
(în litere caligrafiate cu panică);
between bad timing and good timing
my life is out of the blue
surrounded by million different faces
and so i can borrow one expression
from time to time in perfect timing
the only timing that i know
and does exist.
m-aş plimba după ploaie
prin parfumul de flori dulci,
de aspri castani şi mieroşi salcâmi,
ferindu-mă de sirenele ambulanţelor
şi de băltoacele neuscate;
- s-o cunosc oare pe fata aceea
ce radiază-n intersecţie a voie bună,
şarmând cu el? - parcă! aş crede;
aproape de muzeul literaturii,
el zice că-i o muscă; (crezându-l-aş!)
josul spatelui ei se întrevede
prin bluza brodată transparent
deasupra feselor flip-flop cat-walk!
a trecut absorbitor tangenţial
cu mine scriind despre încălţările-i
multicolore şi mi-a lăsat pe hârtie
un parfum sigur de libertinaj;
ele tot trec pe trotuarul de vis-a-vis -
aleatorii clinchete de biciclete,
beatitudine - iar el îmi cere direcţii;
ce mică şi constructivă ar fi lumea
dacă te-aş întâlni unde nu te aştept,
dacă m-ai revedea-descoperi unde
nu te-am invitat.
voice off: please keep the receipt
until you leave this life.
chiar acum, prin eter străbat chiar
şi pe lângă propriu-ţi cap cu idei,
cuvinte şi imagini, sens, informaţii
codate, nedescifrabile omului netunat.
marți, 31 mai 2011
aproape
[...]
când te caut în organul vital
nu te găsesc, nici în centrul
cetăţii, nici în zidurile groase
şi aud ecourile omului lepros
ce şi-a uitat numele strigându-se,
ce şi-a vândut organele alterate,
ce şi-a trădat făptura pe trup,
timpul întreg doar pe prezent,
cuvântul pe foneme abstracte.
ce foame! răsună experimental în vene;
se-arată umbrele prelungi în fapte
comune, luminătorul de departe
şoptindu-mi să scriu, automat,
necontrolat, dar controlat, tabloul
în care suntem pe drum şi în copac.
----------------------------------
... + explicaţii !
când te caut în organul vital
nu te găsesc, nici în centrul
cetăţii, nici în zidurile groase
şi aud ecourile omului lepros
ce şi-a uitat numele strigându-se,
ce şi-a vândut organele alterate,
ce şi-a trădat făptura pe trup,
timpul întreg doar pe prezent,
cuvântul pe foneme abstracte.
ce foame! răsună experimental în vene;
se-arată umbrele prelungi în fapte
comune, luminătorul de departe
şoptindu-mi să scriu, automat,
necontrolat, dar controlat, tabloul
în care suntem pe drum şi în copac.
----------------------------------
... + explicaţii !
luni, 30 mai 2011
încă o clipă
[azi, între 17:08h şi 17:58h a fost doar o clipă]
în ochiul gol al nebuniei
vâltoarea se-nteţeşte grabnic
cu încreţite valuri de furtună
păşind pe note de pian şi frunze
crescendo, tace frenetic
presând sporadic clape imateriale
trepte spre vreun sfântul duh
vâslaş în derivă accentuând
agonia sau extazul din trupul arcuş
când un ultim gând-fântână
seca absurd absorbind într-însul
pământul dintr-o rână.
de la capăt încă o clipă
derulându-mi derulându-se
derulându-mă în asentiment
în pripă
doar numai decât una.
în ochiul gol al nebuniei
vâltoarea se-nteţeşte grabnic
cu încreţite valuri de furtună
păşind pe note de pian şi frunze
crescendo, tace frenetic
presând sporadic clape imateriale
trepte spre vreun sfântul duh
vâslaş în derivă accentuând
agonia sau extazul din trupul arcuş
când un ultim gând-fântână
seca absurd absorbind într-însul
pământul dintr-o rână.
de la capăt încă o clipă
derulându-mi derulându-se
derulându-mă în asentiment
în pripă
doar numai decât una.
miercuri, 25 mai 2011
te-ntreb si-mi spun dorinta
Nu ma simt deloc iluminat, ba din contra, intunecat, fiind in posesia antimateriei.
Tot univerul e in mine, inefabil! Intreaga amorfa ce capata sens, ce respinge sens sau ce nu mai ajunge sa primeasca sens. (ne)Infinite posibilitati controlabile, generabile ! Am vazut o gaura in univers, nepozitionata, exact ca un orificiu intr-un perete ce da in alta incapere. Intai i-am zis cliseu, foarte critic – idee aparuta sau directie propusa in mai multe si diferite productii artistice – roduri ale mintii cuiva, acumulari, plasmuiri. Apoi i-am zis filosofie – din toti strugurii adunati si dati prin teasc, zdrobiti, a curs aceasta zeama, ca un rezultat firesc in care sa ma-mbat ideatic si vizionar. Apoi i-am zis adevar – din impletirea realitatii imediate cu fantasma, a multitudinii de credinte si viziuni si rebeliuni manifestate ca antidirectii, a diversitatii culturilor organice de pe mapamond and beyond. Mi-am tras sufletul ! M-am speriat… nu de vastitate, cat de neputinta de a stii vreodata acest tot pe care, pt o secunda, pt o clipa infima am crezut ca eu l-am nascut, ca eu il alimentez cu energia mea, ca eu il modelez cu simturile mele, ca eu il stimulez sa ma stimuleze. M-am calmat ; am plecat si m-am intos. Nu m-am pierdut intre, caci nu zic sa existe asa ceva, “intre” dar am limitat intregul iarasi la aproape, la material, la cateva minute inainte si cateva posibile viitoare. N-am raspuns la o intrebare. Nici n-am pus intrebarea pt. raspunsul pe care l-am primit din neant. M-a limitat iar la a considera ca delirez, ca-mi dau importanta, ca-s doar o primata care are in codul sau genetic nevoia de a se autodepasi. Autodepasirea nu este un proces natural si, in plus, este si o conceptie eronata asupra faptului in sine, atat lingvistic/teoretic cat si fizic (sau chiar metafizic, cine stie)! Spiritualitate, credinte, religii diferite, stiinta care intreaba si cerceteaza, infinitul nu chiar infinit, cat si nestrabatut, spatialitate, univers, dimensiuni, culturi, evolutie, nimic. Ceva. Suprematia in alcatuire(a umana) intre concret si abstract, intre vazut si nevazut, intre stiut si nestiut, intre fizic / material si metafizic / spiritual / conflux ideologic, sau interdependenta... Ce ?!
Am o noua dorinta suprema, in cap de lista, nr. 1 in to do in a life time : vreau sa trec printr-o gaura neagra ! “Sa trec”, am gresit… “sa intru” voiam sa zic corect; probabil actele ratate ale lui Freud si-ar spune cuvantul! Sa intru cu totul ! Sa patrund si ma las. Absorbit, cum eu absorb si asimilez. Sa abund a nu fi, in a descoperi (nonformal).
Egocentrism maxim alterat? Antropocentrism interpretat extrem? Secret concret nedescoperit? Dez_iluzie aberanta? Pseudo natura umana, secunda, cica superioara? Mecanism dual inselator? Control prin inducere neconstientizata?
joi, 12 mai 2011
servit cu biscuiti la micul dejun, cu capul mare
blogul mi-e strain.
daca n-ar fi fost asa, n-ar fi fost deloc. imi place sa privesc slash inteleg lucrurile obiectiv. ma amuza cand aud oameni punandu-si problema posibilitatilor alternative - ipotetice doar - de genul "daca ar fi fost altfel...". asa ceva nu exista. corect e "ar fi existat". asemenea lucruri se arata doar ca o plasmuire, tormenting subiectul ce le da nastere cu vointa, ce nu si le indeasa intr-un sac al tacerii mintii, al mortii gandurilor. am devenit brusc putin macabru? e o parere! sunt total amortit; aproape automat. imi fierbe sangele in vene... de placere, nu de suparare. deschid fereastra sa ma mai aerisesc putin, desi nu aer cred ca-mi lipseste acum... cel putin nu cel mai mult, caci si insuficienta de oxigen presupun ca am - dintr-o data-s pozitiv, as putea spune! nu? imi simt intepaturile in piele si am impresia ca celule se dezvolta vizual in privirea mea, caci mi se intampla ca in desenele animate in cadrele care prezinta dezvoltarea unui mutant - toate bulinele alea galbene, oranj care se dezvolta si cresc, celular, organic. nici nu mai stiu ce debitez; dar probabil nici nu importa. ma bucur ca a fost asa, desi, la un anumit prag al neexistentei, lucrurile puteau fi si altfel, mai mult, mai intens, cum am indraznit - suna atat de smerit! -, cutezat sa le gandesc. nu stiu de ce. adica stiu, altceva nu stiu de ce se intampla asa, dar asta imi place. cel putin nu ma face sa-mi fiu incomod. 3 este unul dintre numerele magice, cum scrie si-n basme, cum o spune si religia. trei puncte determina un plan, doua doar o dreapta! e adevarat ca uneori se poate pune problema de puncte confundate, dar nu este cazul. unii privesc prea matematic si cumulativ cumva, intelegand 3=2+1. in fapt, 3 este indivizibil, la fel ca unu si ca doi, pentru ca este prim. spre exemplu, 4 este 2+2, caci nu e prim. daca ar fi s-o luam pe principiul acestora, asa si 2=1+1. daca ar fi sa fiu chiar EU si 1 poate fi exprimat slesh vazut ca 1+0, dar 0 asta e putin cam improbabil pt mine. pentru cineva cu indeajunsa imaginatie, intr-adevar, 0 ar putea lua orice forma, fiind doar o granita imaginara, cat si orice marime. dar mi-am revelat in decursul timpului - determinat doar de existenta - ca imi place exactitatea. pt ca e plina, pt ca are limite, pt ca e determinata, pt ca se poate - pe bune, da! - schimba daca vrea, dar stii de unde incepi, pt ca este!, pt ca este definita si deci are structura in spate si functii pe care le poti cunoaste slesh patrunde, pt ca o simti la un moment dat - atunci cand intra in acord sau dezacord cu tine, pt ca e fixa si stii cand esti inauntru sau afara sau de unde trebuie sa iei granita sa o muti, pt ca e mai comoda decat amorfa - total compatibila si ea, nu zic!, doar ca mai dificila -, pt ca are nucleu - si doar unul singur! -, pt ca defineste - mai pe scurt! - si pt multe altele pe care le-am uitat deja in enumerarea asta epopeica. oricum doar eu voi intelege ce am comunicat, iar daca cineva doreste sa ma contrazica, il sustin. s-a terminat ideea, cum valul a atins malul, cum senzatia a ajuns orgasmul, cum stafeta a pasit finalul, cum eu am uitat complet orice altceva as mai fi vrut sa continuu. cu vreun sens? ba deloc, desi!...
n-ar trebui sa bati la usa surdului, dar poti deshide usa direct. interesant devine cand si el este acasa. :)
bine te-am gasit! *
daca n-ar fi fost asa, n-ar fi fost deloc. imi place sa privesc slash inteleg lucrurile obiectiv. ma amuza cand aud oameni punandu-si problema posibilitatilor alternative - ipotetice doar - de genul "daca ar fi fost altfel...". asa ceva nu exista. corect e "ar fi existat". asemenea lucruri se arata doar ca o plasmuire, tormenting subiectul ce le da nastere cu vointa, ce nu si le indeasa intr-un sac al tacerii mintii, al mortii gandurilor. am devenit brusc putin macabru? e o parere! sunt total amortit; aproape automat. imi fierbe sangele in vene... de placere, nu de suparare. deschid fereastra sa ma mai aerisesc putin, desi nu aer cred ca-mi lipseste acum... cel putin nu cel mai mult, caci si insuficienta de oxigen presupun ca am - dintr-o data-s pozitiv, as putea spune! nu? imi simt intepaturile in piele si am impresia ca celule se dezvolta vizual in privirea mea, caci mi se intampla ca in desenele animate in cadrele care prezinta dezvoltarea unui mutant - toate bulinele alea galbene, oranj care se dezvolta si cresc, celular, organic. nici nu mai stiu ce debitez; dar probabil nici nu importa. ma bucur ca a fost asa, desi, la un anumit prag al neexistentei, lucrurile puteau fi si altfel, mai mult, mai intens, cum am indraznit - suna atat de smerit! -, cutezat sa le gandesc. nu stiu de ce. adica stiu, altceva nu stiu de ce se intampla asa, dar asta imi place. cel putin nu ma face sa-mi fiu incomod. 3 este unul dintre numerele magice, cum scrie si-n basme, cum o spune si religia. trei puncte determina un plan, doua doar o dreapta! e adevarat ca uneori se poate pune problema de puncte confundate, dar nu este cazul. unii privesc prea matematic si cumulativ cumva, intelegand 3=2+1. in fapt, 3 este indivizibil, la fel ca unu si ca doi, pentru ca este prim. spre exemplu, 4 este 2+2, caci nu e prim. daca ar fi s-o luam pe principiul acestora, asa si 2=1+1. daca ar fi sa fiu chiar EU si 1 poate fi exprimat slesh vazut ca 1+0, dar 0 asta e putin cam improbabil pt mine. pentru cineva cu indeajunsa imaginatie, intr-adevar, 0 ar putea lua orice forma, fiind doar o granita imaginara, cat si orice marime. dar mi-am revelat in decursul timpului - determinat doar de existenta - ca imi place exactitatea. pt ca e plina, pt ca are limite, pt ca e determinata, pt ca se poate - pe bune, da! - schimba daca vrea, dar stii de unde incepi, pt ca este!, pt ca este definita si deci are structura in spate si functii pe care le poti cunoaste slesh patrunde, pt ca o simti la un moment dat - atunci cand intra in acord sau dezacord cu tine, pt ca e fixa si stii cand esti inauntru sau afara sau de unde trebuie sa iei granita sa o muti, pt ca e mai comoda decat amorfa - total compatibila si ea, nu zic!, doar ca mai dificila -, pt ca are nucleu - si doar unul singur! -, pt ca defineste - mai pe scurt! - si pt multe altele pe care le-am uitat deja in enumerarea asta epopeica. oricum doar eu voi intelege ce am comunicat, iar daca cineva doreste sa ma contrazica, il sustin. s-a terminat ideea, cum valul a atins malul, cum senzatia a ajuns orgasmul, cum stafeta a pasit finalul, cum eu am uitat complet orice altceva as mai fi vrut sa continuu. cu vreun sens? ba deloc, desi!...
n-ar trebui sa bati la usa surdului, dar poti deshide usa direct. interesant devine cand si el este acasa. :)
bine te-am gasit! *
joi, 5 mai 2011
miercuri, 4 mai 2011
capitolul 2 - momentul salvat
"Traim in lumi diferite, aceeasi mult mai larga; credem in zeitati paralele; ne ciocnim fara raspuns intr-o coliziune nu masiva.", auzeam fara sa aud.
"Surprinde momentul!" tot aud de nici nu stiu cand. Cand eram in liceu, varsta modela mintea semenilor mei cu spotul de interes "carpe diem"; acum mi se mai zice din cand in cand "once in a lifetime opportunity" pt a descrie valoarea timpului fizic, a experientei.
Tocmai ce ma enervam ca iar, cand nu l-am luat la plecare asteptandu-ma sa nu descopar nimic de capturat, n-am aparatul la mine cand am vazut ceva. Asa m-am hotarat sa-i dau aceasta nastere; si hartia mi se umezeste de la aerul in valtoarea picurilor. M-am oprit din toate celelalte posibile calatorii, cand am inceput-o pe aceasta.
<< Primul cadru era cu un intins supermarket in fata caruia, pe trotuar erau insirate ordonat nu mai putin de opt frigidere luminate din interior, multicolore de la diversele bauturi cu diverse etichete menite sa atraga macar privirea, daca nu si sa retina interesul. Continut de consum, de uz necesar, de depententa, anul curent! Al doilea cadru era cu un spatiu de joaca sau de povestit cilu-lilu diurn ori sarutat timid nocturn ca-n iceputuri, imprejmuit cu un nesemnificativ gard. In el, pionii principali erau trei piese de mobilier urban - caci asa se numesc stiintific - destinate copiilor, foarte dragut colorate si diferite ca dimensiune - desigur, zic asta pentru ca erau doua medii si unul gigant, care echilibra si facea ordinea, ascuns din unghiul meu de un copac. As fi zis ca juca "de-a v-ati ascunselea" cu mine. Un scranciob, o-nvartitoare si-un topogan. Nici nu mai stiu. Parca nu era invartitoare. Oricum, Marele era topoganul. Plus o bancuta, iar in fata ei, pe pamantul ud multe petale albe scuturate, totul intr-o lumina galbuie de felinar stradal. Bine aranjat compozitional, in spate, pe peretele apropiat, cu litere mari, vechi, tridimensionale scria "frizerie". Urmatorul cadru se afla la intalnirea cu o schela inaltata printre picioarele careia, in vitrina unui magazin, printre diversele simulari anatomice din plastic, pe care se expun haine, se aflau vreo cinci picioare de dama intoarse cu josu-n sus, orientate toate paralel cu talpile din profil, fiecare cu cate un dres de alta culoare si tot acest grup statuar flancat de cate un bust lipsit de cap. As trece si adresele pentru fiecare in parte, dar nu le stiu. Ultimul cadru, mai minimalist si in spiritul unei interpretari belle epoque: un ansamblu de un alb imaculat, aproape stralucitor in intunericul noptii - intr-un perete gri 50% negru inalt si ingust, parca indesata o usa supla dar suficienta, iar imediat deasupra dintr-o bucata in continuare, adosata suprafetei solitare de cladire ce arata ca un colt taiat de casa, o imitatie fantomatica de scoica; din intregul latimii laturii imobilului, cred ca 80%, centrata, era doar intrarea. Imi dau seama ca niste fotografii ar fi explicat mai eficient randurile precedente si le-ar fi exclus din start, facandu-le nenecesare si asa se face ca aceste imagini vor fi servit doar celor care mai doreau sa-si tina ochii si mintea ocupate cu ceva lectura... si pur si simplu n-aveau in momentul asta altceva mai bun de citit! :)) >>
Ma plimb cu pasi marunti pe stradutele ude si diforme; trotuarul ingust, liniste si balti in gropitele din asfalt. La o increngatura de uitare ma ia pe sus un miros ca de scortisoara, poate si vanilie. Privesc la frunzele multe din copac si mi-aduc aminte de prima femeie, nu stiu de unde caci nu chiar din senin, rostindu-i numele. Am privit, acum matur, literele-i rostogolindu-se inspre afara peste buzele mele cu mustata si barba. Primele doua zile de barbat, cat si primul vin in parc nocturn de munte in foisor! Entuziasmul, noul, cunoasterea, comunicarea, responsabilitatea; infailibilul, inefabilul! Bine, poate am exagerat... doar putin, dar oricum. L-am surprins pe baiatul de atunci cu sentimentul sau intreg de bucurie, incantare, viziune, pe care unii il numesc fericire. Elanul este un animal vanat?!... ma intreb.
Cand ma dezmeticesc, constat ca stateam visand la poarta unui cimitir de pe soseaua Pantelimon. Probabil mirosea a tamaie, sau asa ceva!
Scriu in timp ce merg si asa se face ca, traversand un parc, intrerupt, ajung sa fiu intrebat: "n-ai cumva o tigare?". Inot printre cainii de veghe cu el - de veghe cu el, nu inot cu el - si continuu. Asta imi aminteste de altcineva, persoana cunoscuta de comun, poate singura din voia sortii. Ea nu fuma de fel, dar s-ar fi apucat doar pentru ca gasea ca-i sta bine cu tigara in mana, i se parea cumva interesant, o considera un element care ar da anumite valente unui gest, unei atitudini. Zicea ca ar fi pufait si ea odata, o data, de doua ori si nu aveam de ce a nu o crede. Eu n-am vazut-o niciodata in acest context. O corectam mereu, zicand ca se spune "tigara", nu "tigare", care-mi pare ca suna ca dintr-o gura rurala - exprimare academica, sau de taranca, in slang. Imi place verbul "a fila", cand intra in compozitie cu un el si-o ea. Ne cochetam, ne flirtam, ne mai intersectam existentele oarecum solitare, independente. Eu dormeam inca doar pe jumatate de pat, ea de-abia se obisnuise cu mijlocul - e un intreg ritual neinteles de profani. Doar atat. Apoi, mi-a zis candva ironic, ca poate sa doarma si in cap si in diagonala si oricum. Am jucat un sah; regele meu a triumfat. Am pierdut, caci nu aveam de ce castiga. Am dezbatut despre bomboane; am luat un mic dejun impreuna. Nu ne zicem "la multi ani", cand vine timpul, caci nu ne vorbim. Hmm... mai era ceva, dar am uitat!
Am ajuns la interfon, iar piuitul prelung urmat cartelei ce-mi deschide calea catre popas, incheie istorisirea.
Concluzia? Nu l-am citit pe Cartarescu punandu-si bine-cunoscuta intrebare, care se presupune ca macina omenirea (masculina) inca de la al doilea barbat - ca asa puteau vorbi intre ei - si nici nu presimt s-o fac prea curand.
Dialogul: filosofic - "auzi ba, de ce o iubim noi p'asta?"; paranoia - "ba, oare asta chiar ne iubeste?"; competitiv falos - "nu crezi ca ma iubeste pe mine mai mult?".
Scenariu: trei oameni pe Pamant - doi barbati si o femeie. Posibilitati? Produs cartezian: armistitiu - toti trei, pe rand sau simultan; gelosi si violenti - ei se lupta pt ea; fatalist - ea e lesbiana; pasnici si iubitori: el gay, el bi si ea; nerelevant - ea bi; tainuind - el cu ea, el cu ea, ei naivi de siguri si increzatori; half-pleasure - ei gay, ea se sinucide, daca nu e de acord cu hand-made-ul; pocait - abstinenta totala; postmodern - operatii peste operatii de schimbare de sex + redobandirea virginitatii; S.F. - alien style in the house; religios - cate casnicii?; telenovela / "din dragoste" - impacari peste despartiri peste impacari peste despartiri si, desigur, cu posibilitate de aparitie a noi personaje; tv reality-show - tu pe cine alegi?!; istoric sau discovery - dupa prima nastere, populatia a crescut si a marit nr. posibilelor permutari; commercial channel - indiferent, shoppingu-i pasiunea mea; antisocial - o bomba atomica e numa' buna; experimental - prin meditatie profunda ajung sa inteleaga ca sunt in fapt asexuati sau acelasi... ceva (nedefinit, polimorf, infinit etc). Am scapat ceva? :)
Pff... asta la doar TREI oameni, daramite la actualul aprox. 7 miliarde! Curiosi, indrazneti? Motivatii, framantari, intrebari?!...
"Surprinde momentul!" tot aud de nici nu stiu cand. Cand eram in liceu, varsta modela mintea semenilor mei cu spotul de interes "carpe diem"; acum mi se mai zice din cand in cand "once in a lifetime opportunity" pt a descrie valoarea timpului fizic, a experientei.
Tocmai ce ma enervam ca iar, cand nu l-am luat la plecare asteptandu-ma sa nu descopar nimic de capturat, n-am aparatul la mine cand am vazut ceva. Asa m-am hotarat sa-i dau aceasta nastere; si hartia mi se umezeste de la aerul in valtoarea picurilor. M-am oprit din toate celelalte posibile calatorii, cand am inceput-o pe aceasta.
<< Primul cadru era cu un intins supermarket in fata caruia, pe trotuar erau insirate ordonat nu mai putin de opt frigidere luminate din interior, multicolore de la diversele bauturi cu diverse etichete menite sa atraga macar privirea, daca nu si sa retina interesul. Continut de consum, de uz necesar, de depententa, anul curent! Al doilea cadru era cu un spatiu de joaca sau de povestit cilu-lilu diurn ori sarutat timid nocturn ca-n iceputuri, imprejmuit cu un nesemnificativ gard. In el, pionii principali erau trei piese de mobilier urban - caci asa se numesc stiintific - destinate copiilor, foarte dragut colorate si diferite ca dimensiune - desigur, zic asta pentru ca erau doua medii si unul gigant, care echilibra si facea ordinea, ascuns din unghiul meu de un copac. As fi zis ca juca "de-a v-ati ascunselea" cu mine. Un scranciob, o-nvartitoare si-un topogan. Nici nu mai stiu. Parca nu era invartitoare. Oricum, Marele era topoganul. Plus o bancuta, iar in fata ei, pe pamantul ud multe petale albe scuturate, totul intr-o lumina galbuie de felinar stradal. Bine aranjat compozitional, in spate, pe peretele apropiat, cu litere mari, vechi, tridimensionale scria "frizerie". Urmatorul cadru se afla la intalnirea cu o schela inaltata printre picioarele careia, in vitrina unui magazin, printre diversele simulari anatomice din plastic, pe care se expun haine, se aflau vreo cinci picioare de dama intoarse cu josu-n sus, orientate toate paralel cu talpile din profil, fiecare cu cate un dres de alta culoare si tot acest grup statuar flancat de cate un bust lipsit de cap. As trece si adresele pentru fiecare in parte, dar nu le stiu. Ultimul cadru, mai minimalist si in spiritul unei interpretari belle epoque: un ansamblu de un alb imaculat, aproape stralucitor in intunericul noptii - intr-un perete gri 50% negru inalt si ingust, parca indesata o usa supla dar suficienta, iar imediat deasupra dintr-o bucata in continuare, adosata suprafetei solitare de cladire ce arata ca un colt taiat de casa, o imitatie fantomatica de scoica; din intregul latimii laturii imobilului, cred ca 80%, centrata, era doar intrarea. Imi dau seama ca niste fotografii ar fi explicat mai eficient randurile precedente si le-ar fi exclus din start, facandu-le nenecesare si asa se face ca aceste imagini vor fi servit doar celor care mai doreau sa-si tina ochii si mintea ocupate cu ceva lectura... si pur si simplu n-aveau in momentul asta altceva mai bun de citit! :)) >>
Ma plimb cu pasi marunti pe stradutele ude si diforme; trotuarul ingust, liniste si balti in gropitele din asfalt. La o increngatura de uitare ma ia pe sus un miros ca de scortisoara, poate si vanilie. Privesc la frunzele multe din copac si mi-aduc aminte de prima femeie, nu stiu de unde caci nu chiar din senin, rostindu-i numele. Am privit, acum matur, literele-i rostogolindu-se inspre afara peste buzele mele cu mustata si barba. Primele doua zile de barbat, cat si primul vin in parc nocturn de munte in foisor! Entuziasmul, noul, cunoasterea, comunicarea, responsabilitatea; infailibilul, inefabilul! Bine, poate am exagerat... doar putin, dar oricum. L-am surprins pe baiatul de atunci cu sentimentul sau intreg de bucurie, incantare, viziune, pe care unii il numesc fericire. Elanul este un animal vanat?!... ma intreb.
Cand ma dezmeticesc, constat ca stateam visand la poarta unui cimitir de pe soseaua Pantelimon. Probabil mirosea a tamaie, sau asa ceva!
Scriu in timp ce merg si asa se face ca, traversand un parc, intrerupt, ajung sa fiu intrebat: "n-ai cumva o tigare?". Inot printre cainii de veghe cu el - de veghe cu el, nu inot cu el - si continuu. Asta imi aminteste de altcineva, persoana cunoscuta de comun, poate singura din voia sortii. Ea nu fuma de fel, dar s-ar fi apucat doar pentru ca gasea ca-i sta bine cu tigara in mana, i se parea cumva interesant, o considera un element care ar da anumite valente unui gest, unei atitudini. Zicea ca ar fi pufait si ea odata, o data, de doua ori si nu aveam de ce a nu o crede. Eu n-am vazut-o niciodata in acest context. O corectam mereu, zicand ca se spune "tigara", nu "tigare", care-mi pare ca suna ca dintr-o gura rurala - exprimare academica, sau de taranca, in slang. Imi place verbul "a fila", cand intra in compozitie cu un el si-o ea. Ne cochetam, ne flirtam, ne mai intersectam existentele oarecum solitare, independente. Eu dormeam inca doar pe jumatate de pat, ea de-abia se obisnuise cu mijlocul - e un intreg ritual neinteles de profani. Doar atat. Apoi, mi-a zis candva ironic, ca poate sa doarma si in cap si in diagonala si oricum. Am jucat un sah; regele meu a triumfat. Am pierdut, caci nu aveam de ce castiga. Am dezbatut despre bomboane; am luat un mic dejun impreuna. Nu ne zicem "la multi ani", cand vine timpul, caci nu ne vorbim. Hmm... mai era ceva, dar am uitat!
Am ajuns la interfon, iar piuitul prelung urmat cartelei ce-mi deschide calea catre popas, incheie istorisirea.
Concluzia? Nu l-am citit pe Cartarescu punandu-si bine-cunoscuta intrebare, care se presupune ca macina omenirea (masculina) inca de la al doilea barbat - ca asa puteau vorbi intre ei - si nici nu presimt s-o fac prea curand.
Dialogul: filosofic - "auzi ba, de ce o iubim noi p'asta?"; paranoia - "ba, oare asta chiar ne iubeste?"; competitiv falos - "nu crezi ca ma iubeste pe mine mai mult?".
Scenariu: trei oameni pe Pamant - doi barbati si o femeie. Posibilitati? Produs cartezian: armistitiu - toti trei, pe rand sau simultan; gelosi si violenti - ei se lupta pt ea; fatalist - ea e lesbiana; pasnici si iubitori: el gay, el bi si ea; nerelevant - ea bi; tainuind - el cu ea, el cu ea, ei naivi de siguri si increzatori; half-pleasure - ei gay, ea se sinucide, daca nu e de acord cu hand-made-ul; pocait - abstinenta totala; postmodern - operatii peste operatii de schimbare de sex + redobandirea virginitatii; S.F. - alien style in the house; religios - cate casnicii?; telenovela / "din dragoste" - impacari peste despartiri peste impacari peste despartiri si, desigur, cu posibilitate de aparitie a noi personaje; tv reality-show - tu pe cine alegi?!; istoric sau discovery - dupa prima nastere, populatia a crescut si a marit nr. posibilelor permutari; commercial channel - indiferent, shoppingu-i pasiunea mea; antisocial - o bomba atomica e numa' buna; experimental - prin meditatie profunda ajung sa inteleaga ca sunt in fapt asexuati sau acelasi... ceva (nedefinit, polimorf, infinit etc). Am scapat ceva? :)
Pff... asta la doar TREI oameni, daramite la actualul aprox. 7 miliarde! Curiosi, indrazneti? Motivatii, framantari, intrebari?!...
luni, 2 mai 2011
miracolul (ne)tineresc din 2 mai 2011
Se mira ocolul...
La români, Iisus vine cu micii şi berea. Şi nu vine mâine, cum scrie pe pereţii oraşului cimentat, ci a venit de azi.
Aproape a venit vara, o simt dându-ne târcoale nu prea timidă, nici promiscuă. Grădinile regale din faţa balconului meu mi-o şoptesc şi, cam ca întotdeauna, mă surprinde cu noutate şi prospeţimea sa, aceeaşi de când m-a cucerit întâia oară; precum atunci se întâmplă; iar am senzaţia că au trecut milenii de ultima dată de când ne-am întâlnit şi că nu speram - sau credeam - s-o mai prind vreodată, văd prea curând. Peste curtea înverzită, văd un ghem, un gândac bogat colorat, un buton de copil minunându-se de... ceva, nu ştiu ce şi nu-mi dau seama către ce se uită cu fascinaţie încercând să împartă minunăţia cu mama sa poate puţin grăbită, dar răbdătoare, ce-l aşteaptă mai dinaintea-i cu "trei paşi de uriaş, ceva paşi de furnică şi câteva mămăligi"*. Se perindă oameni mulţi, cât îi privesc de sus şi se strecoară prin clepsidra comună care nu prea primeşte atenţia mea. Trece un cuplu: ea parcă adosată de pieptul său, levitând, cu picioarele în diagonală pornind de pe locul din dreapta, cu mâinile încleştate în jurul trupului cel drag şi cu capul aplecat înspre el. De unde văd eu ar părea că s-a băgat în faţa buldozerului care o târăşte, dar probabil că mai de aproape ea îl iubeşte - şi el îi răspunde. Mai văd un cuplu care îmi pare cunoscut, dar nu se cade să las sceptrul din mână şi să încep să dau din braţe - ca o reclamă gonflabilă - şi să zbier către ei cu entuziasm debordant; mai ales de la asemenea înălţime şi distanţă! Probabil că nici n-ar fi auzit, căci azi n-aveam portavocea cu mine.
Punând nici just, nici ferm, nici cinstit în balanţă îmi dau seama că am câteva probleme... nici mici. Mi-ar trebui o maşină automată de spălat suflete, cu funcţie pentru delicate. Sau ar trebui să-mi schimb curăţătoria: ba intră la apă, ba se lărgeşte şi scămoşează, ba scapă pete, ba atacă ţesătura.
La o fereastră din dreapta, cu o perdea roşie trasă, se văd mulţi maimuţoi din pluş înşiraţi ordonat între stratul transparent de sticlă şi cortina colorată.
Un greier mi-ar cânta c-o să plouă; iar eu trebuie să plec... să fug...
La români, Iisus vine cu micii şi berea. Şi nu vine mâine, cum scrie pe pereţii oraşului cimentat, ci a venit de azi.
Aproape a venit vara, o simt dându-ne târcoale nu prea timidă, nici promiscuă. Grădinile regale din faţa balconului meu mi-o şoptesc şi, cam ca întotdeauna, mă surprinde cu noutate şi prospeţimea sa, aceeaşi de când m-a cucerit întâia oară; precum atunci se întâmplă; iar am senzaţia că au trecut milenii de ultima dată de când ne-am întâlnit şi că nu speram - sau credeam - s-o mai prind vreodată, văd prea curând. Peste curtea înverzită, văd un ghem, un gândac bogat colorat, un buton de copil minunându-se de... ceva, nu ştiu ce şi nu-mi dau seama către ce se uită cu fascinaţie încercând să împartă minunăţia cu mama sa poate puţin grăbită, dar răbdătoare, ce-l aşteaptă mai dinaintea-i cu "trei paşi de uriaş, ceva paşi de furnică şi câteva mămăligi"*. Se perindă oameni mulţi, cât îi privesc de sus şi se strecoară prin clepsidra comună care nu prea primeşte atenţia mea. Trece un cuplu: ea parcă adosată de pieptul său, levitând, cu picioarele în diagonală pornind de pe locul din dreapta, cu mâinile încleştate în jurul trupului cel drag şi cu capul aplecat înspre el. De unde văd eu ar părea că s-a băgat în faţa buldozerului care o târăşte, dar probabil că mai de aproape ea îl iubeşte - şi el îi răspunde. Mai văd un cuplu care îmi pare cunoscut, dar nu se cade să las sceptrul din mână şi să încep să dau din braţe - ca o reclamă gonflabilă - şi să zbier către ei cu entuziasm debordant; mai ales de la asemenea înălţime şi distanţă! Probabil că nici n-ar fi auzit, căci azi n-aveam portavocea cu mine.
Punând nici just, nici ferm, nici cinstit în balanţă îmi dau seama că am câteva probleme... nici mici. Mi-ar trebui o maşină automată de spălat suflete, cu funcţie pentru delicate. Sau ar trebui să-mi schimb curăţătoria: ba intră la apă, ba se lărgeşte şi scămoşează, ba scapă pete, ba atacă ţesătura.
La o fereastră din dreapta, cu o perdea roşie trasă, se văd mulţi maimuţoi din pluş înşiraţi ordonat între stratul transparent de sticlă şi cortina colorată.
Un greier mi-ar cânta c-o să plouă; iar eu trebuie să plec... să fug...
duminică, 1 mai 2011
matinal
1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10
ma duc sa-mi adancesc intunericul ochilor in cearsaf, sperand nespus sa ma imbratiseze cu mister adanc, daca tot nu-mi pot pune functiile vitale pe pauza.
vineri, 29 aprilie 2011
minime si cugetari
exista o vorba din batrani care zice ca mi-e lene sa scriu sau sa ma concentrez pe probleme care nu ma mai intereseaza deja, atunci cand stau cu ochii placizi si privesc in gol, prin neseninul monitor. nu credeam si inca imi sustin ideea ca nu ai putea scrie un text in absenta ta - desi presupun ca prin "ta" rezumam omul la atentie. interactiune si viteza de reactie; oricum! comunicare: receptare si transmitere inapoi / mai departe a unui flux de celule/particule de informatie - corecta, eronata, voit eronata, intentionata. ar parea ca fac dezacorduri, dar scriitura e corecta d.p.d.v. gramatical, doar in interiorul generatorului, transmitatorului s-a schimbat macazul pe nevazute. de simtit nici nu mai zic! si totusi, cum spuneam! ma irita nespus uneori cand idei noi le inlocuiesc pe cele vechi intr-atat de rapid, incat nici urma nu mai ramane din cele precedente. si zic asta pt ca ma chinui sa recuperez ceea ce nu intentionasem sa pierd... si nici nu stiu cu ce titani ai gandurilor trebuie sa ma lupt, sa caut sa-i dobor cu dibacie (cu anarhia absentei majusculelor si a diacriticelor si cu constanta punctuatiei incompleta) pt ca, dupa spargerea organelor sale vitale in urma caderii de la asemenea inaltimi, sa-mi recuperez incantat si entuziasmat informatiile uitate. cert e ca despre prezenta mea in textul asta incercam sa scriu, sau absenta, mai corect. in muzica sau in arte vizuale, de exemplu, te poti manifesta si suspendat (exista si suspendat deliberat - un act imitativ, mimetic a unei stari ce doar teoretic iti apartine, caci practic tu ii apartii ei; aici se face si diferenta intre deliberat si necontrolat). actul ramane firesc, de exprimare, si in lipsa supravegherii cognitive perpetue. pe scurt: poti da din mana si desena linii si pete si eu mai stiu ce, intrucat cu sens, la fel cum poti emite sunete armonioase - sau nu - in timp ce gandul iti zboara in cu totul alt loc decat cel produs de corzile vocale. expertii vor cataloga acest produs ca "doodle" :). in timp ce aceste forme prime de arta (minimala) se adreseaza direct unor receptori, scrisul e mediat de intelegere, fiind un cod - in afara acesteia ramanand doar la forma sa vizuala, sau cel mult sonora - astfel devenind necesara gandirea si cunoasterea (mecanismul si carnea) si pt emitere, nu doar pt receptare (corecta). desigur, toate reprezinta un limbaj in povestea asta, dar judecand dupa ce incercam sa fac si nu mi-a reusit (cam cum ma asteptam, de altfel!), imi dau seama ca prin cele doua exemple te poti dizolva, pierde, extinde, largi, expanda, in timp ce prin scris reusesti (impus) doar inversul - contractare, concentrare, aprofundare - in procesul de formulare.
de fapt, cautam sa-mi verific actele reflex, lipsite de constienta, de reflectie; intentionam relaxare, dispersare, deconectare si pierdere personala... si am ajuns la teoretizare. cam scurta lungime de unda; sau pur si simplu n-am eu destula imaginatie. oricum, revenind!
exista o vorba din batrani care zice: "cei ce sufera in sine, vor muri cand dau de bine.".
mai stiu un conglomerat intelept de cuvinte: "daca vrei sa vezi altceva, schimba peisajul; daca vrei sa vezi altfel viata, schimba-ti ochelarii (mintii)!" si continuarea "daca vrei sa nu mai vezi, inchide ochii, dormi un pic; daca-n continuare tot nu-ti place mai nimic din tine, baga un transplant in fine!".
si ultima, Zen gen: "exista doua tipuri de oameni impliniti: cei care le au pe toate si cei care n-au nimic, dar nu-si doresc." de-aici si maxima: "ferice cei ce stiu ca NU!" (nu pot, nu vor avea, nu au nevoie, nu vor pur si simplu, nu le trebuie nimic in plus, cum nu le trebuie nimic in minus etc.
mmm ce sa mai zic!...
N.B.: parantezele sunt ajutatoare (nu explicative).
de fapt, cautam sa-mi verific actele reflex, lipsite de constienta, de reflectie; intentionam relaxare, dispersare, deconectare si pierdere personala... si am ajuns la teoretizare. cam scurta lungime de unda; sau pur si simplu n-am eu destula imaginatie. oricum, revenind!
exista o vorba din batrani care zice: "cei ce sufera in sine, vor muri cand dau de bine.".
mai stiu un conglomerat intelept de cuvinte: "daca vrei sa vezi altceva, schimba peisajul; daca vrei sa vezi altfel viata, schimba-ti ochelarii (mintii)!" si continuarea "daca vrei sa nu mai vezi, inchide ochii, dormi un pic; daca-n continuare tot nu-ti place mai nimic din tine, baga un transplant in fine!".
si ultima, Zen gen: "exista doua tipuri de oameni impliniti: cei care le au pe toate si cei care n-au nimic, dar nu-si doresc." de-aici si maxima: "ferice cei ce stiu ca NU!" (nu pot, nu vor avea, nu au nevoie, nu vor pur si simplu, nu le trebuie nimic in plus, cum nu le trebuie nimic in minus etc.
mmm ce sa mai zic!...
N.B.: parantezele sunt ajutatoare (nu explicative).
duminică, 24 aprilie 2011
[automat sans titre]
lucru mărunt,
lupa măsurând magnitudini miraculoase -
lupus pe lâncede oase;
aş isca o revoluţie, aş naşte-o fierbând prematur
din pântecele-mi goale,
când conchid cât am sărăcit
şi consimt că nu există
în trupul ghimpat nici urmă de simt!;
răni, cărbune şi tuş, bătături -
bătăuşi leproşi fără vreun gând
kamikaze sentimentali -
pe pânza deşi imaculată nu mai încape
nici cuvânt, nici sânge, nici aliteraţie,
nici meditaţie, metafore, 'au aberaţii,
sau cea din urmă altercaţie ,
analfabet fără răspuns
străpuns de tot ce-i vechi consemn şi sens
şi drept (prezent) ascuns.
[...]
în mijlocul noianului
s-a înălţat o nouă floare,
însă a nimănui şi abiotică,
nici scursă fumegând, nici pură,
ce protejată de valul de furtună
în ochiul limpede presus,
se schimbă născocind,
când în petale rătăcind,
când în pământul nesupus
şi când în rădăcină...
şi umbra i se-ntreabă-ntr-un târziu
de-i poartă neştiută vină
în calea trupului plăpând şi viu.
-----
:) poetului necunoscut, emeri/erudi-telor de suflet, curioşilor, oamenilor de rând, smeriţi, cât şi celor care se exprimă despre sine la persoana a III-a (formulându-mi neevident astfel un discurs ciclic )...
lupa măsurând magnitudini miraculoase -
lupus pe lâncede oase;
aş isca o revoluţie, aş naşte-o fierbând prematur
din pântecele-mi goale,
când conchid cât am sărăcit
şi consimt că nu există
în trupul ghimpat nici urmă de simt!;
răni, cărbune şi tuş, bătături -
bătăuşi leproşi fără vreun gând
kamikaze sentimentali -
pe pânza deşi imaculată nu mai încape
nici cuvânt, nici sânge, nici aliteraţie,
nici meditaţie, metafore, 'au aberaţii,
sau cea din urmă altercaţie ,
analfabet fără răspuns
străpuns de tot ce-i vechi consemn şi sens
şi drept (prezent) ascuns.
[...]
în mijlocul noianului
s-a înălţat o nouă floare,
însă a nimănui şi abiotică,
nici scursă fumegând, nici pură,
ce protejată de valul de furtună
în ochiul limpede presus,
se schimbă născocind,
când în petale rătăcind,
când în pământul nesupus
şi când în rădăcină...
şi umbra i se-ntreabă-ntr-un târziu
de-i poartă neştiută vină
în calea trupului plăpând şi viu.
-----
:) poetului necunoscut, emeri/erudi-telor de suflet, curioşilor, oamenilor de rând, smeriţi, cât şi celor care se exprimă despre sine la persoana a III-a (formulându-mi neevident astfel un discurs ciclic )...
sâmbătă, 23 aprilie 2011
3 poezii minus una
[predestinat] *
În frâng cu sârg
scurg lacrimi de şarpe metalic
cu solzi absurzi, fără înfăţişare
peste contrabasul sânului măiestru –
vibraţii arzând – explozii de astru ;
conflux stelar orbitor întunecat,
complex resort absorbitor,
raţiunea de-a trăi şi supernove
ascunse, alerte, atemporale
supuse de reguli morale
sau încălcând-născătoare –
fiori neîncercaţi neîncetaţi –
strănut – implozie – sărut !
[iubirii trecute] *
Te-aş răsfoi filă cu filă
să te citesc adânc, până-n cotor
roman subtil neterminat
ce încă te mai scrii în timp
cu litere forjate –
trupul îţi e o barcă-broderie
la bordu-i azi călătorind,
dar ştii şi tu cum e :
unii citesc mai repede, mai mult,
iar unele capitole se scriu
mai greu, mai lent…
şi fără de odihnă
începi să fi şi neatent.
vineri, 22 aprilie 2011
hey (midnight) stranger
de la schiţă la lucrare
de la băiat la bărbat
de la bărbat la femeie
de la femeie la femeie
de la dor la alt dor
de la o iubire la alta
de la început la sfârşit
de la act la rod răscopt
de la pasiune la fruct
de la timpan la creier
de la mână la alţii în ochi;
din ochi săgetând într-un gând
un cord temeinic arzând.
ar trebui să mai zic şi altceva?
mda. propun: * ; *
marți, 12 aprilie 2011
3+1 poezii de tranziţie
[atracţie]
văd negru-n jur în peisaj
în pete multe răsfirate
şi-l simt profund intern
şi-aproape, mult mai intens
şi mai mult parcă,
găuri adânc-întinse
în culoare, absorbitoare
de fascinaţie profană
şi falnic sine, inexplicabil
lacunar nenăscătoare.
[dual]
Pentru ce îngăduie celulele din mine
suferinţa ce eu n-o mai suport ?
particule umane iertătoare... 'n fine!
Un set de amigdale s-a umflat
într-un târziu şi peste noapte,
instant mă zgârie cuvântul înghiţit ;
o şiră colonară încă nefrântă
s-a aplecat, curbat, strâmbat diform,
s-a cocoşat sub textul greu defragmentat
despre integritate şi nu mă lasă să adorm ;
ţesutul protector dinspre exterior
se sfarmă pe alocuri, vulgar exfoliază
sau tace îngheţat nedecorat
cu grade mult scăzute,
sperând colonizat.
Nu pot decât să mă revolt
când, răul ce i-l fac, mi-l face !
[ludic. senzorial. originar]
cu o mână pe cord
şi o mână pe corpul cel sacru
ce de la ele lipseşte,
jur jucăuş
în grădina din spatele blocului
în copilăria cea veche
să râd pofticios!
[contre-jour figurativ]
sunt tânără şi liberă
şi bat şi-nghit Parisul
la picior, în soare
(măiastru, arzător, strălucitor)
şi treci razant pe lângă mine
într-un halou întunecat,
solarizat, negativat - stop-cadru –
curgând secvenţial
alunecând întortochiat (din trupu-ţi)
foşneşti şi-mbrăţişezi
pelicula mea toată-n cadru
şi simt că ai exagerat
extravaganţa ta de babă,
dar tot mai vreau…
mai mult ; nu mă lăsa
colată, nesfârşită !…
7 poezii de leagăn
[acorduri brutale]
s-a spart coaja-ntr-un târziu,
să-nvăţ să cresc,
să las timpul să se-nalţe dinspre mine,
dar a-nceput placenta necruţător
să crească peste-mi : nu mă mai nasc !
să crească peste-mi : nu mă mai nasc !
bătrân şi obosit răsună
basul copacului puternic matur
pe care rădăcinile îl ţin adevăr ancorat
din scorbura trunchiului sună
ecoul aprig neuitat.
[de geniu şi buchet]
Falsezi;
te-am auzit când cânţi,
mă ştii!
şi nu aş vrea să fiu sufleor
de poezie macră,
sau sculptor de decor.
Deruta e doar un cuvânt,
mai mare decât toate adunate
dar infinit mai mic
decât ocupă fiecare-un loc
când se arată presărate ;
te mai întreb un singur dar :
Nu ţi-este dor de nenoroc ?
[întrebarea]
Construcţii fără carne
şi fundament făr’ de-nălţimi
doar schele şi structuri râvnind
divinitatea, diversitatea din mulţimi ;
vocalele funebre strivindu-i gândurile, firea,
consoanele străpung brutal neştirea
cu piscurile şlefuite –
lesne, doar! – puind rostirea ;
cubistă-i aşteptarea
sărut lasciv în prispă
cunoaşterii prin noua prismă
cuplaj deconstructiv – declic :
“you’ll never know the real meaning
or all the thoughts she realy had!”
decât aşa... puţin, un pic...
decât aşa... puţin, un pic...
[delirul]
şarlotă din suc de cocotă,
iubirea lipsită de nume,
se-arată cu ochi de mascotă,
adulmecă, îndrugă ‘au mestecă lent
târziu câte-o nedumicabilă iotă -
ombilical te-ascult
şi frământ sărutul în grotă
în lut şi visare plăpândă
în tentă lantentă de uitare
solfegiu pe-o singură notă
solfegiu pe-o singură notă
[lipsind din iubire]
lovind intangibilul,
sunet maur, ritmul vocii de transă
şi mult distors alunecând pe corzi
în gheare de vultur pleşuv, lasciv;
zeama de scoică scurgând puterea
şi sucul cel dulce împrospătând-o -
forme masiv-complementare originare:
un spectacol de viaţă,
pe scenă sau în public;
curbează privirea spre centrul ascuns
graiul cel blând al iubirii
şi cel crud dictator nemilos,
îmblânzind!
încătuşată simţirea, gândirea
în jocul nespus, nejucându-l,
nu ştiu ce proză,
nu ştiu ce poezie,
se va sfârşi curând
mai în adâncuri!
se tem oamenii
de suflete vândute
pe-ntuneric...
[bună-voinţa]
bătrân al nimănui,
cartofii ţi se-arată după nuntă
precum şi gogonelele;
mediile mediocrului
diferă într-acelaşi,
alunecând pe coji de banane
galbene-îmbătrânit pătate
timpul se-mpiedică nătâng
de răbdare centripetă;
acordă-mi, deci, te rog,
ultimul dans puternic-punk!
şi rogu-te şi mai atent,
nu ne elibera ca din pipetă...
[nesăvârşit zob]
o ploaie peste cărămizile
uitate între două dungi imaculate
ar trebui din miezul nopţii
să invoc şarmant, în ropot;
mi-e dor de carnea mea,
de oasele mele, de cord
-ul pulsând subtil impulsiv
întregul dezacord,
de glasul înfundat, răguşit,
răvăşind năvalnic;
de exploziile multicolore
lăsând cadavre alb-negru în urmă,
fără de griji, de-ntrebări
sau de-ndelungile politicoase
burghezite ore.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)